LECTURI PARALELE

Doina Adriana Nicolăiță
poetă, eseistă

Un năier pe o arcă a poeziei

Arca poeziei?[1] Utilă. Binevenită. O carte care nu poate lipsi din bibliotecă. Nu poate lipsi de pe masa de lucru unde se modelează poezia. Și care îmi amintește de anii de studenție la Timișoara când citeam, oriunde mă aflam: în tramvai, pe peronul gării, în tren, în diverse locuri de așteptare, câte o carte pe care o purtam mereu cu mine. Așa cum fac și acum, cu o astfel de carte.

O Arcă a poeziei? Închipuită de un poet nesățios de poezie, care speră să atragă spre lectură cât mai mulți cititori, în special, liceeni. Autorul, Viorel Mureșan (n. 1953), este un renumit poet, eseist și critic literar, redactor-șef adjunct al revistei „Caiete Silvane”. Sub amprenta personalității sale și trecută prin filtre interioare a apărut Arca poeziei. 75 de poeți străini, ediția a II-a, augmentată.

Deloc întâmplător, Viorel Mureșan lansează a doua invitație de a urca în Arca poeziei, spre familiarizarea cu cei mai mari poeți ai lumii. Cu siguranță, cel mai onorant lucru. Poate mai mult decât orice premiu sau recompensă financiară. Și cine nu se visează „îmbarcat” pe o corabie a poeților adevărați[2], exponenți ai unor culturi diverse. Iată o ofertă de multiculturalitate.

O deschidere spre posibilități infinite de creație. O explicitarea concretă a faptului că literatura nu are vârstă, nu piere. E viața însăși. Scriitorii nu au vârstă, nu ies la pensie, nu mor niciodată. Doar scriu și empatizează. Nu poți opri fluxul acesta, cum nu poți opri curgerea fluidelor în oceanul nemuririi. Scrisul și cititul adaugă valoare, fac computerele noastre personale să devină mai performante, dilată neocortexul. Salvează de la pustiul zilei. Amintesc că sensul vieții e creația. Cu toată invazia IA (inteligenței artificiale), care ar putea suprima cultura, poezia, ar putea confisca capodoperele lumii și le-ar înlocui cu compilații potrivit „corectitudinii” și „progresismului”. Apropo, dacă încă mai aveți ediții vechi ale scrierilor celebre, sunteți posesorii operelor autentice, netrunchiate. Aparițiile mai noi sunt ciopârțite, mai rău decât în timpul cenzurii vechiului regim. Cum, cine, în numele cui desfigurează spiritul unei capodopere? Până ne dezmeticim, deja s-au indus toate astea, se aplică. Rămâne speranța în ciclicitatea lucrurilor, în devenirea lor, în creația însăși.

Iar poeții adevărați rămân veșnici. „Frumoșii nebuni” expulzați din cetatea văzută în cea nevăzută. Și nu au nevoie să fie premiați, încoronați, pietrificați în statui. Pur și simplu SUNT, au „capul tăiat” pentru astfel de lucruri, după spusa lui Mihai Eminescu către prietenul său Ioan Slavici.

Poeții adevărați au inima arcă, alchimizează totul. Cărțile lor șoptesc neîncetat dintr-o bibliotecă nevăzută. Mai ales seara și noaptea se pornesc la taclale. Toată istoria lumii șoptește. Tu auzi? Citești? Ești conectat la sursa creației? Sunetele și literele se cer lămurite în sufletele cititorilor. 

Din această perspectivă a îmbrățișării până la contopire cu Poezia și-a propus Viorel Mureșan să devină năier pe o Arcă a poeziei. Și-a ales sârguincios și perseverent 75 din cei mai renumiți poeți să plutească împreună pe ape și în aer. Un drum viu întreținut în rubrica permanentă a redactorului-șef adjunct al revistei de cultură „Caiete Silvane”.

