CONTACT

Ştefan Ciobanu, de-a buşilea prin aer, Editura „Tracus Arte”, 2013

Ştefan Ciobanu scrie o poezie simplă, cu subiect şi predicat, cu inserturi suprarealiste. Rimbaud, Tzara şi Breton îl călăuzesc familiari. E un bun povestaş care s-ar putea să evolueze spre proză (criticul Felix Nicolau a remarcat frecvenţa verbelor şi dinamismul discursului) dar până una-alta ne poartă cu imaginaţia lui provocatoare de-a buşilea, prin aer. Sau prin miraculosul satului copilăriei, prin labirintul marelui oraş, în autobuze, prin baruri, prin staţii de metrou şi prin blocuri (u)bucureştene, prin realitatea prin care trece precum peştele prin apă, înregistrând meticulos o reprezentaţie minimalistă. Poetul e un mizerabilist decent („viaţa este un căcat cu multe uşi dragii pământului”) din ariergarda oştirii basarabene a poeţilor înzestraţi cu talent şi fantezie care, la al treilea volum, calcă vârtos pe propriile picioare. Nu ştiu de ce îmi aduce aminte de nihilismul debutantului Baştovoi. Puşchea pe limbă!

Redăm un scurt autoportret: „în fiecare dimineaţă/ sunt cu un soare mai aproape de moarte/ din acest straniu corp/ mă privesc în oglindă şi-mi văd în spate/ ucigaşul”

(***)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.