RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar

Alexandru Dominic
(1889-1942)

Alexandru Dominic este pseudonimul lui Avram Reichman, poet și dramaturg.

S-a născut în București, în 1889, acolo face și liceul, pentru ca studiile sociale și filosofice să le urmeze la universitățile din Bruxelles și Paris.

A luat parte de tânăr la mișcările socialiste din țară și străinătate.

A debutat la Adevărul în 1907 și în paginile revistei franceze La societe nouvelle. Pentru prima dată își citește piesa Sonata umbrelor, în 1921, la cenaclul Sburătorul și a fost apreciat de E. Lovinescu. Piesa a fost jucată pe scena Teatrului Național din București și apoi la Berlin.

A colaborat la revistele de prestigiu ale vremii, cum ar fi: Flacăra, Cronica, Lumea Evree, Curentul liber, Viața românească, Sburătorul, Gândirea, Salonul literar (Arad) etc., cu versuri, proză sau articole de critică literară. A fost, de asemenea, codirector al Mișcării literare, (1921), alături de Liviu Rebreanu și de E. Lovinescu, Cezar Petrescu, Pompiliu Constantinescu etc.

E. Lovinescu l-a apreciat ca pe un poet cu vibrație specifică, fiind un continuator al lui Octavian Goga în ceea ce privește misiunea de a întrupa dureri și aspirații colective, cum sublinia E. Lovinescu.

În 1925 figura în Antologia poeților de azi, îngrijită de I. Pilat și Perpessicius.

În 1920 îi apare volumul Recolte și răstigniri, cu vizibile accente din poezia lui Panait Cerna, apoi în 1927 îi apare Clopote peste adâncuri, poezii cu accente religioase. Este vizibilă căutarea înfrigurată a lui Dumnezeu, lirică în care cititorul vede o apropiere între poeziile lui și creația lui Vasile Voiculescu.

Nicolae Iorga îi face o apreciere deosebită, referindu-se la Cântecul pomului, poem pe care îl socotește cea mai nobilă poezie ce s-a scris în românește de întregi decenii. Ovid S. Crohmălniceanu remarcă acel Tu care dialoghează și este ca la Bulen și Arghezi, Dumnezeul Vechiului Testament.

Camil Baltazar remarcă cum că opera lui Dominic a întrupat dureri și aspirații colective și în același în același timp a fost simțitor la suferințele neamului său. În această direcție trebuie subliniat grandiosul poem epic Israel care e încărcat de întrebări fundamentale .

Apropierea poetului de Vasile Voiculescu e reliefată de dialogul lui Dominic cu Dumnezeu în termeni biblici. Dominic a mai publicat și un volum de eseuri despre Ibsen, Dostoevski, Stindberg și alții. Alteori a scris și sub pseudonime: A. Boumy, Komowalow, Mark etc.

Dominant în poeziile lui Dominic este sentimenul religios, dar versurile următoare realizează mai mult un crez poetic decât un psalm:

„Doamne,
De ce-i așa de albastru azi pe cer?
L-ai părăsit ? că nici-o adiere
Și nici un nor nu tremură-n eter,
Și-n mine nici un dor, nici-o durere!

Mă tem de-acest senin încremenit
În jurul meu, de pacea nevisată,
De parcă-ntreaga lume ar fi murit
De mult, sau nu s-ar fi născut

Îndură-te de firea mea părinte!
Coboară peste fire iar și tună!
Eu nu le știu decât lovind fierbinte
Și nu te recunosc decât furtună.”