BIBLIOTHECA UNIVERSALIS
Mario Andrea Rigoni, scriitor, critic literar și aforist italian, cunoscut pentru stilul rafinat și profund în reflecțiile sale asupra vieții și artei s-a născut în 1948, la Asiago. Rigoni a contribuit semnificativ la literatura italiană contemporană prin operele sale, care sunt adesea caracterizate de o claritate intelectuală și o ironie subtilă. Aforismele sale sunt scurte și pătrunzătoare, reușind să surprindă esențialul unor idei complexe într-o formă concisă și elegantă. Acesta explorează teme precum existența umană, relațiile interpersonale și natura artei, oferind cititorilor perspective adesea neașteptate și provocatoare. Prin această abordare, Rigoni a reușit să revitalizeze genul aforistic în peisajul literar italian și internațional. Ca scriitor, Rigoni a debutat în 1981 prin publicarea, în revista In forma di parole, condusă de Gianni Scalia, a unei serii de gânduri și fragmente despre Platon, reunite ulterior, alături de alte aforisme, în Variazioni sull'Impossibile (publicate anterior în traducerea franceză a lui Michel Orcel la L'Alphée 1986). Preocupat de Leopardi și Cioran, Rigoni a reușit să îmbine clasicismul literar cu o sensibilitate modernă, reușind să reinterpreteze și să recontextualizeze teme vechi într-o manieră contemporană. A publicat numeroase studii, cărți și articole printre care menționăm: Saggi sul pensiero leopardiano (1982), Variazioni sull'Impossibile (1993), Vanità (2010). In compagnia di Cioran (2004), Chi siamo: letteratura e identità italiana (2012), Il materialismo romantico di Leopardi (2013), Per Cioran (2017), Fondi di cassetto: aforismi e frammenti (2019), Colloqui con il mio demone (2021). Forța aforismelor lui Rigoni este extraordinară, viața este surprinsă în toate ridurile ei: geniul și societatea, durerea, iubirea, singurătatea, neliniștea, erotismul, ipocrizia umană, prietenia fiind temele predilecte.
Mario Andrea Rigoni
Aforisme[1]
Este foarte rar, în viața de zi cu zi, să întâlnești oameni tolerabili: unii sunt plictisitori, alții neghiobi.
*
Îi ador și admir pe toți cei pentru care erudiția este doar o mască a disperării.
*
A fi priceput nu înseamnă doar a fi concis, ci și a scrie puțin. Dați fructul, nu frunzele.
*
Privilegiul comun al geniului și al prostimii este acela că nu conștientizează: dacă ar face‑o, nu ar mai fi astfel.
*
Iubirea, ca muzica de altfel, transcende lumea obiectivă. Străpunge o dimensiune a ființei care eludează conceptul și sensul: hic sunt leones.
*
Prietenia este o iubire intelectuală, o iubire lipsită de pasiune sau dorință, o flacără care (i)luminează și nu arde.
*
În trei cazuri, omul este redus la rangul de obiect, cea mai umilitoare dintre condiții: în violență, boală și moarte.
*
A râde – de ce altceva avem nevoie pentru a trăi și, mai presus de toate, pentru a supraviețui?
*
Deseori, în ironia din spatele mândriei se află înfrângerea, în spatele răzvrătirii se află resemnarea.
*
Întotdeauna desconsiderat, capriciul este, de fapt, un protest al individualității, libertății și, uneori, frumuseții strivită de obediența socială.
*
Omul are doi dușmani, nu se știe care este mai rău: natura sau el însuși.
*
La înmormântarea lui Cioran, momentul care mi-a răscolit sângele a fost atunci când, în biserica ortodoxă din Paris, preotul a rostit în tăcere, cu o voce gravă, răsunătoare, numele: E-mil Cio-ran! Părea însăși vocea lui Dumnezeu care-i răspundea celui care îl strigase de atâtea ori în zadar.
*
Avem Iadul în fața ochilor noștri în fiecare zi și nu credem în Diavol decât ca într-un vechi basm pentru copii.
*
Animalele, poate chiar și plantele, sunt înzestrate cu o inteligență și un suflet desăvârșit în ordinea lor: cei care, de-a lungul istoriei, s-au dovedit a nu avea nici una, nici alta sunt oamenii, cea mai nefirească și denaturată ființă ce există. Nu încape îndoială că, într-un răstimp, de care nu ne putem aminti, s-a produs o fractură gigantică, o catastrofă...
*
Creația – un blestem?
*
M-am convertit la viață, acum că s-a terminat. Ultima amăgire: prea denigrată, poate că s-a răzbunat.
*
Diavolul mi-a spus: Nu te pot cruța, în schimb te voi lăsa să cânți.
*
– A cui este această poezie?
– Dar, dragă, întotdeauna este a mea. Floare de zăpadă desenată pe sticla bolii.
*
Brusc, o dorință nebună de a dansa. Nu poți face mare lucru: în mijlocul disperării, viața te prinde în mrejele sale.
*
În real se riscă sufocarea, în ireal pierderea de sine.
*
Cunoașterea este artificiul pe care viața l-a inventat pentru a uita ceea ce este: un vertij infinit.
*
Iubirea are de altfel și acest lucru în comun cu poezia: că, atunci când te exprimi, ești pierdut.
*
Toate sunt iluzii, suntem de acord, dar iluziile nu sunt toate la fel: din cea pe care o alegi îți poți da seama cine ești.
Traducere din limba italiană de
Alin Armando Artion
[1] Aforisme culese din Fondi di cassetto: aforismi e frammenti, Roma, Elliot (2019) și Variazioni sull’impossibile, Rizzoli, (1993)