LECTURI PARALELE

Ioan Matiuț
poet, editor, Arad

Lumea, carnea și oasele, ca ingrediente poetice

Poetul Andrei Novac ne propune o nouă și provocatoare apariție editorială: Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre[1], apărută la editura Litera.

Cartea arată excepțional din toate punctele de vedere. Textele poetice puternice sunt frumos îmbrăcate editorial, grafic și tipografic. O bijuterie de carte!

Andrei Novac are deja un loc al său bine consolidat și respectat în lirica românească actuală. Se știe că ești poet atunci când reușești să te desprinzi de lecturi și modele, să-ți croiești un drum al tău care să nu semene cu al altuia. Nu ajunge doar să ai talent, îți trebuie o cultură poetică solidă și riguroasă, o tehnică stilistică proprie exersată pentru a fi autentic. Or, acest lucru se vede cu ușurință la Andrei Novac, prin felul în care își structurează și gestionează poezia.

Fiorul care străbate poezia lui Andrei Novac, de la un capăt la altul al cărții, este sentimentul iubirii pe care poetul încearcă să îl spiritualizeze și să îl ducă  dincolo de lume, de carne și de oase, așa cum o spune chiar din titlul cărții. Găsim în poemele sale și o încercare de reabilitare a romantismului pe care poeții din generația tânără îl consideră uzat. Nu o face cu mijloace clasicizate cum ar fi versurile în rimă, dulcegării sau abundență de figuri de stil, ci printr-o abordare modernă, în ton cu tehnica poetică actuală.

Cartea în sine este structurată în trei secțiuni al căror cifru îl descoperim încă din primul poem. Lumea cu libertățile ei, dar și cu constrângeri, prejudecăți, limitări, naștere și moarte. De fapt, în poemele sale găsim mai multe lumi, atât exterioare cât și interioare, dar și lumea misterioasă și complicată a persoanei iubite. Carnea poetului își cere drepturile, cu nevoile, fragilitățile și rănile ei. Nu este o carnalitate vulgară, așa cum găsim de obicei în lirica tânără, ci una spiritualizată. Și oasele prin care ne ancorăm în perenitate:

„din pământ sunt făcute toate,/ carnea vieții tale,/ o umbră care umblă prin sângele tău/ vie,/ spațiul meu prin care străbat:/ un oraș,/ o lume,/ un timp,/când vocile dorm,// oasele mele trăiesc în mine,/ au viața lor,/ nasturi,/ lumea ta,/ carnea mea,/ moartea și viețile noastre.”

Sentimentele sunt trăite intens, în beneficiul poeziei, incitând la o evadare din real spre o lume fără spaimele  timpului și ale închisorii trupurilor:

„Vreau să facem o revoluție împreună/ să fugim din noi în fiecare noapte,/ să mergem ținând în mână ceva din noi,/ strângem în brațe totul/ dureros și tandru,/ timpul mușcă din interiorul nostru/ până aproape de sângele/ care dă viață/ carne care respiră prin noi.”

O dovadă a maturității poetice și a stăpânirii tehnicilor de scriere este aceea că poezia lui Andrei Novac nu se întinde mai mult decât trebuie. Poezia este ca un vehicul în care poetul ia cititorul și îl duce să-i arate universul poeziei sale. Poezia clasică are, de obicei, un parcurs explicativ, bine stabilit în care îl plimbi pe cititor și îl aduci înapoi. Îi dai totul “mură-n gură” cum se zice. Poezia modernă are de-a face cu cititori exigenți și doritori de implicare. Or, poezia lui Andrei Novac tocmai asta face.

Nu încearcă să epateze prin experimente stilistice perpetue. Are o poezie, într-un stil propriu bine așezat, adaptat vremurilor. Deși se citește ușor, nu este o carte de poezie simplă. În spatele versurilor se ascund profunde sensuri metafizice. Nu uită să ne amintească, aproape în fiecare poem, fragilitatea ființei umane, perisabilitatea ei fizică, dar și speranța în perenitatea sentimentelor. Moartea nu este privită ca un sfârșit, ci ca o experiență prin care sentimentele și emoțiile noastre vor îmbogăți lumea celor rămași:

„nu ești doar o bucată de carne,/ viața ta este o mașinărie uimitoare,/ respiri și strigi,/ prelungești toate marginile/ construiești din ea/ alte și alte orașe,/ aproape ai uitat să înțelegi/ că nimic nu îți aparține,/ doar tu ai rămas din tine// nu există altceva,/ nu încape altceva,/ inima ta bate în piepturile celor ce iubesc/ prin alte palme carnea ta se uită definitiv.”

Sunt realmente trăiri, sentimente și stări intense în această carte. Distilate în laboratorul intim al poetului și oferite nouă în versuri. Nu trebuie decât să citim și să ne lăsăm seduși  de vraja și inocența poeziei pure, marca Andrei Novac!

^[1] Andrei Novac, Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre, Editura Litera, 2022, 128 pagini.