DIALOG

Carmen Neamțu,
eseistă

Cristian George Neagu a urmat cursurile Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj şi a obţinut diploma în muzicologie, după studii prealabile de vioară, pian, compoziţie şi dirijat orchestră.* A studiat dirijatul cu maestrul Cristian Mandeal şi profesorul Constantin Bugeanu.* Din 1990, este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Arad. * Alături de orchestra simfonică a concertat în Italia şi Germania.* În 1992 îi apare primul disc. * În iunie 1992, participă la cursurile organizate la Cluj de Internationale Bachakademie din Stuttgart, unde se perfecţionează cu maestrul Christfried Brödel. * Este bursier la cursurilor de vară susţinute de maestrul Helmuth Rilling, la Stuttgart. * În 1995, debutează la pupitrul Filarmonicii „George Enescu”. * Cu spectacolul „Spărgătorul de nuci” e prezent pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. * Între 1993 şi 1995 predă la clasa de orchestră a Universității din Timișoara. * E câştigătorul premiului oferit de Fundaţia „Soros” pentru cel mai bun dirijor român, la Concursul internaţional de dirijat „Constantin Silvestri”, Bucureşti, 1996.

Hermann Szabolcs a studiat dirijatul la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, la clasa maestrului Petre Sbârcea, la Academia „Franz Liszt” din Budapesta, cu Medveczky Ádám, și la Universität für Musik und Darstellende Kunst din Viena, cu Johannes Woldner și Simeon Pironkoff. * În perioada 2016 – 2020 a activat ca dirijor la Teatrul de Operetă din Budapesta. * Din septembrie 2022 este dirijorul Teatrului și al Operei din Szeged, unde a debutat în spectacolele Boema, Don Giovanni, Dido și Aenenas și Contesa Maritza. * Ca dirijor a colaborat cu Orchestra Radio din Budapesta, Orchestra Simfonică din Miskolc, Orchestra Simfonică Danubia, Filarmonica Cluj, Filarmonica Oradea, Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare, Filarmonica Arad, Filarmonica Pitești, Filarmonica Târgu Mureș, Filarmonica Sibiu, Concerto Budapesta, Orchestra Simfonică Szolnok, Orchestra Simfonică Gödöllő, Orchestra Simfonică Monarchia, Orchestra Simfonică Alba Regia, Orchestra de Cameră Simplicissimus, Orchestra de Cameră Anima Musicae. * În 2013 câștigă premiul I la Concursul Național de Analize Muzicale Contemporane și premiul al II-lea la Concursul Național de dirijat „Lantos”. * În 2018, la Concursul Internațional „Doráti Antal”, a fost ales printre cei mai buni 20 de dirijori. * În anul 2017 publică o culegere de coruri cu acompaniament de orgă, iar în 2019, la Ed. Europrint, îi apare Misa „Sfântul Rege Ștefan”, precum și 8 corale cu același titlu, pentru voce și orgă. * Lucrările sale au fost distinse cu premiul I la Concursul național de aranjamente corale (Oradea, 2020) și la Concursul național de compoziție pentru piese corale (Bupadesta, 2021). * Din octombrie 2019 este dirijor invitat-principal al Filarmonicii din Arad. * În noiembrie 2023 debutează, la Opera Română din Timișoara, cu Contesa Maritza.

„Zâmbetul apare de la sine dacă ai descoperit sensul ascuns al muzicii”

... la patru mâini, Carmen Neamțu cu dirijorii Cristian George Neagu și Herman Szabolcs

Melomanii știu că în sala de concert dirijorul reușește să dea partiturii un sens, ajutat de performanțele individuale ale interpreților din orchestră. Cu dirijorii Cristian George Neagu și Herman Szabolcs ne-am propus un interviu neconvențional în care să descoperim farmecul, inefabilul, dar și coșmarul și rutina, plictisul din această profesie. Precum generalul sau magicianul, bastonul-baghetă al dirijorului poate crea armonii sau asonanțe. Veți rămâne surprinși: dirijorul chiar e comparabil cu antrenorul de fotbal sau cu regizorul?

Chimia cu orchestra

Carmen Neamțu: Aș începe interviul nostru cu o curiozitate de filolog care iubește muzica bună. Explicați-mi cât se supune un dirijor orchestrei și cât se supune orchestra dirijorului? Este o relație delicată, cu multe orgolii implicate, pe care aș dori să mi-o clarificați atât cât se poate.

