RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar

Neofit Scriban (1808 – 1884)

S-a născut la Burdujeni, judeţul Suceava. A fost arhiereu, pedagog, autor de versuri.

Provine din familia unui preot; la botez a primit numele de Nicolae. Învaţă la mănăstirea Todireni din Burdujeni şi s-a călugărit la Mănăstirea Gorovei, în 1827. Ajunge preot ieromonah la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, în 1833.

A studiat la Gimnaziul Vasilian şi la Academia Mihăileană din Iaşi, absolvită în 1837, apoi la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti, între 1838 – 1839.

În 1838 urcă treapta de singhel; este ridicat apoi la gradul de protosinghel. A pledat mereu pentru o cultură în limba naţională.

În 1843 înfiinţează o şcoală publică la Fălticeni, unde a fost profesor, avându-l ce elev pe scriitorul N. Gane. În acelaşi an este egumen la Mănăstirea Mogoşeşti. În acea vreme predă elina şi ştiinţele religioase la şcoala pentru călugări de la Mănăstirea Neamţ.

Între 1846 şi 1862 este director al şcolii de la Trei Ierarhi şi reorganizează cursurile de la Seminarul Socola, unde va preda filosofia, retorica şi limba elină. A fost preot și predicator la mitropolie, „catichet la școlile publice de la Sf. Trei Ierarhi și protosinghel între 1839 și 1840. Domnitorul Mihail Sturza l-a surghiunit la Neamț în 1841. A fost arhiereu titular la Edessa în 1862, episcop locțiitor la Argeș între 1862 și 1865. La 11 mai 1865 este numit episcop eparhiot prin decretul semnat de Alexandru Ioan Cuza, refuză însă numirea, fiind în fruntea luptei pentru canonicitate, rămânând din nou episcop locțiitor la Argeș (1868-1873), retrăgându-se apoi la Burdujeni.

În toată această vreme a susţinut cauza Unirii Principatelor. A fost puternic implicat în lupta pentru Unire. A fost ales reprezentant al clerului în Divanul ad-hoc din Moldova şi a rostit cuvântări în sprijinul alegerilor pentru Adunarea electivă. El adresează o Salutare României la 1859, ianuarie 24, tipărită în Steaua Dunării din 3 februarie 1859. 

Neofit și fratele său Filaret Scriban au fost doi autodidacți, care au ajuns mari cărturari și reformatori ai învățământului. „Învățau lecțiile nu ziua, căci erau slugi, ci noaptea și nu la lumânare căci nimeni nu le da”.

A fost autor de manuale, traduceri Metoda pentru studiul limbii elene, Scurtă istorie și cronologie despre Mitropolia Moldovei, Foloasele Unirii Principatelor, Călătoria mea la pământul Sfânt și la Ierusalim.  

Neofit Scriban a lăsat şi o modestă creaţie poetică, alături de câteva note de călătorie. Volumul său se intitulează Încercări poetice (1879), fiind îngrijit de Romulus Scriban. Volumul adună poezii ocazionale, evocând entuziasme colective sau intime ca: La sfinţirea temeliei Academiei Moldovei, Vocea patriei (inspirată de înfiinţarea şcolii din Fălticeni), Liberarea şcolilor în Moldova la 1856, La unirea românilor, La moartea fratelui meu, Gavriil Scriban.

La acestea se adaugă câteva compuneri din tinereţe cu caracter elegiac şi meditativ: Lumea, Cătră cel mâhnit, Norocul, Exilul meu în pustie la 1840 la Mănăstirea Neamţ, Salutare Suceava, vechea capitală a Moldovei.