RESTITUIRI

Ionel Costin
prozator

File din amintirile vieții^[1]

Cartea de amintiri Dincoace de cortina de fier este ,,un volum despre ce s-a întâmplat cu mine de-a lungul anilor”, după cum scrie, în Argument, cel care a așternut între coperți, parte din memoriile sale.

Autorul, născut la Câmpulung Muscel, este un cunoscut profesor, publicist, istoric literar și memorialist.

Volumul conține 78 de povestiri, în care Adrian Săvoiu prezintă cu încărcătură emoțională cincizeci de ani din drumul vieții sale.

Anii copilăriei sunt evocați, firesc, în paginile de început, iar cititorul parcurge alături de autor crâmpeie din viața acestuia de preșcolar (pățania de la grădiniță, unde copilul descoperă cu uimire că și oamenii mari mint), prima zi de școală, Ulița copilăriei.

Scriitorul ne dezvăluie cu nostalgie anii de început ai vieții: amintirea bunicilor, în special  bunica maternă, Zoe, plimbările pe Bulevardul ,,Pardon” – un obicei în orașul Câmpulung –, educația solidă primită (până la nouă ani nu știa că există înjurături), primul Jurnal din viață.

Amintirea vie a părinților, Tata și Mama, amândoi orfani de tată, este păstrată peste ani, cu Mama profesoară de matematică, iar Tata, profesor de Filosofie și Litere, o vreme dascăl la Liceul ,,Moise Nicoară” din Arad.

Cu o memorie extraordinară și sinceritate debordantă sunt aduși în filele cărții anii petrecuți la școală, profesorii din gimnaziu dintre care se distinge domnul Marian Petry – dragostea autorului pentru istorie și geografie. Nu sunt uitate întâile murmure, primele încercări literare, poezia Avionul sanitar, un fel de parodie după George Topîrceanu.

Inocența vârstei îl face să compună și să trimită o scrisoare la postul de Radio ,,Vocea Americii”, misivă rămasă, firesc, fără răspuns.

Întâlnirea cu primul poet ,,în carne și oase”, în persoana lui Mihai Moșandrei, îl fascinează. Este cucerit de ideile, versurile, atitudinea venerabilului scriitor, membru al Societății Scriitorilor din România, doctor în drept la Paris, adevărată personalitate a vremii.

Vacanțele petrecute la mare cu familia, întâlnirea cu Olga, o domnișoară din Polonia, ,,blondă și cu pistrui”, sunt amintite în povestirea Adolescenta de pe nisipul fierbinte.

Timpul își vede de drumul său și iată autorul descrie examenul la Facultatea de Litere din București, vremea studenției, lumea Bucureștilor din perioada anilor ’70, concertele formațiilor rock de dincolo de cortina de fier, succesul trupei maghiare Omega, cu solistul János Kobor, o voce distinctă în lumea muzicii rock.

Ultima vară cu Tata este o povestire cu intensitate emoțională, cu trimitere la vârsta de nouăsprezece ani, atunci când rămâne orfan.

Sora clepsidră cerne fără oprire, și în ton cu cerințele, cu obligațiile din perioada comunistă, Adrian Săvoiu fiind încorporat în armată, la Unitatea militară din Plenița. Sunt surprinse: programul cazon, interminabilele ore de instrucție, așteptarea înfrigurată a unei permisii care nu mai vine. Cu totul emoționante sunt filele din Jurnal scrise în armată, pe 31 decembrie 1973.

După absolvirea Facultății de Litere, cu specialitatea română-latină, autorul este profesor la Padina (Buzău), la Casa de Copii Școlari nr.2, apoi la Școala nr.49, la Liceul ,,Lucian Blaga”, la Liceul ,,Gheorghe Lazăr” (București).

Cu totul aparte este surprisă întâlnirea cu Gheorghe Căldăraru, un șuț care a avut o bandă proprie de tâlhari, iar povestirile acestuia ne duc cu gândul la lumea pestriță din romanul Groapa a lui Eugen Barbu, amintind de mahalaua Cuțarida, de temutul Bozoncea, staroste al ,,breslei hoților” precum și de ucenicul acestuia, Paraschiv.

Revoluția din decembrie 1989, precum și a treia mineriadă din iunie 1990 sunt trăite de autor în mod autentic, acesta fiind participant în mijlocul evenimentelor: ,,...ziua de 21 decembrie1989, când în Piața Universității m-am născut pentru a două oară.”

Ultimul Crăciun cu Mama, un capitol de un tragism aparte, retrospectiv, când în noaptea dintre ani, 1994-1995, pe un pat de spital, se stingea pe masa de operație ființa iubită, Mama.

După refuzul repetat al autorităților comuniste de a-i elibera viza de plecare în străinătate, Adrian Săvoiu iese din ,,lagăr”. Vizitarea Parisului în anii 1997 și 2001 este trecută în paginile cărții după însemnările din Jurnalul autorului.

Fotografii de epocă din colecția familiei Săvoiu încheie ca un corolar această carte. Ea oferă cititorului povestiri care urmăresc călătoria vieții autorului, experiența lui sufletească, bucuriile și tristețile acestuia. Stilul propriu, fermecător, dublat de un remarcabil talent, te fac să descoperi o lume prin care Adrian Săvoiu a trecut și să te bucuri de o lectură captivantă.

^[1] Adrian Săvoiu, Dincoace de cortina de fier. Amintiri, Editura ART, 2023, p. 376.