LECTURI PARALELE

Sonia Elvireanu
poetă, traducătoare, prozatoare

Andrea H. Hedeș, În sfârșit, acasă![1]

Proza Andreei Hedeș, romane ori povestiri pentru copii, dezvăluie cititorului apetența pentru poveste, fabulos, imaginația debordantă, sensibilitatea față de universuri multiple, un fin simț de observație față de tot ce se află în preajma noastră.

După poveștile parabolă din Povestiri de pe malul celălalt și basmul A fost odată, prozatoarea publică un minunat roman pentru copii, În sfârșit, acasă! (Editura Neuma, 2024). Andrea H. Hedeș poartă cititorul printr-o fabuloasă lume imaginară împreună cu personajul său Iana, fetița-licurici, amintind de Alice în țara minunilor a lui Lewis Carroll. Am putea considera romanul drept o replică reușită la cartea lui Lewis Carroll, scrisă din perspectiva secolului XXI.

Există similitudini între cei doi romancieri la nivel de arhitectură narativă, imaginație prodigioasă, intenție auctorială de inițiere în universul înconjurător, subtilitate satirică, dar și diferențe majore.

Andrea H. Hedeș își construiește universul fabulous al romanului apelând la personaje din lumea viețuitoarelor necuvântătoare, însă altfel decât Emil Gârleanu, în sensul că nu sunt reale, ci fantastice, unele înzestrate cu puteri magice.

Protagonista cărții este Iana, o fetița-licurici singulară în lumea sa. Marginalizată în propria familie, îndurerată de răutatea fraților și surorilor, fiindcă e singura care nu strălucește precum licuricii, Iana își abandonează familia, începându-și autoexilul pentru a înțelege de ce e altfel decât ceilalți. Iată prima mare diferență față de aventurile lui Alice a lui Levis Carroll.

Un timp îndură singurătatea, răutatea, batjocora celor din jur, trecând prin lumi diferite, reale și fantastice, ulterior e călăuzită în călătoriile ei de personaje care o iubesc și o ajută să se descopere, să înțeleagă lumea, diferența între aparență/esență, între mască/inimă curată, cum sunt Floarea-Soarelui, Vulpoiul Englez, Doamna Măslinilor. Floarea-Soarelui dăruiește Ianei o petală aurie,  oglinda fermecată în care « se vede adevărata strălucire și frumusețe, acelea care vin din interior ». Ea oglindește adevărul, chipul adevărat al fiecărei viețuitoare, demascând falsitatea.

Cartea Andreei H. Hedeș devine înainte de toate o carte despre identitate/alteritate, adresându-se cu o delicatețe aparte deopotrivă copiilor și adulților prin povestea-basm despre familie, lume, sentimente, relații, conveniențe sociale, putere socială, nedreptate, adevăruri incomode, generozitate, frumusețe interioară, încredere în puterea binelui care modelează armonios sufletul, luminând din interior trupul, despre șansa schimbării, bucuria de-a exista alături de cei care se aseamănă sufletește prin mărinimie, dăruire, căutarea adevărului, neîncorsetați de constrângeri sociale, care judecă cu sufletul curat, nu cu rațiunea tributară socialului alienant.

Romanul capătă valențele unui bildungsroman cu subtile accente de satiră socială, fiindcă în orice univers, nu doar uman, există reguli de conviețuire, ierarhie, un mecanism de relații de putere și supunere, obediență și dorință de descătușare. Balul la care participă Iana, împreună cu cele cinci omizi, într-o grotă, e o imagine la scară redusă a elitei sociale, convențională, zeflemitoare, unde doar aparențele contează. La fel e palatul grandios, de aur, unde domnește grandomania, aroganța, nedreptatea, servitutea, pustiul sufletesc sub strălucirea exterioară, iar adevărul e pedepsit (Iana e aruncată în temniță, fiindcă demască falsitatea).

Autoarea reproduce la scară miniaturală lumea umană, asemenea unui pictor pasionat de forme  și culori,  într-o  țesătură narativă palpitantă, plină de fantezie, culoare, muzică, într-un minunat sincretism senzorial vizual, olfactiv, sonor, gustativ, tactil. Fetița-licurici dobândește o cunoaștere senzorială primară, dublată de reflexivitate, trăiește în timpul periplului său o gamă largă de sentimente, învață din întâlniri și experiențe proprii să cunoască lumea și pe sine. Fiecare personaj întâlnit îi dezvăluie o lume, un mod de-a fi: ospitalier, zeflemitor, arogant, nedrept, despotic, generos, iubitor. Frustrarea, înstrăinarea, însingurarea se diminuează în contact cu personaje vesele, primitoare, mărinimoase, darnice, altruiste cum e Doamna Măslinilor, Vulpoiul Englez, două călăuze pe drumul inițierii Ianei în tainele vieții.