Cristian George Neagu: În relația dirijor orchestră nu este vorba de supunere. Dirijorul, pe de-o parte, și instrumentistul, pe de altă parte, sunt muzicieni cu specializări diferite. Niciunul nu poate funcționa fără celălalt. Ba chiar aș spune că orchestre fără dirijor se mai văd, dar dirijori fără orchestre ... nu. Personal, sunt adeptul relației de colaborare amiabilă. Nu sunt pentru exhibarea orgoliilor. E comic, pur și simplu. Cu cât suntem mai orgolioși, cu atât suntem mai proști.

Herman Szabolcs: Începeți direct cu întrebarea esențială a domeniului. Fiecare dirijor ar spune altceva în legătură cu asta. Punctul meu de vedere este că, la fel ca în orice relație umană, există o dinamică între dirijor și orchestră. Când cunoaștem o persoană nouă, putem simți din primele cuvinte dacă conversația are potențial, dacă este inspirațională, dacă este mediocră sau indiferentă sau chiar dacă încercăm să încheiem cât mai repede discuția, pentru că, dintr-un motiv sau altul, suntem incompatibili. Aceeași situație se aplică și între dirijor și orchestră. Când întâlnesc o orchestră nouă, în primele 10 minute ale repetiției se clarifică dacă există chimie între noi. Este important să spun asta, deoarece astfel veți înțelege cu adevărat răspunsul meu la întrebarea dvs. Dacă există chimie între noi, nu este nevoie de comenzi autoritare sau de exercitare a puterii, pentru că ne înțelegem dintr-o jumătate de cuvânt, dintr‑un gest sau doar dintr-un contact vizual. De fapt, din cauza acestor întâlniri și conexiuni, merită să te dedici acestei profesii.

Această chimie funcționează și în cazul când alegeți să dirijați un anume compozitor?

Herman Szabolcs: Desigur, această chimie, relație apropiată poate exista și cu un compozitor. Lumea lui Beethoven mă inspiră foarte mult: îmi place că este direct, până la cruditate, și apreciez schimbările bruște de dispoziție, faptul că mereu caută adevărul. Dragostea lui pentru natură, faptul că e jucăuș, și umorul lui neobișnuit mi se potrivesc. Cu toate acestea, pentru mine „vârful” este muzica lui Johann Sebastian Bach. Aș putea spune că este „pâinea noastră” de fiecare zi. Simt prezența infinitului în muzica sa, sunt convins că Bach a primit inspirație divină și ne-a transmis-o nouă.

Și cu ce compozitori pierdeți conexiunea, chimia?

Herman Szabolcs: Există și compozitori cu care nu am acest gen de relație apropiată sau e mai puțină sau chiar deloc. Cred că ceva nu îmi place pentru că nu îi cunosc suficient. Din cauza asta nu m-aș aventura să enumăr astfel de compozitori cu care nu am o relație mai apropiată. Cu toate acestea, aș spune că Charles Ives este un compozitor care mă interesează foarte mult, ca stil abordat și operă. Până acum, am avut ocazia să dirijez doar o singură lucrare a sa, dar, sper, că în viitor voi putea programa câteva dintre compozițiile sale. Aș fi foarte fericit dacă s-ar întâmpla asta.

Stilul dirijorului și sugestiile orchestrei

Dirijorul impune un mod de abordare a partiturii?

Cristian George Neagu: Da, este sarcina dirijorului să facă asta. Dar, în timpul repetițiilor, un bun dirijor prinde din mers sugestii din partea orchestrei, chiar dacă ele nu sunt explicite. Cu alte cuvinte, dirijorul nu poate cere imposibilul de la muzicienii cu care colaborează.

Herman Szabolcs: Eu văd dirijorul ca având același rol precum un regizor în teatru. El interpretează lucrarea muzicală dată, stabilește direcția interpretării, stilul și, în plus, îi inspiră, îi încurajează și îi ajută pe muzicienii orchestrei să-și găsească locul în conceptul artistic. Și să-și aducă potențialul la maximum.

Care e diferența majoră între regizor și dirijor?

Herman Szabolcs: Diferența semnificativă dintre un regizor și un dirijor constă în faptul că, în timp ce regizorul nu mai are nicio influență directă asupra formării în timpul spectacolului, dirijorul joacă un rol important în interpretarea pieselor muzicale în timpul concertelor, garantând calitatea prestației.

Și în ceea ce privește interpretarea partiturii?

Herman Szabolcs: În ceea ce privește interpretarea partiturii, este indiscutabil că prima preocupare este să redăm cât mai fidel stilul muzical specific piesei și perioadei respective. Cu toate acestea, aș cita și cuvintele lui Buffon: „Stilul este omul însuși”. Această afirmație mi se pare valabilă și în cazul unui dirijor. O interpretare devine unică atunci când reflectă personalitatea și înțelegerea dirijorului și a orchestrei respective.