În Prologul cărții autorul menționează că a devenit „o modalitate a mea de-a mă retrage din fața valurilor de poezie zgomotoasă și goală, fadă și debilă, care se rostogolesc peste noi tot mai contondent.” Iată un semnal de alarmă. Poezia încotro? se întreabă neliniștit Viorel Mureșan. Răspunsul salvator este tocmai Arca poeziei.

Sunt selectați 75 de poeți din culturi diverse, din perioade diferite de timp, titani ai poeziei - Dante Alighieri, William Shakespeare, celebrități care au cochetat cu poezia - Friedrich Nietzsche, Pablo Picaso, mulți dintre ei distinși cu Premiul Nobel pentru Literatură: Eugenio Montale, Wislawa Szymborska, Pablo Neruda, Juan Ramón Jiménez, Odysseas Elytis, Maurice Maeterlinck, Octavio Paz, Samuel Beckett, José Saramago, T. S. Eliot sau nominalizați la acest râvnit premiu: Vladimir Holan, Ismail Kadare.

Pentru ilustrarea bogăției spirituale cu care ne-au înzestrat acești creatori de excepție, Viorel Mureșan alege cu grijă câte un poem, de preferință scurt ca întindere, lăsând numele consacrate să vorbească, fără a adăuga deloc sau, doar, succint date biografice.

Iată, spre exemplificare, câteva repere ale marii poezii.

Între cei selectați îl regăsim pe Walter Whitman (1819 - 1892), considerat „cel mai mare poet american”, a cărui operă a produs un „șoc puternic” în spațiul cultural american și universal, operă tradusă în peste douăzeci și cinci de limbi străine.

Ultima rugă
La sfârșit, cu blândețe
Să fiu purtat
Departe de zidurile puternicei fortărețe,
Departe de încuietorile ferecatelor lacăte,
Departe de opreliștile bine închiselor porți.
Să alunec în liniște;
Descuiați lacătele cu cheia tăcerii,
Iar tu, suflete, cu o șoaptă, dă ușile în lături,
Cu calm, nu fi nerăbdător!
(Ce puternică e încleștarea ta, trup muritor!
Ce tare e, iubire, împotrivirea ta!)
(Din volumul Walt Whitman/ Carl Sandburg, Poeme - alese și traducere de George Macovescu, Editura Eminescu, 1987)

De asemenea, îl recunoaștem pe Paul Celan/ Paul Peisah Antschel (n. 23 noiembrie 1920, Cernăuți – d. 20 aprilie 1970, Paris), un admirabil poet, traducător și eseist de limba germană, la origine evreu din România. Scrierile sale au influențat puternic literatura europeană a secolului XX.

Părul tău peste mare
Și părul tău peste mare plutește acum cu-auriul ienupăr.
Albește cu el, eu apoi îl vopsesc în albastru de piatră:
culoarea orașului, unde la urmă spre sud m-a târât...
Ei m-au legat cu odgoane și de fiecare au prins câte-o pânză,
cu cețoasele guri m-au scuipat și-au cântat:
„O, vino pe mare!”
Dar eu purpurii mi-am pictat, ca o luntre, aripile
și îmi horcăia chiar și briza, și până ce ei n-au dormit, eu în larg am pornit.
Și buclele-n roșu a trebuit să-ți vopsesc - totuși mie îmi plac în albastru de piatră;
O, ochi ai orașului, unde-am căzut și spre sud m-am târât!
Cu auriul ienupăr plutește și părul tău.
(Din volumul Mac și memorie, Editura Paralela 45, Pitești, 2006, traducere din limba germană de Mihail Nemeș și George State)

Se află în Arca poeziei și poeta finlandeză, vorbitoare de limbă suedeză, Edith Södergran (1892-1923). Ea a fost recunoscută ca fiind între cei mai mari poeți moderni din literatura suedeză. A murit de timpuriu (31 de ani), lăsându-ne poezii de o mare sensibilitate și profunzime precum cea prezentată mai jos.

