PRO MUSICA

Călin Chendea
redactor al revistei „Arca”

Navigând prin tăinuite tuneluri

Știați că există un tunel sub artera Ocean Boulevard din Long Beach, California? Eu mărturisesc că nu aveam nici cea mai vagă idee. Însă, de curând, s‑a întâmplat ca într-o mică discuție virtuală, cineva să aibă inspirația să-mi recomande spre audiție discul Did you know that there’s a tunnel under Ocean Boulevard?, adică cel de-al nouălea album de studio lansat în martie 2023 de cantautoarea americană de pop alternativ Lana del Rey, pe numele ei real Elizabeth Woolridge Grant (n. 1985). În acest album având ca titlu o interogație putem afla răspunsul la întrebarea aleasă, în virtutea unui mimetism, ca o concluzie a acestui articol. Deși etichetasem muzica ei drept „prea deprimantă și destul de monotonă”, de data asta m-am lăsat purtat de vocea sa puternică, cu inflexiuni de mezzo-soprană, printre versurile bine scrise, cu multă încărcătură poetică, dublate de o instrumentație clasică, plăcută, cu pianul predominant.

The Grants este prima piesă de pe disc, care face, desigur, referire la familia artistei (Grant fiind numele ei de familie). Un cor gospel ne transpune încă de la început în atmosfera contemplativă și meditativă a unei biserici americane. Apoi, treptat, armonii sonore delicate date de tușeurile line ale pianului și timbrul vocii deosebit de melodios al Lanei del Rey ne duc spre câteva destăinuiri despre viața sa privată. De la pastorul ei a învățat că tot ceea ce vom lua cu noi atunci când vom pleca de pe lumea aceasta sunt doar anumite amintiri. Iar Lana mărturisește că va lua cu ea în călătoria spre ceruri în primul rând perioada copilăriei nepotului ei (băiatul surorii sale) și ultimul zâmbet al bunicii sale.

Prima compoziție pe care Lana de Rey a scris-o pentru acest album a fost cea eponimă, după cum chiar ea dezvăluia într-un interviu pentru revista americană Interview. Tot de aici aflăm că piesa a fost inspirată de existența unui tunel aflat sub clădirea Jergins Trust din Long Beach, California. Despre acest tunel, muziciana citise undeva că plafonul său e decorat cu un mozaic foarte frumos și perfect conservat. Din păcate însă, nimeni nu mai poate să-l admire, tunelul fiind blocat de alte construcții mai noi ale orașului. Versurile sunt o combinație de imaginație și introspecție. „Nu pot să nu simt că într-un fel, trupul meu a pângărit sufletul meu/ Frumusețe creată dar închisă de doi pereți zidiți de om”.

Tot în textul acestui cântec întâlnim și îndemnul „iubește‑mă până când mă voi iubi pe mine însămi”. Uneori ne confruntăm cu nevoia de a fi iubiți și acceptați de ceilalți pentru a ajunge la o mai mare încredere și stimă de sine. Iar asta se întâmplă cu precădere în acele perioade, deloc simple, în care simțim un gol atât de imens în sufletele și viețile noastre, încât avem senzația unei interminabile căderi libere. Pierzându-ne aproape în totalitate încrederea în noi înșine, căutăm iubirea, îndrumarea și confirmarea altora pentru a ne ajuta să ne acceptăm și să ne iubim pe noi înșine. Așadar iubirea altora pentru noi poate juca un rol crucial în procesul nostru de dezvoltare personală și de vindecare emoțională.

În balada Sweet vocea plăcută, de-a dreptul dulceagă a Lanei, alături de pian și orchestra de coarde, aduce ascultătorului o stare de pace interioară și de visare. Textul e ca o epistolă către o persoană mult dorită și cuprinde o serie de contemplări profunde, metafizice, despre viață, iubire și viitor. „Ce faci cu viața ta? Te gândești la asta? Te gândești de unde venim?”

Compozitoarea se descrie ca fiind o femeie diferită, delicată, deloc banală, care e în căutarea unor experiențe speciale și a unui partener de viață cu care să împărtășească cu precădere aceleași căutări, pasiuni, dorințe sau aventuri. „Am lucruri de făcut, ca de exemplu să nu fac nimic/ Vreau să le fac cu tine, vrei să le faci cu mine?” Sunt gânduri care reflectă dorința de conexiune și împărtășire a momentelor importante din viață cu cineva special.

Titlul cântecului Kintsugi ne amintește de arta japoneză omonimă în care ceramica spartă e refăcută prin lipirea bucăților cu lac amestecat cu aur, argint sau platină. Se dorește așadar evidențierea (și nu ascunderea) restaurării unui obiect ca parte a istoriei acestuia. Având doar pianul în fundal, Lana interpretează de data aceasta într-un registru mai înalt, pe alocuri aproape ca o soprană, în unele porțiuni vocea ei fiind deosebit de puternică.

Versurile sunt ca o metaforă („Mi-e dor de ei/ Așa pătrunde lumina”) și exprimă emoțiile puternice care ne copleșesc atunci când ne confruntăm cu pierderea sau moartea unor persoane dragi. În aceste momente de profundă tristețe sufletele ne sunt răvășite, inimile frânte, devenind asemenea unor vase sparte. În perioada de refacere, de cele mai multe ori lungă și dificilă, „lumina care intră” pe lângă vopseaua de aur, este de fapt recuperarea noastră psihologică și, implicit, creșterea noastră personală.

