LECTURI PARALELE

Constantin Butunoi

„Vorbe de clacă”*

Gheorghe Jula atacă cetatea poeziei cu o gamă diversă de mijloace dintre care amintim: cronica ri­mată, balada, micro-poemul, pastelul, fabula, epigrama etc., toate învelite într-un veşmânt ce aparţine, de cele mai multe ori, creaţiei populare sau utilizând expresii poetice atinse de patina timpului.

Pot fi găsite în cuprinsul paginilor şi adieri dinspre Eminescu, Alecsandri, Topîrceanu etc.

Chiar prefaţatorul remarcă: „…el refuză (autorul, n.n.) dianoia modernă, intenţia sau tema avangardistă uzitată până la obsesie în poetica românească”. Nu ştiu dacă a făcut bine, cităm din Balada ţânţarului (p. 51): „Ce ţiuit îngrozitor!/ Gânganie afurisită!/ Adulmeci faţa–ncetişor./ Măcar să fii mai mărişor./ Te-aş prinde-ntr-o clipită.” sau din cea care aduce a Topârceanu, intitulată Trenul (p. 53): „Merge trenul hurducând/ Când pe-o şină când pe alta,/ Babele-şi pun cârpa-n cap/ Şi se vâră una-n alta”. Deşi balada nu prea este frecventă în scrierile de astăzi, asemenea texte nu au nicio şansă.

Mi s-a părut exagerat efortul pre­faţatorului de a descoperi calităţi acolo unde nu sunt când citează integral O, suflet mare… (p. 20), gă­sindu-l plin de sugestii. Reluăm şi noi câteva versuri: „O, suflet mare şi mult prăpădit/ Eşti bogat în toate şi fără nimic…/ Când o gloată surdă se uită spre tine,/ Când din şanse una pare a fi spre bine / (…) Din ce a fost, n-a ră­mas nimic,/ Vai, tu, suflet mare şi îm­bătrânit!” unde, făcându-se uz de un limbaj poetic de­păşit, se plonjează într-o lamentaţie jenan­tă. Aş mai semnala două inadvertenţe strecurate în pre­faţă: una se referă la ariergardă din care fac parte forţele destinate să asigure spatele trupelor care înaintează sau se retrag, nefiind acelaşi lucru cu avangarda, cum se înţelege într-o notă de subsol; a doua este în legătură cu avangarda din literatura românească în perioada interbelică, nomi­nalizările nu sunt corecte fiind omişi: Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Gherasim Luca, Gellu Naum etc.

Într-o piesă, aş numi-o cronică rimată, intitulată Du-te iarnă! (p.12), autorul foloseşte un ton colocvial lansându-se într-un discurs mustind de naivitate: „Brum, iarnă, brum!/ Caută şi-ţi vezi de drum!/ Holdele ai îngheţat,/ Livezile ai stricat,/ Caută-ţi acum de drum!/ Brum, iarnă, brum!/ (…) Ai rupt glezne şi spinări,/ Oamenii au stat prin gări./ Brum, iarnă, brum!”

La ce aberaţii se poate ajunge, utilizând forţat rima, ne-o dovedeşte catrenul intitulat Canonada potopului de afară (p.30): „Canonada potopului de afară/ S-aude-n noapte sprijinind migrena;/ Plouă, plouă, plouă în ritm de fanfară,/ Vântul în rafale îi susţine trena.”

Patetismul exagerat de genul: „Mă doare mult al tău amor,/ Mă doare gândul c-am să mor” (p. 30) este de natură să stârnească zâmbete deşi nu ar fi cazul. Ar trebui să râdem citind Zi de vară (p. 63) dar finalul te lasă perplex: „Cine te-a fixat la soare/ De ţi-a făcut pielea tare/ Ca un lemn de abanos,/ De-ai slăbit, piele şi os?/ Fie-ţi ţărâna uşoară şi pe faţă şi pe dos!”

Dintre pasteluri, şi sunt destule, o reuşită pare să fie cel intitulat Toamna (p.25) din care citez ultimă strofă: „În grădini doar crizantema/ O înfruntă pe deplin;/ Bate scaiul anatema,/ Dar se-alege c-un suspin…”

Printre epigrame, mai răsărită este cea pe care o citez: „Ca brutar, vă spun pe faţă:/ Pâine albă nu-ţi avea/ Până când e sita sită/ Şi brutăria-i a mea!”, în rest poantele sunt slabe sau lipsesc cu totul.

Întâmplarea a făcut să-mi cadă în mână volumul de debut al lui Fărcuţă Florian intitulat Poezii, Editura „Litteralia”, Braşov, 2013, unde prefaţatorul este chiar Gheorghe Jula, acesta afirmând sus şi tare: „Poetul Fărcuţă Florian a plăsmuit îndelung, matur, poezia sa, asistăm astfel la fluxuri luminoase şi puţin vizibile…” Dacă sunt „fluxuri luminoase” ar trebui să fie şi uşor vizibile dar să luam un exemplu pentru a vedea cât de pertinente sunt afirmaţiile de mai sus: „Sunt un DAC adevărat/ ce pot să mor/ şi pentru ţară/ şi pentru dragostea/ ce nu m-a înconjurat” (p.33) şi încă ceva, tot aşa „plăsmuit îndelung”: „De unde vii, nici tu nu ştii;/ ajuns aici din cele patru zări/ cuprins de focul nebuniei/ cobori încet pe nişte scări/ şi pradă cazi melancoliei.” (p. 34)

Nu cred că trebuie să continuăm şi cu alte exemple, Fărcuţă Flo­rian, din punct de vedere al scriiturii, este un Gheorghe Jula în oglindă, deocamdată.

* Gheorghe Jula, Anotimpuri, Editura „Litteralia”, Braşov, 2013; Fărcuţă Florian, Poezii, Editura „Litteralia”, Braşov, 2013