POEZIE
Liviu Franga
eseist, traducător
POEME DE SERTAR[1]
dincolo
întindere a apei între un cer absent
dorințelor oprite în marginile firii
coral deschis oriunde la sunet inocent
de dincolo de vamă și unda nălucirii
cînd te rechem vădită vederii din afunduri
o lebădă se-ntoarce în ascunziș de ceară
prin mine trece noapte de veac și se pogoară
ca nenuntită lume în veșnice rotunduri
doi
tu care începi să vorbești în mine
nu te aud te oprești departe
clipa se-ntoarce cuprinderii pline
rodul rostirii născute și moarte
vreau totul să încep nu încape nimic
spusa se strînge în rîsul pitic
acord
istoria nopții tăiate de lună
sunetul singurătății adună
liniști neliniști căderi înălțări
intră-ntr-o noapte argint de trădări
altul din sine se schimbă întruna
ce nu e azi înghite-va luna
unde lumina încinsă de pleoape
pînza tăcerii albește pe ape
eu sînt acolo eu sînt aice
nimene tace nimene zice
excurs
vine o vreme o iarnă o clipă
lin se desțese din pleoapă aripă
zid se înalță din os îngropat
spune ce simți este boare sau rază
cînd s-a născut din copil un bărbat
lumea ce sunet cuvîntul creează
credință
este ceva mai presus de lumină
este ceva mai presus de sine
fără înalt fără zbor se anină
gîndul pe apa leneșă-n tine
zace ascuns printre pietre cuvîntul
urcă din noaptea zicerii mute
totul grăind nespunînd iată cîntul
nou desface pătrunse volute
arderea totului tot în ființă
naște presus cuvîntul credință
[1] Post scriptum. După zeci și zeci și zeci de ani, am îndrăznit să predau spre publicare generoasei gazde de acum, revista Arca, acele poeme de sertar. Le-am păstrat grafia de atunci (cu î din i și sînt), azi eronat desuetă. Cât despre poeme, ele ar fi rămas pentru totdeauna în sertar, într-un sertar al memoriei evanescente, dar și, strânse în plic, într-un afund de sertar întunecos de birou, dacă, într-o după amiază toridă de iulie, nu aș fi avut nevoie, din lipsă de spațiu, să scot și să arunc niște dosare ARACIS, acum complet inutile, aflate în hăurile sertarelor din partea de jos a bibliotecii. (L. F.)