Adevărul (din spatele partiturii) și inovația (din vârful degetelor) dirijorului

În ce măsură se poate inova pe o partitură de către dirijor?

Cristian George Neagu: Dirijorul nu inovează. El se străduiește să evidențieze adevărul partiturii. Unii compozitori, precum George Enescu, își notează în amănunt intențiile. Alții, precum Bach, destul de puțin.

Dumneavoastră cum faceți, notați mult pe partitură?

Cristian George Neagu: Dirijorul începe cu o analiză a structurii partiturii, acesta este primul pas spre adevărul ei. Diferențele versiunilor interpretative sunt date de nivelul la care dirijorul a reușit să ajungă prin analiză. Mecanismele din partitură sunt: melodia, armonia, polifonia și orchestrația. Ele apar într-o anumită formă în partitură, indicând intenția compozitorului. Dirijorul este un analist. Dacă eu ca dirijor vreau să inovez dând o pondere mai mare unui anumit factor, atunci pot fi inovator, dar sunt departe de adevărul partiturii.

Și atunci care ar putea fi principala responsabilitate a dirijorului, dacă pot să formulez așa?

Herman Szabolcs: Dirijorul are ca principală responsabilitate să respecte cu precizie cerințele compozitorului. Și să se apropie cât mai fidel de sunetul pe care acesta l-a avut în minte. În rândul compozitorilor, există cei care notează în detaliu fiecare indicație în partitură și nu lasă interpretarea piesei pe seama stilului propriu al interpretărilor. Exemple în acest sens sunt Mahler, Puccini sau Ligeti György. Cu toate acestea, există și compozitori care abordează această chestiune cu mai multă libertate și au încredere în cunoștințele de stil ale interpreților sau chiar în intuiția lor.

Dați-mi un exemplu ca să înțeleg mai bine această „libertate” de care vorbiți.

Herman Szabolcs: De exemplu, Kodály Zoltán era o persoană extrem de precisă, dar în lucrările sale pentru cor mixt adesea apare întrebarea dacă îi este permis dirijorului să încetinească sfârșitul unei fraze. Dacă fac o încetinire care nu este indicată de compozitor, oare ajut (sau nu) piesei muzicale? Nu voi influența stilul lui Kodály într-o direcție care nu-i este caracteristică?

De aceea este important să cunoaștem cât mai bine compozitorul, cum ar fi corespondența sa, stilul personal și obiceiurile lui de zi cu zi. Deoarece aceste informații pot ajuta la aflarea răspunsului la întrebările mele.

Deci e mult mai ușor pentru dirijor dacă compozitorul e viu...

Herman Szabolcs: Aș spune că situația este mai ușoară atunci când compozitorul este încă în viață, pentru că atunci poate exprima oral ceea ce dorește să audă în mod diferit. În cazul compozitorilor decedați, doar cercetarea, contactarea foștilor discipoli și parteneri sau ascultarea înregistrărilor audio pot constitui surse credibile. Pentru un interpret, curiozitatea, inspirația și fantezia sunt elementele care pot aduce piste noi în interpretarea piesei pe care o prezintă.

V-am întrebat acest lucru pentru că deseori am citit cronici muzicale în care se spunea că dirijorul X a oferit o interpretare nouă, sofisticată, somptuoasă partiturii.

Cristian George Neagu: O interpretare nouă este valabilă în măsura în care pune în lumină adevărul partiturii. Și o face mai bine decât alte variante. Altminteri, nu vorbim de inovație, ci de impostură. Adevărul generează emoție. Alt fel de epitete sunt, mai degrabă, de conjunctură.

Herman Szabolcs: În istoria muzicii există cu adevărat numeroase miracole. Să începem cu Celibidache, care a ales să interpreteze compozițiile într-un tempo mult mai lent. Trebuie remarcat că adesea mai lent decât ceea ce dorea inițial compozitorul, demonstrând, în același timp, o capacitate fantastică de formare muzicală. Prin această abordare a evidențiat linii melodice interioare pe care înregistrările mai rapide nu le pot reda la fel de bine sau care nu sunt deloc evidente. Aceasta nu este o coincidență, deoarece Celibidache credea în observație. Observarea fenomenului muzical, pentru care este nevoie de timp, este valabilă în special în cazul lucrărilor muzicale lungi și dens orchestrate, cum ar fi o simfonie a lui Bruckner.

Îmi vorbiți de o relație capricioasă dirijor-compozitor, în care dirijorul nu e de acord cu compozitorul?

