POEZIE
Eugenia Ponta Pete
Verde
Cu fiecare zi
alunecăm cu paşi mărunţi spre iarbă,
în trup cu flăcări vii,
ce nici nu ştim cât încă pot să ardă.
Cu fiecare zi
ne depărtăm puţin de tot ce-am fost,
ai veacului copii,
ce-şi împlinesc destinul pe de rost.
În ziua când vom da
ca un tribut, pe rând, sărutul ierbii,
ne-om împleti cu ea,
adulmecându-i seva, precum cerbii.
Vom lăcrima curat,
cu picuri calzi de rouă peste verde
şi tot va fi uitat,
în firul nou ce-n mărginimi se pierde.
Tandreţe
Plutirea mea, plutirea ta,
plutirea noastră,
într-un vârtej,
perpetuu zbor, în ritm de vals,
ca dansul fulgilor
zăriţi la o fereastră,
îngrămădiţi
pe lemnul negrului pervaz.
Aripa mea, aripa ta,
aripi pereche,
un fluture
încremenit pe o petală,
ca un miraj,
un drag desen
pe-o carte veche,
deschisă-n ceasurile vii de seară.
Obrazul meu pe-obrazul tău,
caldă-mplinire,
tandre atingeri,
reversibil joc,
distinse piese
-n puzzle-ul „iubire”,
să şteargă vremea,
s-o oprească-n loc.