POEZIE
Virgil Todeasă
Rătăcitorul
simt forţa care tăvăleşte pământul,
aerul care trece suveran peste spinarea mea
şi nu-mi întorc privirea deloc
sunt suspinare de aer,
uneori,
turbionul care se duce – acolo sunt eu
în mine s-au aflat gropile
de unde începe sfârşitul
Lecţia de înot
învingătorul este plin de griji
lupta pentru el este vitală –
cei învinşi sunt subjugaţi de măreţia lui
în privirea uscată a învinsului
găseşte puterea s-o ia de la capăt
este mecanicul
care n-a coborât niciodată de pe locomotivă
el nu ştie dacă trăieşte
de fapt, devine o stare de abur,
de clarobscur în tensiunea nucleară a apei
undeva,
pe întinsul apelor,
în surdul lor se află eliberarea
există acolo o trecere lină spre cel învins
cam atât despre cei doi care se scaldă în apele mele
Iarnă transcarpatică
din străfundul pământului
în întunericul acela,
umbra şi fumul –
aici omul şi focul sunt elemente presupuse
eschimoşul ţine globul rece în mână
nefericit pleacă în lume
minunându-se de craniul lui Yorick
pe tărâmurile aride se ascunde într-un cal de lemn
aripile întinse îl trec peste marea cea mare
se odihneşte la gurile fluviului,
citeşte şi scrie în cartea de aur
pe la noi a trecut în zorii zilei
când bunicul punea ultimul lemn pe foc