Herman Szabolcs: Desigur, există mai multe lucrări în care mari dirijori din trecut nu au fost de acord cu compozitorii, deoarece, după interpretarea partiturii, au ajuns la concluzia că compozitorul probabil a uitat să scrie acea notă sau linie melodică. Sau poate că nu au considerat orchestrarea satisfăcătoare. De exemplu, în cazul primei părți din Simfonia nr. 5 de Beethoven, puntea dintre prima și a doua temă este interpretată de doi corni în expoziție, dar în reexpoziție de doi fagoți. Această orchestrație ulterioară este respinsă de unii dirijori, deoarece cei doi fagoți nu pot aduce aceeași intensitate și pasiune ca cei doi corni. Iar acest lucru poate duce la intervenții ale dirijorului în orchestrație.

Este corect sau nu ca dirijorul să intervină?

Herman Szabolcs: .... E un subiect de dezbatere. La sfârșitul Simfoniei nr. 4 de Ceaikovski există o linie virtuoză pentru talgere, dar aceasta se oprește în penultima măsura, deoarece Ceaikovski a impus o pauză. Ar putea fi aceasta doar o greșeală sau chiar așa a dorit compozitorul? Dacă trianglul trebuie să cănte în ultima măsură, de ce nu și cinelul[1]?

Bagheta și magia chiar funcționează

Așadar, îi vedeți pe dirijori mai apropiați de ce profesie: scriitori, instrumentiști ....

Cristian George Neagu: Bineînțeles, dirijorul e mai apropiat de instrumentist. Până la un punct, formarea profesională a celor doi este comună. Urmează, apoi, specializarea, pe drumuri diferite. De aceea, vă spuneam, că eu îi respect pe instrumentiști și nu sunt tipul de dirijor-dictator.

Herman Szabolcs: Dirijorul trebuie să fie un MUZICIAN multilateral. Altfel, nu are un motiv deosebit să se ridice în fața colegilor săi pentru a dirija.

Dirijorul îl vedeți mai apropiat de general sau de magician, dat fiind că amândoi au o baghetă în mână?

Cristian George Neagu: Nici una, nici alta. Dirijorul este comparabil cu antrenorul unei echipe de fotbal. Cu precizarea că este, totodată, și centru-înaintaș.

Herman Szabolcs: Mă consider om și muzician. Cred că este important ca dirijorul să fie un muzician activ și să nu se limiteze doar la jonglarea cu bagheta magică. Cunoașterea pianului ar trebui să fie obligatorie. Cât despre cântat, cred că este important, de fapt, pentru orice muzician, pentru că prin voce poți înțelege cel mai bine muzica, elementele sale și evoluția unei melodii. După ce reușesc să explic prin fiecare parte a corpului meu ce vrea acea melodie, și folosind vocea, abia apoi pot da viață aceleiași melodii printr-un alt instrument. Cine nu împărtășește această viziune, nu cântă prea des în viața sa. Cât despre baghetă și magie, pot spune doar că funcționează. Cel mai bine ne dăm seama de asta atunci când nu funcționează. Pentru că se întâmplă și asta, și până acum nu am găsit un răspuns la întrebarea de ce un concert este mai reușit decât altul, cu toate că condițiile sunt aceleași?!

Iertați-mi constatarea aceasta, dar v-o lansez, tocmai pentru a avansa discuția noastră. Văd dirijorul ca unul care cântă pe orchestră, așa precum pianistul se folosește de clapele pianului, cântând pe ele. Greșesc? Cum vă apropiați de orchestră?

Cristian George Neagu: V-aș spune că dirijorul nu cântă pe orchestră. Mai corectă ar fi această imagine: corpul dirijorului este coarda care vibrează.

Și dacă coarda nu vibrează?

Cristian George Neagu: Și, dacă vibrează corect, atunci orchestra este cutia de rezonanță. Instrumentul dirijorului nu este orchestra, ci solfegiul. El este instrumentul principal prin care dirijorul poate accede la adevărul încifrat în partitură.

Herman Szabolcs: Instrumentul dirijorului este orchestra. De aceea, aceasta este o meserie dificilă, pentru că eu nu pot să‑mi iau „instrumentul” acasă și să exersez piesa. Este util când dirijorul poate să cânte la pian și să interpreteze piesa, el însuși, ca să exerseze.

Când dirijați vă gândiți, fiecare dintre dumneavoastră, că stați cu spatele la public, că sunteți privit de public din sală?

Cristian George Neagu: Sincer să fiu, cu tot respectul pentru publicul meu, pe mine mă preocupă mai mult judecata orchestrei mele. Mă bucur dacă oamenii din public mă felicită, dar sunt în al nouălea cer atunci când colegi din orchestră fac acest lucru.