Tema luminii care pătrunde prin cele mai mici breșe o întâlnim și la Leonard Cohen. În cântecul său Anthem, suntem sfătuiți să renunțăm să pretindem perfecțiunea, atât de la noi înșine, cât și de la cei apropiați nouă. „Toate lucrurile au cel puțin o fisură/ Dar tocmai pe acolo se strecoară lumina.”

Judah Smith Interlude este despre un pastor celebru, cofondator al bisericii Churchome, alături de soția sa Chelsea. Smith a reușit să atragă în adunările sale religioase și numeroase celebrități. Printre acestea se zice că au fost văzute și cântăreața și actrița americană Selena Gomez și, desigur, Lana Del Rey. Smith a fost criticat pentru opiniile sale anti LGBT și pentru susținerea ideii că un cuplu necăsătorit care conviețuiește împreună comite un păcat.

Versurile piesei redau părți din discursurile lui Judah Smith care conțin reflecții asupra relației dintre om și Divinitate, dar și despre măreția și complexitatea creației lui Dumnezeu (pe care Îl numește cel mai bun Artist). Sunt redate și câteva scurte dar profunde rugăciuni, cum ar fi: „Ajută-mă, Dumnezeule! Vreau să devin un bărbat îndrăgostit, nu un bărbat însetat de plăceri trupești” Se cere ajutorul lui Dumnezeu în vederea călăuzirii și îndrumării pe calea spre o dragoste adevărată și o împlinire spirituală. Rugăciunea exprimă vulnerabilitate și sinceritate. Bărbatul credincios își recunoaște slăbiciunea, fragilitatea umană și nevoia conexiunii cu Divinitatea pentru a evolua și a ajunge la o viață mai înțeleaptă și plină de iubire.

Candy Necklace e scrisă și interpretată împreună cu pianistul american de jazz Jon Batiste și e piesa mea preferată de pe acest disc.

Tempoul e dat de sonoritățile fluide, pure și armonioase ale pianului, care curg lin și elegant reușind să emane o atmosferă calmă, relaxantă și melodioasă în cea mai mare parte a compoziției. În aceste pasaje, sufletul ascultorului e invadat de o pace interioară și un echilibru la care își aduce contribuția și vocea caldă, într-un registru mijlociu, a Lanei Del Rey. Liniștea este întreruptă pe alocuri de porțiuni dramatice, zbuciumate, determinate de acorduri puternice și crescendo-uri impetuoase care evidențiază măiestria pianistului. Pentru a adăuga mai multă emoție, Lana trece din nou cu ușurință într-un registru mai înalt, vocea ei devenind strălucitoare și puternică.

Versurile conțin imagini vizuale și metafore reușite, cum ar fi „foc alb” și „scorțișoară pe dinții mei”. Textul păstrează o anumită ambiguitate în ceea ce privește detaliile specifice ale unei povești de dragoste. Acest lucru permite ascultătorilor să interpreteze versurile în diferite moduri și să se identifice cu ele în funcție de propriile lor experiențe și trăiri. Astfel, compozitoarea compară momentele frumoase primite de la iubitul ei cu un „colier de bomboane”.

Apoi, uneori își mărturisește iubirea printr-un romantism mai mult echilibrat, decât siropos... „dragul meu povestitor, noi pentru totdeauna/ este melodia mea preferată”, alteori își exprimă dezamăgirea pentru momentele mai puțin fericite care îi provoacă o regresie. „Ești cel mai bun, dar, dragule, îmi aduci tristețe.”

Referiri la credința în Dumnezeu a artistei regăsim și în cadrul cântecului Grandfather Please Stand on the Shoulders of My Father... Partea instrumentală a piesei e asigurată de compoziția Flo a pianistului și compozitorului francez de muzică clasică contemporană RIOPY.

Versurile sugerează că, după părerea unor critici, artista ar fi fost modelată pentru a corespunde anumitor standarde de frumusețe și succes din industria muzicală. Lana Del Rey respinge această percepție, afirmând că aceștia se înșeală. Profund afectată, ea îl roagă pe Dumnezeu să-i dea mai multă înțelepciune și să-i trimită semne și îndrumare fie sub forma unor fluturi albi care să o ghideze, fie a unei hărți care să-i dezvăluie viziunea divină. „Dumnezeule, dacă ești lângă mine, trimite-mi trei fluturi albi/ Sau o hartă să știu viziunea ta, încredințează-mi înțelepciunea ta”

Albumul Did you know that there’s a tunnel under Ocean Boulevard? conține 17 acte sonore, pe parcursul a circa 78 de minute, în care Lana del Rey abordează teme profunde și variate, cum ar fi relația cu divinitatea, căutarea înțelegerii și încrederii în sine, impactul pierderii unor persoane dragi, liniștea și zbuciumul unei povești de iubire.

Discul evidențiază versatilitatea și profunzimea artistei în compoziție și interpretare, iar frumusețea versurilor, vocea ei bogată și caldă, precum și instrumentația clasică, creează un univers sonor complex și captivant.

Cum spuneam, închei tot cu o întrebare, știați că există o neasemuită femeie, cu priviri înstelate și mâini fermecate, desculță și suavă, pe nume Lana (del Rey), navigând prin tăinuite tuneluri, spre un tărâm absolut al luminii și iubirii, al misterelor vieții și miezului lucrurilor? („Am mâini fermecate, priviri înstelate/, Sunt suavă, desculță” – versuri din melodia Sweet).