Nimic
Fii calm, copile, nimic nu există,
și totul e cum vezi: codrul, fumul, goana șinelor.
Undeva, departe foarte, în altă țară,
e-un cer mai albastru și-un zid de trandafiri,
ori un palmier și-un vânt mai călduț
asta-i tot.
Nu-i nimic altceva decât zăpada pe creanga de brad.
Nu-i nimic de îmbrățișat cu buze calde,
și toate buzele se răcesc cu vremea.
Dar tu spui, copile, că inima ta a păstrat puterea,
și, decât să trăiești fără rost, mai ușor e să mori.
Ce-ai tu cu moartea? Simți oare dezgustul ce-l împrăștie veșmintele sale?
Și nimic mai respingător decât să te-omori.
Să iubim viața cu lungile-i ore de boală
și anii apăsați de dorință
ca niște scurte clipe în care deșertu-nflorește.
(În românește de Veronica Porumbacu, în volumul Edith Södergran, Poeme, Editura Albatros, 1972)

Menționat este și Octavio Paz (1914-1998), poet, eseist și diplomat mexican, exponent al literaturii din America Latină. Acesta a fost distins (în 1990) cu Premiul Nobel pentru Literatură apreciindu-i-se „scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligență senzuală și integritate umanistă."

Logodnicii
Întinși pe iarbă
o fată și un băiat.
Mănâncă portocale, schimbă săruturi
așa cum valurile-și schimbă spuma.

Întinși pe țărm
o fată și-un băiat.
Mănâncă lămâi, schimbă săruturi
Așa cum norii-și schimbă spuma.

Întinși sub pământ
o fată și-un băiat.
Nu-și spun nimic, nu se sărută
Schimbă tăcere pe tăcere.
(Traducere de Darie Novăceanu, în vol. Piatra soarelui, Editura Unives, București, 1983)

Firește, voi lăsa plăcerea și bucuria cititorilor de a savura poemele celor mai vestiți poeți ai lumii, pe îndelete, parcurgând fiecare pagină a cărții.

Arca poeziei este, fără îndoială, utilă pentru orice scriitor și cititor, o ofertă generoasă din partea poetului Viorel Mureșan. Să o ai la îndemână, să te familiarizezi cu poemele unor sensibilități ieșite din comun, cu cei mai buni dintre cei buni, este o mare șansă și încântare.

[1] Arca poeziei. 75 de poeți străini în selecția lui Viorel Mureșan, ediția a II-a, augmentată, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2024, 132 p.

[2] Poeții selectați: Vladimir Holan, Walt Whitman, Cesare Pavese, Paul Celan, Vincenzo Cardarelli, Yvan Goll, Ady Endre, Edith Södergran, Rainer Maria Rilke, Sylvia Plath, Georg Trakl, Guillaume Apollinaire, Vasko Popa, Edgar Allan Poe, Jorge Luis Borges, Konstantinos P. Kavafis, Wislawa Szymborska, Friedrich Hölderlin, Matsuo Bashō, Ted Hughes, Eugenio Montale, Ingeborg Bachmann, Richard Brautigan, Serghei Esenin, Pablo Neruda, René Char, Artur Lundkvist, Zbigniew Herbert, Ismail Kadare, Theodore Roethke, Giuseppe Ungaretti, Fernando Pessoa, Srečko Kosovel, Bertolt Brecht, Federico García Lorca, Hermann Hesse, Hafez, Dino Campana, Ghiorghios Seferis, Bob Dylan, Michel Deguy, Czesław Miłosz, James Joyce, Juan Ramón Jiménez, Umberto Saba, Hugo von Hofmannsthal, Murilo Mendes, Odysseas Elytis, Maurice Maeterlinck, William Blake, Nelly Sachs, Carl Sandburg, Dante Alighieri, William Shakespeare, Antonio Gamoneda, Samuel Beckett, Rudaki, Alain Bosquet, Octavio Paz, Edgar Lee Masters, Friedrich Nietzsche, Kahlil Gibran, Mario Luzi, Tadeusz Różewicz, José Saramago, Jacques Prévert, Osip Mandelstam, Ezra Pound, Yosa Buson, César Vallejo, Pablo Picasso, Else Lasker-Schüler, Iannis Ritsos, Halina Poświatowska, T. S. Eliot.