Herman Szabolcs: Prezența publicului mă inspiră întotdeauna, deoarece pentru artele spectacolului, existența, iubirea, critica și gustul publicului dau sens vieții noastre.

Permiteți-mi să duc curiozitatea mai departe. Am văzut că amândoi dirijați cu baghetă. Există diferențe tehnice între a dirija doar cu mâinile, fără baghetă, sau e o opțiune personală a fiecărui dirijor?

Cristian George Neagu: Nu există diferențe tehnice. Folosirea baghetei generează mai multă precizie din partea dirijorului. Conducerea fără baghetă dă un plus de căldură și expresivitate.

Herman Szabolcs: Ahh, utilizarea baghetei depinde de dirijor. Conform lui Péter Eötvös, unul dintre cei mai mari compozitori și dirijori ai timpurilor noastre, bagheta nu face decât să limiteze capacitatea de a aduce în față cât mai multă muzică. Cred și eu în acest lucru, deoarece simt la fel. Și pentru unele compoziții chiar dirijez fără baghetă. Mi se pare mai expresiv și se creează o conexiune mai intimă cu orchestra. Cu toate acestea, există situații în care utilizarea baghetei este absolut necesară, din motive de vizibilitate și precizie, cum ar fi în operă. Aici condițiile de vizibilitate nu sunt la fel de bune ca pe scena unei săli de concerte.

Când putem vorbi de prostituție dirijorală

Ce părere aveți de dirijorii care, precum actorii, dacă vreți, impresionează printr-o gesticulație amplă, spectaculoasă pentru public?

Cristian George Neagu: Un dirijor spectaculos poate fi bun dacă se pliază pe adevărul partiturii. Sau poate fi un impostor. La fel, un dirijor cu gesturi reținute. Tehnică dirijorală înseamnă capacitatea de a revela adevărul. Restul este amprenta vizuală a fiecărui dirijor în parte.

Herman Szabolcs: Unul dintre profesorii mei de dirijat spunea că trebuie să învățăm cu precizie cum se bate o măsură pentru a ști apoi cum să ne abatem de la ea. Dar întotdeauna este important să știm de ce ne abatem! Astăzi, aspectul vizual și spectacolul sunt esențiale. Acesta este ceea ce se vinde. Atunci când un gest dirijoral nu mai servește muzica și orchestra, ci devine un scop egoist, putem vorbi despre „prostituție dirijorală”. Uitați-vă la cei mai mari dirijori, adesea dirijau cu o singură mână, folosind gesturi precise și disciplinate, deoarece au câștigat publicul nu prin estetica dirijatului lor, ci prin performanța orchestrei și interpretarea lor.

Dumneavoastră cum vă vedeți, ce tip de dirijor credeți că sunteți?

Cristian George Neagu: Din punct de vedere vizual, eu am gesturi reținute. Din punct de vedere psihologic, sunt dirijorul care își iubește și își respectă colegii din orchestră.

Herman Szabolcs: Mă consider mai întâi un om și un muzician. Nu doresc să fac parte din categoria Maestro. De obicei le spun celor din jurul meu să nu mă numească așa. Încerc să petrec cât mai mult timp în compania colegilor mei. Nu obișnuiesc să folosesc camera dirijorului. Am încredere foarte mare în spiritul de echipă.

Așadar, am înțeles din discuția noastră de până acum, că dirijorul impune un mod de abordare pentru partitură. Documentându-mă pentru interviu, am aflat că există dirijori isterici, manipulatori, dictatori, tirani. M-a surprins să găsesc chiar și termenul frecangiu lângă dirijor...

Cristian George Neagu: Toate epitetele pe care le-ați enumerat caracterizează un tip de persoană la care ego-ul este umflat peste măsură. Eu, pur și simplu, vă spun că iubesc orchestra. În plus, vreau să urmez îndemnul christic: cine vrea să fie cel mai mare, să fie cel mai mic. Nu mă pricep la psihologia maselor, dar observ cu tristețe, că foarte des, un dirijor dictator este ascultat (nu iubit!) mai abitir decât categoria din care fac eu parte.

Herman Szabolcs: Sunt convins că stilul adoptat de Sergiu Celibidache nu ar mai funcționa în prezent. Deși în România și Ungaria încă mai există câțiva dirijori autocrați, care pot realiza și lucruri muzicale minunate. Dar trebuie să ne punem întrebarea: cu ce preț? Există muzicieni care se îmbolnăvesc de acest lucru, care merg la repetiții cu dureri de stomac, întrebându-se cum vor fi „zdrobiți” astăzi. Nu mai este loc pentru astfel de abordări. În Occident, un astfel de dirijor ar fi trimis acasă după primele 10 minute. S-a întâmplat, chiar recent, ca după moartea unui dirijor-dictator, orchestra să deschidă o sticlă de șampanie.

