LECTURI PARALELE

Ioan Matiuţ

Alte vederi din Piatra Nordului*

George Vulturescu este poetul datorită căruia Satu Mare se află la loc de cinste pe harta literară a României. În luna ianuarie 1990, a fondat revista POESIS, care, aşa cum o spune şi numele, a fost încă de la început un spaţiu de exprimare pentru poezie, în special pentru cea a optzeciştilor. Grupare din care face parte şi George Vulturescu. Revista a reuşit să supravieţuiască vremurilor potrivnice literaturii iar recent (2014) a sărbătorit 25 de ani de apariţii neîntrerupte. În tot acest timp, ca printr-o minune, George Vulturescu a adunat în fiecare an la Satu Mare, crema literaturii române. „Zilele Poesis” este deja un eveniment literar anual de prestigiu iar premiile oferite cu acest prilej sunt râvnite de orice scriitor.

Generos, cu un deosebit spirit de echipă, George este nelipsit de la aproape orice eveniment literar, însoţit de Ionică, cel bun la toate (şofer, fotograf, preţuit de toţi pentru generozitatea cu care împarte nelipsita tărie de Satu Mare).

Poet prolific, lui George Vulturescu i-a apărut recent (2014) cartea Negură şi caligrafie la prestigioasa editură clujeană EIKON, condusă de doi reputaţi editori, scriitori şi organizatori de evenimente literare: Valentin Ajder si Vasile George Dâncu. Încă de la început, nu pot să nu remarc frumoasa ţinută grafică şi tipografică cu care editorii au „îmbracat” textele poetice ale autorului. Cartea este structurată în patru cicluri: I. Poem de scris bufoni , II. Titir al nordului , III. Scheletele umblă în voie prin cărţi , IV. Dumnezeu nu priveşte-n oglinzi.

Poet de largă respiraţie, George Vulturescu se simte bine în poeme ample unde plăsmuieşte cu dezinvoltură stări, personaje şi situaţii. Egocentric, asemeni unui regizor demiurgic el îşi rezolvă prin poezie propriile obsesii şi nelinişti. Universul său poetic are în centru câteva elemente naturale esenţiale din care poetul încearcă şi reuşeşte printr-o alchimie doar de el ştiută, să descătuşeze taine. Un exemplu este piatra, prezenţă obsesivă în aproape fiecare poem, simbol pe care încearcă să-l reinventeze perpetuu: „Smintit stau pe o piatră din Nord şi aud/ nisipul vălurindu-se sub coaja ei” sau: „Mâine e doar piatra/ şi ea nu aude corbii/ numai dalta morţii lucrând...”

Poemele lui George Vulturescu au un ritm interior ritualic şi o muzicalitate aproape funebră. Imaginează tărâmuri tragice, uneori apocaliptice şi personaje stranii asemeni orbului Row, cel care vede Pietrele Nordului, o altă obsesie lirică a autorului: „În ochiul lui Row pasărea îşi sprijină/ aripile pe grunjul întunericului/ şi alunecă pe tăişuri, alunecă/ cuţit pe cuţit. Dacă ai striga/ pasărea s-ar destrăma precum soldaţii de/ teracotă ai dinastiei Qin//... O pasăre care zboară-n amurg e un ospăţ/ al ochiului, gândesc/ lui Row nu-i spun asta/ în faţa Ochiului Orb poeţii se ruşinează de/ tot ce-au scris, de însăilările despre noima/ hexagoanelor şi galeriilor prin care/ Dumnezeu/ s-a retras pârjolind totul în urmă.”

Nu sunt uitaţi nici poeţii dispăruţi ai Sătmarului, cărora le-a marcat trecerea prin plăci comemorative dar şi printr-un poem amplu din finalul căruia citez: „Încă îi mai ţin în cenuşile Ochiului meu Orb/ încă nu-i las să plece de tot fără urme/ cu ochiul lor văd prin mâzgă/ cum năvălesc viespii din Turn în Sătmar/ şi se aşează pe mierea noastră cea de toate zilele.”

Filonul poetic al lui George Vulturescu pare departe de a se fi epuizat. Uşurinţa cu care structurează ca apoi să destructureze nenumărate universuri lirice, este apanajul poetului cu har, amic de pahar cu poezia.

Căci o spune chiar el: „Cresc şi se-ndeasă pânzele de păianjen/ pe masa unde scrie poetul/ Nu primeşti nimic dacă-i ceri ceva poeziei.”

*George Vulturescu, Negură şi caligrafie , Editura „EIKON”, 2014