POEZIE

Eugenia Groşan

Secvenţa

Ei doi se apropie,

se pierd fascinaţi

unul în ochii celuilalt.

Uită-te-ncolo,

îmi spune mama,

împingându-mă cu faţa la perete.

Simt că pierd ceva,

secvenţa din film

care mă interesa

cel mai mult.

De-atunci

mă uit mereu încolo

încercând să reconstitui

secvenţa.

Femeia cu cortina

Abia dacă-mi aduc aminte de mine.

Doamna care s-a instalat în locul meu

umblă cu o cortină în spate

ca să nu mai fie tentată să se uite îndărăt.

Câteodată, o zvâcnire, o amintire, un efect special

s-ar putea crede că ar scoate-o de pe linie,

dar ea îşi vede de treabă, neschiţând nici un gest,

doar capul puţin plecat,

într-un unghi abia perceptibil,

într-un fel în care nu e nevoie de cuvinte.

Doamna care mi-a luat locul

nu mă priveşte cu ochi de căprioară

în fâlfâit de gene

şi nu-şi schiţează în colţul buzei

un abia înflorit surâs,

nu desenează în aer cu degetele

o îmbrăţişare

să mă cuprindă.

O strig, dar vocea mea de dincolo

de cortină

poate sună înăbuşit, într-un fel de necunoscut,

într-un fel de cântec de lebădă.

Seară cu liliac înflorit

Întâmplările sporesc

aşa cum viermii de mătase gogoaşa.

Ni se intersectează urmele paşilor,

buzele se-ating

de aceleaşi obiecte

la ore diferite.

Nu-mi pun dopuri în urechi

de teamă să nu mă sfâşii,

nu-mi înfig unghiile în carne,

nu urlu ca un lup singuratic.

Rămâi acolo,

minunata mea întâmplare –

înalţă-mi gândul-fuior

până la steaua

de care ne stă agăţată privirea.

Eu

o să torc fuiorul amintirii

pe mângâierea

din seara cu liliac înflorit.