Dirijorul-tiran de care vorbiți era Kocsis Zoltán, cel care conducea Orchestra Filarmonicii Naționale a Ungariei? Deși avea un stil insuportabil, mulți văd în el un muzician genial...

Herman Szabolcs : Da... chiar el e.

În această profesie a dumneavoastră, vedeți importante calitățile native (ca talentul – în cazul scriitorului) sau altele primează? Și aș vrea să știu care ar fi ele?

Cristian George Neagu: Ingredientele succesului în cariera dirijorală sunt: talentul (20%), munca (50%), capacitatea managerială (30%).

Mă intrigă acest procent de 30% dirijor-manager...

Cristian George Neagu: Văd că vă surprinde ultima calitate. Dar trebuie să știți că pentru a-ți construi o carieră de dirijor solidă trebuie să cultivi relații cu orchestre, teatre de operă, impresariat, toate țin de capacitatea managerială a dirijorului.

Herman Szabolcs: Da, vorbim despre o profesie foarte complexă. Desigur, este necesar un anumit talent și abilități înnăscute: aptitudini muzicale, luarea deciziilor, gestionarea problemelor, empatie și multe altele. Cu toate acestea, este vorba despre o profesie. După cum sugerează și numele său, „maestru dirijor”, este o meserie care trebuie învățată. Trebuie să învățăm de la maeștri anumite soluții, comportamente, tehnici de gestionare a problemelor.

Trebuie să faci multe greșeli până la statutul de maestru?

Herman Szabolcs: Cred că trebuie să facem multe greșeli pentru a deveni maeștri. Un maestru care a văzut și a auzit totul. Dirijorul este, în același timp, muzician, instrumentalist, profesor, psiholog. Uneori, partea umană a acestei profesii este una dintre cele mai dificile, deoarece este nevoie de timp și de trăiri personale pentru a atinge maturitatea necesară și pentru a învăța din multe experiențe.

Râsul este salutar în a face suportabilă o repetiție cu orchestra

Vă văd, pe fiecare dintre dumneavoastră, persoane tonice, destinse... Am citit o remarcă a dirijorului Iosif Conta ce spunea că dirijorul trebuie să râdă foarte rar în fața orchestrei. De ce oare? Sunteți de acord cu el?

Cristian George Neagu: Nu sunt de acord cu maestrul Iosif Conta. Lipsa umanului este dovada sigură a unui IQ scăzut. Râsul este salutar în a face suportabilă o repetiție de orchestră. Zâmbetul apare de la sine dacă ai descoperit sensul ascuns al muzicii.

Herman Szabolcs: Nu sunt de acord. Previzibilitatea, naturalețea și umanitatea sunt importante în interpretarea muzicii și în procesul de repetiții. Atmosfera plăcută și spiritul de echipă pot facilita colaborarea dintre orchestră și dirijor și pot contribui la succesul unei interpretări.

Revin, zâmbind, la auzul răspunsurilor dvs. Pot să vă întreb cum funcționează capul unui dirijor? Există bucăți muzicale care vă urmăresc constant, vă obsedează, și altele cu care nu rezonați?

Cristian George Neagu: Felul în care funcționează capul unui dirijor este rezultatul anilor de formare. La care se adaugă experiența. Am să scot în evidență doar un aspect. E vorba de auzul interior, pe care un muzician îl educă prin mai multe căi: solfegiu, dicteu muzical, studiul cel puțin al unui instrument muzical, citire de partituri, compoziție muzicală etc. Legat de ce m-ați întrebat, sigur că există afinități sau, din contră, respingeri. Îi iubesc mult pe Mozart și Brahms. Nu rezonez cu muzica ce prezintă interes doar pe hârtie, o mare parte din muzica secolelor XX și XXI.

Herman Szabolcs: În general, în mintea mea răsună melodiile care sunt legate de repertoriul meu actual. Cu toate acestea, după unele repetiții, am nevoie mai degrabă de liniște. Liniștea și purificarea sunt importante și ar trebui să le experimentez mai des. Deoarece și eu compun muzică, este uneori benefic să apăs butonul de reset pentru a asculta doar vocea interioară și pentru a mă concentra asupra a ceea ce doresc să compun.

Zgomotul arcușurilor în pupitre și sunetul ploii

Permiteți-mi și o mică indiscreție, din categoria frivolităților. Ce fluierați sub duș?

