POEZIE

Lazăr Magu
poet

Lăstunii


Trage perdeaua, iubito,
să nu văd cum pleacă lăstunii,
cum își sfâșie haina alunii...
Trage perdeaua, iubito!

Țipă în strașini cuiburi de dor
și ploaia de lucru își face.
Au plecat. Drum bun și în pace!
Și ploaia e lacrima lor.

O, lasă trasă perdeaua
și râsului pune-i zăvor
până vor trece frigul și neaua
și lăstunii se vor întoarce-n pridvor.

Lăstunii - ciripit greu de tradus,
păsări inventate de Copilul Iisus.



Magdalena


Era o frumoasă - Capelă sixtină.
Venea din tenebre - Floare de mină.
Mâinile ei albe de hârtie velină
luminau noaptea bezna calină.

Plângea împăcată - spăla lumea de tină
cu lacrimi de mir și terebentină.
Domnul a iubit-o, a iertat-o de vină
și-n cer a luat-o să-i fie vecină.

Era Magdalena o Capelă Sixtină.



Întomnare


Cu tine doar am construit castele!
Castelele n-au vrut să se dărâme
nici când a fost invazia de râme,
nici când au fost căderile de stele.

Visam s-avem odăile preapline
de flori, de fluturi - opere de artă,
știind că slava lumii e deșartă,
că viața stă-n izvoare cristaline.

Trecută-i vara faptelor de bine,
pereții goi mă biciuiesc, mă ceartă...
Copii și fluturi au ieșit pe poartă.
Trec trenuri - șterg rugina de pe șine.

Purtăm în noi o toamnă alcalină
cum fierul poartă propria-i rugină.