LECTURI PARALELE
Constantin Butunoi
Paradoxul ca lege de bază*
Până la întâlnirea cu 3/ neştiute, volum apărut la Editura „Ramuri”, Craiova, 2015, nu ştiam nimic despre Ara Alexandru Şişman. Din CV-ul, ataşat cărţii, am aflat că este născut în Bucureşti în 1951 şi că este absolvent al Facultăţii de limbi orientale.
A părăsit România în anul 1983, în urma persecuţiilor politice la care a fost supus, stabilindu-se în Franţa, la Paris.
Debutează publicistic în anul 1975, sub pseudonimul Alexandru Romaşcanu, în revista „Luceafărul”, cu cronici literare, iar cel editorial se produce în anul 1997, cu volumul de versuri „Triptic, Editura „Arhipelag”, Târgu-Mureş.
Cu noua apariţie editorială, el se arată ca un disident de la formula consacrată a generaţiei optzeciste, căruia i-ar aparţine de drept. El joacă între rigoare şi explozia imaginarului, în cele 143 de texte numerotate (cifrele ţin loc de titlu), fragmentate şi cu sincope, pare inepuizabil. Cităm la întâmplare: „vidul anxietăţii se umple de îngustimi delicvescente” (p. 17), „feţele risipite, noaptea, schelălăie uneori ca nişte flori-ale-lunii – schelălăie prin paloare” (p. 21), „bărci de abur ne plimbă atunci undeva prin străfundurile aerului” (p. 43) şi „mintea ţi se umple deodată de reamintire şi de reuitare – fereastră răstignită de un dublu vânt” (p. 59)
O întreagă pledoarie filozofico-metafizică se dezvoltă în paginile cărţii, susţinută de piloni livreşti şi mitologici, legea de bază părând să fie paradoxul: „apa e o premoniţie pe care o visezi dizolvându-te. ceva se deschide în trupul tău şi începe să-ţi plutească-n privire. Inima însăşi ţi se varsă – răsturnată de o incredibilă stare de imponderabilitate.” (43) şi „stră ină peste tot în împlinirea pe care o contemplă abolind-o – limita dezvăluie-n neant ochiul orb ce ne citeşte şi zâmbeşte.” (p. 73) sau „zer0 e o limită ce nu delimitează – un ou al nimicului” (p. 19)
Multe dintre fragmentele din care sunt alcătuite textele pot să fie poeme de sine stătătoare: „tristeţea ca o armată de gheaţă în retragere” (p. 29), „amurgul melancolic ca o sirenă de fabrică” (p. 39), „ploaia spălînd aerul de clipe – vărsînd oglinzi pe asfalt” (p. 133)
Cartea are o alcătuire ciudată, fiecare pagină conţine un text, care se vrea poem deşi, ideatic, coerenţa lipseşte de cele mai multe ori. Textul nr. 75, de la pagina 85, începe cu o imprecaţie pe care nu-mi permit să o redau, m-a pus în mare încurcătură; pentru înţelegerea motivului citez câteva fragmente: „ cu erupţiile tale supraeliptice asemenea unui nor cerebral străfulgerat de convulsii”, „vidul monoschizofren dansează pe coarda incasabilă a infinitului”, „ lumina sapă întunericul şi ţipă în rănile lui un drum pentru paloarea străină” etc.
Simbolistica densă şi tuşa suprarealistă destul de frecventă dau textelor un pronunţat caracter ermetic: „ochiul unu e al lui nimeni – şi ochiul doi e tot al lui nimeni. privirea lui nimeni e styxul – iar bărcuţa albă e sufletul fragil al lui nimeni ce intră şi iese din nu se ştie unde spre nu se ştie unde.” (p. 105) sau „cresc pe dinăuntru pînă pier şi înăuntru se preschimbă în afară” (p. 42)
Excesiva metaforizare, precum şi forţarea sintactică şi semantică, fac ca discursul poetic să devină prolix şi de aici dificultăţi în receptare: „plantele adânci ale obscurului se preschimbă-n magneţi – ce te doboară cînd nu le poţi traversa cu respiraţia.” (p. 65) sau „ubicuitate cu buton – placă turnantă onirică” (p. 119), de asemenea lipsa fiorului şi a trăirii diminuează substanţa lirică cu impact negativ asupra cititorului.
Pretenţia autorului, care, de altfel, face dovada unei culturi remarcabile, de a descoperi toate „neştiutele”, pare să facă mai mult rău decât bine demersului său poetic.
*Ara Alexandru Şişman, 3/ neştiute, Editura „Ramuri”, Craiova, 2015