POEZIE

Teo Spătaru

Evadare

Te priveam în tăcere…

Atunci când închideai un ochi,şi se întâmplă mai tot timpul să fie cel de Foc,

eu mă ascundeam în spatele imaginii tale şi atingeam cu vârful degetelor

pereţii sufletului tău alb…

Apoi, luam de pe cerul sufletului, doi nori şi îi puneam sub creştet

sub formă de perne şi mă întindeam… şi doar atunci

când şi celălalt ochi (Ochiul de Pământ) abandonase lupta,

îmi ridicam aripile mari de pescăruş şi mă înălţam

lovindu-mă de cerul sufletului

până reuşeam să-l sparg…

Însufleţire

Fiecare lucru are propriul său ochi, căci Ochiul poate lua orice formă…

Ai avut vreodată senzaţia că te urmăreşte cineva sau ceva, iar când ţi-ai întors privirea nu era, de fapt, nimeni?

În aparenţă ai avut dreptate, doar că frunzele şi-au deschis ochii când ai trecut pe lângî ele, pietrele şi-au deschis ochii când ai trecut pe lângă ele, copacii şi-au deschis ochii când ai trecut pe lângă ei şi tot aşa, fiecare şi-a deschis ochii când au simţit prezenţa ta…

Oh, dar nu te teme…Ochiul de Piatră e de fapt ignoranţa, Ochiul de Frunză e de fapt respiraţia, Ochiul de Copac e de fapt trupul, Ochiul de Gheaţă e de fapt durerea, Ochiul de Foc e întotdeauna inima mea căutând-o pe a ta…

Oh, voi Ochilor, întoarceţi-vă pe rafturile sufletului şi daţi-i viaţa…

Transfer

O cameră întunecată în care singurul fascicul de lumină

este dat de uşa în formă de oglindă.

În mijlocul camerei, o masă.

De o parte a mesei pluteşte un Ochi,

de cealaltă parte a mesei, aşezat pe scaun, un tânăr fără ochi…

Ochiul arunca asupra tânărului cu imagini în formă de lacrimi,

Iar tânărul arunca asupra ochiului cu sentimente…

Mie a început să îmi crească rădăcina Ochiului,

Ochiului a început să îi crească rădăcina inimii…