În relațiile sale cu personajele-întâlnite, fetița-licurici e spontană,  directă, onestă, politicoasă, răbdădoare, generoasă, altruistă până la sacrificiu (redă vederea unui animal orb, renunțând la darul primit, cristalele din ochii ei). Descoperă firi și comportamente diferite cu fiecare aventură, dobândește înțelepciune, află că răutatea/bunătatea pot metamorfoza o viețuitoare, că fiecare e răspunzător pentru faptele sale (frații ei licurici sunt transformați în arici din cauza faptelor rele). Iana înțelege că strălucirea pe care o caută nu e în exterior, ci în inimă. În adâncul fiecărei inimi se află un sâmbure de bunătate, modificarea interioară depinde de fiecare, de faptele sale.

La întâlnirea cu frații licurici metamorfozați în arici, Iana e cuprinsă de o copleșitoare durere sufletească pe care nimic nu o poate vindeca. Doamna Măslinilor posedă un ulei tămăduitor pentru dureri fizice, nu pentru cele ale inimii îndurerate. În căutarea vraciului care vindecă sufletul, însoțită de Doamna Măslinilor, Iana descoperă alte tărâmuri: al uitării, al frumuseții, al viselor frumoase, Țara Omului de Turtă Dulce, Valea Merelor, Valea Înflorită, Valea Aripii Verzi. Fiecare tărâm îi prilejuiește o întâlnire cu personaje luminoase, care nu-i pot alina sufletul. Șarpele de cristal îi oferă un dar, «o sticluță cu parfum de regina nopții, o picătură din sevele albastre de dincolo » care alină durerile inimii. Balerina de porțelan, darul de-a vedea Arborele Cerului, într-o minunată călătorie printre “stele, comete, sori și miliarde de galaxii ”.

Printr-o serie de întâmplări, unele dureroase, altele hazlii, fetița-licurici află că lumea poate fi privită din perspective diferite (de jos în sus, de sus în jos, pe orizontală, pe verticală), că există lumi vizibile/invizibile, timpuri diferite, ființe diferite în aceeași familie (lecția dragonilor veseli), că imaginea fiecăruia depinde de privirea celuilalt.

Impresionează ineditul imaginilor, aventurilor, personajelor, arta narațiunii, dialogului, imaginația prodigioasă, eleganța și delicatețea stilului. E uimitor să urmărești firul epic, de basm, să descoperi fantezia autoarei, periplul fetiței–licurici prin lumi imaginare feerice/dezolante, înlănțuirea întâmplărilor spre un final fericit, să descoperi o mare varietate de personaje și obiecte de origine diferită: basm, mitologie, regnul animal, vegetal, mineral, gastronomie (Omul de Turtă Dulce), literatură (scoica zburătoare și plutitoare Nautilus, cu trimitere spre Jules Vernes), Biblie (Arborele Cerului) etc. Un singur personaj aparține umanului, fetița răsfățată care își urăște jucăriile.

Călătoria inițiatică a fetiței-licurici are un scop, sugerat de autoare încă din titlu: să descopere ce înseamnă acasă după o îndelungată căutare a propriei identități. Iana explorează o lume fantastică, plină de magie și neprevăzut, printr-un lanț de întâmplări neobișnuite, tot atâtea aventuri și experiențe de viață prin care se descoperă pe sine și lumea, maturizându-se. Află în final că strălucirea exterioară e înșelătoare, că adevărată strălucire se află în inima iubitoare, generoasă, a celor din jur, iar acasă este locul unde ești iubit, înconjurat de ființe dragi, indiferent de originea lor.

Andrea H. Hedeș își încheie romanul pentru copii cu o nuntă de basm între două viețuitoare din lumi diferite, care are loc în arcul curcubeului, însă doar invitații cu inima curată pot accede în lumina din curcubeu.

În sfârșit, acasă! e o carte palpitantă, încântătoare, sensibilă, delicată, luminoasă, plină de magie, culoare, diafan, cu o arhitectură lucrată cu pasiune, în filigran. Autoarea o numește roman, fiindcă are valențele unui roman de formare, dar unul construit pe fantasticul și fabulosul din basme.

Volumul e ilustrat de Andrei Hedeș, fiul autoarei, cu imagini create cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Cititorul e impresionat de armonia dintre text și imagine, de expresivitatea desenelor. Frumusețea, delicatețea, culoarea acestora potențează atmosfera de feerie și basm a textului, dezvăluind sensibilitatea și abilitatea ilustratorului care rezonează cu acelea ale autoarei într-o surprinzătoare simbioză.

[1] Andrea H. Hedeș, Andrei Hedeș, În sfârșit, acasă! Uimitoarea călătorie a unei fetițe-licurici, Editura Neuma, 2024.