Cristian George Neagu: Nu sunt chiar atât de obsedat de muzică. Sub duș mă relaxez și eu... ca tot omul.

Herman Szabolcs: Fluier foarte rar sub duș.

Atunci care este zgomotul dumneavoastră preferat?

Cristian George Neagu: Dacă repetiția pe care o conduc a fost reușită, orchestranții bat cu arcușurile în pupitre. Acela este zgomotul meu preferat.

Herman Szabolcs: Zgomotul și mulțimea le evit tot mai mult. Când eram student, îmi plăcea agitația orașului, dar acum fug de ea atunci când am ocazia. Cu toate acestea, iubesc foarte mult sunetul ploii și, atunci când am ocazia să merg acasă, în sat la mama mea, mereu mă uit la rațe care se bucură de ploaie.

Un dirijor poate dirija o partitură pe care nu o gustă/place deloc? Există partituri cu care nu vibrați și nu le puteți aborda?

Cristian George Neagu: Da, există partituri cu care nu vibrez. Dar, ca profesionist, trebuie să le pot dirija. Poate am surpriza plăcută ca ele să fie gustate de public! Ca să vă răspund, totuși, la curiozitate, aș exemplifica cu creația lui Arnold Schönberg.[2] Este foarte importantă pe hârtie, dar în momentul interpretării dă senzația de haos. E un paradox aici, cu cât e mai complexă scriitura, cu atât rezultatul sonor tinde spre haos.

Herman Szabolcs: De la unul dintre mentorii mei am învățat că întotdeauna cea mai iubită piesă muzicală ar trebui să fie cea pe care o dirijezi sau urmează să o dirijezi. În fiecare compoziție trebuie să găsești frumosul, un punct de ancorare care poate duce la descifrarea operei. Desigur, am și compozitori preferați: Bach, Beethoven, Bartók și Ligeti, dar îmi place să ascult și cântece de la artiști precum Michael Jackson sau Queen. Iar în ultimul timp îl ascult pe Elvis Presley.

Într-un interviu pe care l-am realizat cu dirijorul Dorin Frandeș, acesta îmi spunea că gălăgia este coșmarul oricărui dirijor. V-aș întreba: care este coșmarul dumneavoastră?

Herman Szabolcs: Înțeleg perfect ceea ce spune dirijorul Dorin Frandes. Poate părea ciudat asta venind de la cineva care stă zilnic în fața a 50-80 de oameni. Dar liniștea, calmul și singurătatea sunt adesea parteneri foarte recunoscători.

Cristian George Neagu: Un motiv recurent al coșmarurilor mele nocturne este următorul: trebuie să dirijez un concert, orchestra mă așteaptă pe scenă, dar eu nu mi-am studiat partitura!

Câte ore studiați partitura?

Cristian George Neagu: Mă întrebați câte ore studiez? Pentru o lucrare, în medie cam trei săptămâni, câte 3-4 ore pe zi. Îi studiez forma, solfegiul, aleg firul roșu al partiturii pe care ulterior brodez.

Deformația profesională a dirijorului

Despre filologi și filozofi se spune că sunt excesiv de analitici, că taie mereu firul în patru. Care este deformația profesională în cazul unui muzician?

Cristian George Neagu: Funcționează, uneori, și în cazul anumitor muzicieni, o deformație profesională: este vorba de perfecționism. Psihologii ne arată că este una din sursele depresiei.

Herman Szabolcs: În cazul unui muzician, poate fi distructiv să-și pună propriile nevoi și idei mai presus de instrucțiunile muzicii și ale compozitorului. Mă gândesc aici la performanță: suprascrierea tempoului și a articulațiilor sau lipsa cunoștințelor stilistice. Acestea pot fi intenționate sau neintenționate, dar, în final, ambele au ca rezultat alterarea imaginii sonore a compozitorului.

Mai precis, ce poate fi considerat o greșeală a dirijorului?

Herman Szabolcs: De exemplu, poate fi o greșeală să mistific o piesă de Bach. Sfârșitul frazelor și întârzierile sunt supraarticulate și pline de performanța caracteristică clasicismului. Și facem asta doar pentru că ne place așa. Putem face acest lucru, dar numai acasă, în cadă.

Dacă vorbim de muzică barocă, este și o problemă dacă, de exemplu, nu cântăm un Händel-Messiah cu cunoștințe de stil baroc, lejeritate, eleganță, ci de parcă ar cânta Wagner, tare și cu forță, pentru că doar așa îl putem cânta. Atunci, vă rog, haideți să cântăm doar Wagner și alte piese care sunt apropiate de stilul și abilitățile noastre. Nu este necesar ca toată lumea să înțeleagă totul și să facă totul!

