POEZIE

Gabriel Petru Băeţan

Oraşul în care locuiesc...

Locuiesc într-un oraş în care banii şi premiile literare nu curg. 

Poezia curge la robinet numai pentru aceia care au ochi să o vadă.

Mă trezesc în fiecare dimineaţă înainte să adorm 

şi mă avânt pe stradă ca într-un malaxor de măcinat conştiinţe.

La capătul fiecărei zile

mai nici un vis nu scapă de nevătămat.

Trenurile care duc spre consacrare nu opresc în oraşul acesta întotdeauna.

Trebuie să te urci în ele din mers.

Uneori îl mai vizitez pe Schwartz şi ne ucidem unul altuia monotonia

vorbind ba despre şubrezenia paradisului ba despre transparenţa spiritului. 

În general despre ceea cuvintele nu pot consemna.

El îşi fumează pipa, eu fumez fiecare cuvânt care adie între noi până la măduvă.

Ceea ce îmi place la el este că la ferestrele sale nu cântă decât păsările acelea 

care au trilul desăvârşit.

Împărtăşim şi aceeaşi viziune politică: mai bine un şoim anonim decât un papagal celebru.

„Cei o sută” nu este doar o carte vă spun. Este chiar Mureşul interogat despre amintirile sale 

de la începutul lumii până acum.

Alteori vizitez marile catedrale ale oraşului unde mă fac nevăzut în vreun colţ,  

nu neapărat pentru a mă ruga sau reculege,

ci pentru a mă lăsa pătruns de neliniştile oamenilor.

Mai nimic notabil nu se întâmplă în oraşul acesta, nimic demn de Holywood, mai nici un can can.

Numai moartea mai explodează din când în când în vreo curte.

Adorm întotdeauna înainte să apună întunericul

Şi întotdeauna cu gândurile acolo unde se termină harta lucidităţii..

Unii ar putea crede că oraşul în care locuiesc eu şi Schwartz ar fi la marginea literaturii.

Ştefan Augustin Doinaş îmi spune mai mereu în vise:

Dumnezeu mi-a coborât în temniţă.

Există strălucire chiar şi într-o pâine!

Subzistenţa poate fi chiar centrul Universului poetic!

18 martie 2015