CONTACT

Andrei Velea, Lumea e o pisică jigărită, (poeme) Editura „Brumar”, 2013

Odată cu publicarea acestui volum, al treilea din cariera literară a lui A.V., poetul gălăţean vine fără complexe dintr-un domeniu extra-literar – lucru care la prima impresie îl avantajează –, el scrie apăsat şi sceptic poemele vechi nouă ale generaţiei sale. Face parte din stirpea nihiliştilor, gen Marius Ianuş şi Mihail Gălăţanu pe care îi rescrie copios, după chipul şi asemănarea sa de fiu de oţelar, călit în lupta cu verbul. Reuşeşte să confecţioneze un discurs abrupt şi destabilizant în care combină „un minimalism bine temperat” (M. Gălăţanu) cu o poezie a concretului şi banalităţii (Florin Iaru) de bună calitate, în burduful de câine (cinism şi scepticism tineresc!) al unei neruşinări, ridicate la gradul de nouă simţire. Într-un astfel de univers în care „logica/ e un pachet de ţigări/ strecurat de prieteni/ pe sub gardul spitalului de psihiatrie” iar „luciditatea/ e un caz particular/ al unei come de sevraj/ când s-a întâmplat ca în loc de alcool/ să fie apă chioară”, întâlnim portretele prietenilor din salonul de psihiatrie alături de poeme sarcastice precum sufletul românului sau morţile babei vera, ca să nu mai vorbim de un poem sublim devastează oraşul, de viziunile din spatele parbrizului sau de poemul agnostic cu hristos în alimentară. Aflat într-o poziţie teribilistă şi anticalofilă („poezia nu a însemnat niciodată mare lucru”) el a rupt orice legătură cu misterul şi metafizica şi scrie poeme de ocazie (dedică un poem unei prostituate, marelui masturbator, vecinei de vizavi sau chiar lui kim jong-il) sau încearcă să ţină o lecţie de economie a sufletului. Poemele sale câştigă în profunzime când poetul apelează la o realitate paralelă sau când îşi provoacă imaginaţia şi experienţa psihedelică. Aşa cum ne avertizează moto-ul voltairian, poetul reuşeşte să demonstreze, într-o formulă proprie, cât de relativă e frumuseţea şi valorile la care te raportezi:

„Un poem sublim devastează oraşul, / apucă asfaltul şi-l scutură/ ca pe o carpetă de praf// maşinile sar precum scamele/ şi nici un asigurator nu mai oferă despăgubiri//un poem sublim scoate ţevăraia oraşului la suprafaţă/ de miroase în asemenea hal, / încât însuşi bacovia ar duce mâna la nas/ şi ar exclama „pute!”, // smulge coşurile furnalelor, / azvârle cutii goale de bere şi coji de seminţe în ele, / ia gazonul stadionului central/ şi-l foloseşte drept şerveţel nazal” (Un poem sublim devastează oraşul)

(****)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.