RESTITUIRI

Iulian Negrilă

IIlarie Chendi (1871-1913)

A fost critic literar, aparţinând curentului sămănătorist. Era fiu de preot, născut la Dârlos, comitatul Târnava Mică. Şcoala primară o face la Bandul de Câmpie. Apoi urmează gimnaziul evanghelic german din Mediaş şi Sighişoara. Între 1891 şi 1894 a urmat Seminarul Teologic din Sibiu, pentru ca între 1894 şi 1898 să îl găsim ca student la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucureşti.

S-a dedicat activităţii literare colaborând la redactarea Enciclopediei române a lui Corneliu Diaconovici, apoi îl găsim în redacţia „Tribunei poporului” din Arad, până în 1898 când se mută la Bucureşti ca bibliotecar la Biblioteca Academiei Române.

A înfiinţat revistele „Viaţa literară” (1906), „Viaţa literară şi artistică” (1907) şi „Cumpăna” (1909), ultima condusă cu Mihail Sadoveanu, Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel.

Ilarie Chendi a fost promotorul curentului sămănătorist, promovat sub forma realismului popular al „Tribunei” din Sibiu.

În Arad, pe str. Ilarie Chendi, nr. 1-3 se găseşte casa în care a locuit scriitorul care a fost declarată monument istoric.

Criticul literar s-a făcut cunoscut prin volumele: Începuturile ziaristicii noastre (1789-1795), Orăştie, 1900; Zece ani de mişcare literară în Transilvania (1890-1900), Oradea, 1901; Fragmente. Informaţii literare, Bucureşti, 1905; Portrete literare , Bucureşti, 1911 şi altele.

Ilarie Chendi era frate de cruce cu Ştefan Octavian Iosif. Se ştie că Şt. O. Iosif moare la 22 iunie 1913. A doua zi se sinucide şi Ilarie Chendi, respectându-şi jurământul. În 25 iunie 1913 au fost înmormântaţi amândoi în cimiterul Belu.

Deşi avea numai 42 de ani, Chendi a desfăşurat o bogată activitate literară, dar a avut şi o corespondenţă reprezentativă cu diverse personalităţi. Dintre acestea reproducem două scrisori. Mai întâi, scrisoarea expediată lui R. Ciorogariu:

Bucureşti, 1 iunie 1902

Iubite Uncheaşule,

Te pup şi te îmbrăţişez şi te felicit şi nu mai ştiu ce şi cum să-ţi mărturisesc bucuria de izbândă în alegerea şi lupta în jurul de toţi iubitului nostru părinte Mangra.

Trebuie să te felicit pe dumneata, că dacă dumneata eşti părinte, tată, dumneata eşti unchiul – unchiul nostru iubit, cu care toate s-au făcut şi fără de care nimic nu s-au făcut.

Izbânda îşi are zenitul în dumneata şi pentru aceea te pup, te îmbrăţişez, te felicit şi nu ştiu ce şi cum să-ţi mărturisesc nemărginita mea şi a tuturor de aici de bucurie.

Al dumitale nepot de departe, Ilarie

(Arhivele Statului din Arad, Fond R. Ciorogariu, Dosar 3, fila 56).

N.B. În iunie 1902, Vasile Mangra e ales episcop al Aradului, dar Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii din Budapesta comunică mitropolitului Transilvaniei că n-a fost recunoscută această alegere. Lui R. Ciorogariu i se spunea ]n particular: Uncheaşul.

O altă scrisoare a fost expediată lui Nicolae Oncu (1842 – 1914). Acesta, împreună cu Eminescu şi Slavici au înfiinţat în 1871, la Viena, societatea „România Jună”. El a devenit deputat de Arad, iar în 1906 înfiinţează în acest oraş banca „ Victoria ”.

Chendi în scrie:

2 ianuarie 1911

Dragă nene Oncule,

Întors de la un prieten de la ţară, unde am petrecut două zile de sărbători, mă grăbesc să-ţi răspund la amabila scrisoare.

În orice caz îţi mulţumesc înainte de toate că mi-ai dat dreptate. Eu nu am nici o ambiţie şi sunt foarte puţin pretenţios ca om de muncă, dar am insistat asupra cazului Iorga deoarce nu mai era de suportat şi modul cum mă injuria se răsfrângea şi asupra „Tribunei”.

Acum să-l lăsăm în ştirea tatălui, căci nu merită să ne tulburăm lucrarea din pricina lui. Pe cum vezi, mi-am continuat lucrarea zilnică la gazetă şi sper că sunt în intenţiile foii. Te rog însă foarte mult să vezi, că îţi primesc cu plăcere cuvântul şi sfatul D-tale şi de câte ori găseşti ceva urgent de scris sau o observaţie de făcut, mă voi şti conforma. Dacă ne-om aşterne pe muncă intensă şi va ieşi şi Bocu din temniţă, ne va fi uşor să ţinem pieptul cu goldişada din Arad. Numai să mă ţineţi şi D-voastră în curent cu date pozitive despre faptele lor.

Goga vine şi el peste vreo zece zile.

Cât pentru broşura de care v-am scris, într-adevăr c-ar merita să o facem. Lumea a fost aşa de cumplit mistificată, încât o expunere dară a întregului aparat de intrigi, povestite calm, ar face servicii. După cum v-am spus, în broşură ar avea să se expună:

1. Rolul politic al „Tribunei”, procesele ei şi meritele ei politice şi culturale;

2. Mişcarea mai nouă în contra iredentismului oficial politic;

3. „Tribuna” şi împăcarea;

4. Criza de la „Tribuna” şi slăbiciunea Comitetului de a face un ziar;

5. Critica hotărârii Comitetului şi intrigile celor din Arad;

6. Ideea nebună a „Românului” de concurenţă;

7. Fine: câteva articole mai de seamă apărute despre toate astea în „Tribuna”.

Această broşură, pe-o extensiune de vreo 120 de pagini s-ar putea considera ca titlu de document. Socotiţi, vă rog, importanţa ei pentru „Tribuna” şi scrieţi-mi.

Se cere multă muncă şi chibzuinţă, dar o fac eu, dacă nu e altul.

Te salut cu nepoţească supunere, Chendi

N.B. Lui Ilarie Chendi prietenii îi spuneau „Pipaşu”.

(Arhivele Statului Arad, Fond R. Ciorogariu, Dosar nr.3, filele 54-55).