Ghimpele din inima muzicianului

Scriitorul Paul Valéry vedea pericolele care pândesc cărțile: focul, umiditatea, bestiile, propriul lor conținut. Care sunt pericolele pentru artistul ce performează în acest domeniu, al muzicii culte?

Cristian George Neagu: În activitatea muzicală este foarte solicitat vectorul afectiv. Acesta poate să se uzeze în timp, ceea ce duce la instalarea plictiselii. Cred că dirijorul trebuie să aibă o viață care să conserve puterea sa afectivă. Sergiu Celibidache, de exemplu, se relaxa prin matematică și filozofie. Mulți dirijori încearcă să și compună.

Dumneavoastră cu ce vă „tratați”?

Cristian George Neagu: Eu mă tratez cu beletristică, îmi place foarte mult să citesc, literatura mă destinde.  

Herman Szabolcs: Acest subiect ar necesita o discuție separată... Am să încerc să vă răspund totuși. În primul rând, pierderea susținătorilor reprezintă cea mai mare amenințare pentru profesia noastră. Deoarece bugetul alocat de către stat culturii se micșorează tot mai mult. Acest lucru duce la scăderea moralului și face dificilă realizarea unor spectacole de calitate, deoarece resursele pentru artiștii invitați devin tot mai limitate. În al doilea rând, atragerea și educarea publicului reprezintă o mare provocare pentru toate instituțiile culturale. Lumea internetului oferă multe oportunități, deoarece pot asculta concertul de Anul Nou al Filarmonicii de la Viena chiar și de aici din Arad. Acest lucru reprezintă o mare oportunitate, dar nu trebuie să uităm să apreciem și să susținem orchestra noastră locală, unde ar trebui să fim prezenți la concertul de Anul Nou. În plus, m-aș referi și la necesitatea reformării educației muzicale. Este absurd ca în școli, în absența unui profesor de muzică, orele de muzică să fie predate de un profesor de educație fizică. Într-o societate dezvoltată, interesul pentru artă și frumos ar trebui să fie vital, nu un ghimpe. Nu putem educa oameni, cu o viață completă și complexă, în absența muzicii și a artelor în general.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Rutina în dirijat = experiență/eficiență?

Ce înțelegeți prin rutină în acest domeniu? Dar prin plictiseală? E inevitabilă, periculoasă, distrugătoare, amăgitoare ..

Cristian George Neagu: Rutina are partea sa pozitivă: experiența. Partea negativă, plictiseala, se combate prin aspirația de a depăși cadrul îngust al specializării. Mari dirijori au avut o cunoaștere enciclopedică.

Herman Szabolcs: Rutina, în opinia mea, este legată de eficiență. În ziua de azi, când timpul este limitat pentru tot, munca eficientă are un avantaj. Însă, în această lume agitată, trebuie să acordăm o atenție deosebită și odihnei. Trebuie să înțelegem că atunci când ne odihnim, o facem pentru a putea aduce ce e mai bun în noi, în momentul când revenim la muncă. Desigur, viața ne poartă deseori în situații complexe, în care este foarte greu să spunem NU. Acesta este, de asemenea, un lucru pe care trebuie să-l învățăm.

O ultimă întrebare: există pilule – muzicale pentru fericire, pentru bună dispoziție? Dacă suntem triști, ce ne recomandați să ascultăm?

Cristian George Neagu: Pentru eficiența meloterapiei, recomand muzica secolelor XVIII (secolul clasic) și XIX (secolul romantic). Pe mine mă ajută: Bach, Mozart, Haydn, Schubert, unele opusuri beethoveniene: Simfonia a VI-a, Pastorala, Simfonia a V-a. Trebuie să recunoaștem că publicului îi place să asculte lucrări pe care le cunoaște, care îi sunt familiare.

Herman Szabolcs: Vă răspund repede: Mozart, Bach, Michael Jackson, Queen.

[1] Cinel (<ital. Cinelli) = Instrument muzical de percuție, alcătuit din două discuri metalice care se lovesc unul de altul, producând un sunet strident, răsunător.

[2] n.r.: Arnold Schönberg a fost un compozitor evreu-austriac, elevul lui Gustav Mahler, fiind considerat unul dintre pionierii muzicii dodecafonice. Dodecafonia reprezintă o tehnică de compoziție prin care celor douăsprezece sunete ale gamei cromatice li se acordă aceeași importanță, numărul de apariții al oricăror două sunete într-o partitură construită astfel fiind egal.