POEZIE

Miruna Deleanu

PLOAIA ASTA

ploaia asta în slow motion mă face să mă gândesc

cum să tai zilele-n două

jumătate pentru orbi

jumătate pentru maidanezi

dragostea-i o minciună pe care o acopăr cu genunchii

eternă singurătate/ nesfârşit întuneric

scapă-mă de mine

atunci când mănânc trecutul cu linguriţa

las

puţină moarte în jurul ochilor

puţin rimel scurs pe răni

puţine certuri cu dumnezeu

vină

regret

suferinţă

&

stop

rămân cu un cuţit înfipt în ziua de mâine

DIAMANTE FALSE

mă dor cuvintele când cresc din mine ca dinţii de lapte

îmi provoacă febră mă cufundă-n letargii antice

mă strâng în braţe în ploaie

când ninge printre genele mele

nu plâng niciodată cu soare nu-l las să curgă din mine

încă o dată priveşte atent cum lumina

picură prin ţevi vopsite în negru

miroase genunchii cu gust de nori deschişi

cu patentul vechi din atelierul tatălui meu

furia

n-o lăsa să se transforme în flori de sânge

câţi oameni urâţi la colţuri de cuburi trec

fără să privească în vise

sentimentul acesta creat din cuvintele mele

tăiate în două nu vrea să plece

să nu crezi că mănuşile roşii croşetate în silă

îţi vor proteja sufletul de vijelia de afară

tunetele îţi vor intra chiar şi-n buzunare

le vor găuri cu migală ca nişte cârtiţe de lumină

până ce vor ajunge la dragostea ta ofilită

ca un diamant fals

dar nu-mi pasă că acum nu mă iubeşti

oricum timpul va continua să existe

în realitatea puilor de vulturi

oricât vei fi de ratat stiloul & umbra ta

vor rămâne etern într-o scrumieră transparentă

în care aş fi vrut să ne fumăm ochii

cu ceaţă & foc albastru

două chitare de zgomote pierdute

ar fi urlat în noaptea celorlalţi

am avut încredere în tine

ştiam că niciodată nu vei muri în exterior

dar ai murit în mine