LECTURI PARALELE

Doina Adriana Nicolăiţă
poetă, eseistă

O călătorie: portaluri de trecere[1]

Andrea H. Hedeș este un spirit poetic inovator, neliniștit, fluid. De curând, „fata de pe Someș” ne-a adus o nouă carte de poezie plină de vivacitate. Acuarele – meditații – interogații, un aparent joc bilingv, bun de introdus în manualele școlare. Un joc de creion alb-negru stilizat până la transparență.

Martie curge, aprilie visează. Acuarele/ Flowing March, Dreaming April. Aquarelles trezește o revigorare a spiritului, o vibrație nouă, o deschidere spre un spațiu luminos, translucid. Observăm preocuparea pentru accesibilitate, claritate, simplitate. Regăsim stări poetice zgândărite de misterul din jurul echinocțiului primăverii care deschide portaluri de trecere.

Poeta, asemeni unui pictor, folosește tehnica acuarelei, surprinde naturalul cu vopsea solubilă în apă, lăsând loc întrezăririlor, limpezimii, diafanului. Aparenta simplitate de la prima citire a cărții o face atractivă pentru cei mici, însă, la următoarele citiri, sesizezi nuanțe subtile obținute prin suprapunerea straturilor lexical-ideatice.

Textura satinată a conceptului liric reflectă lumina, dă fluiditate și o delicatețe mătăsoasă poemelor. Se creează, astfel, transparențevizual-sentimentale sub care se vede tușa fină a poetei. La care se adaugă muzicalitatea și expresivitatea versurilor.

Un element de noutate este dat și de faptul că Andrea H. Hedeș este și autoarea ilustrațiilor cărții și a ilustrației copertei – desene în creion, alb-negru în secțiunea poemelor în limba română, iar în retroversiune/ traducerea poemelor în limba engleză, ilustrațiile sunt în negru-alb. Astfel, sunt închipuite două cărți care se reflectă una în alta.

De la început, poemul Scoica induce o stare de prospețime, contemplativ-meditativă, o călătorie cu „barca ta/de jad/ alb/ la mijloc/de lume”. Scoica de râu este lumea în care se proiectează poeta, locul unde se oglindește Calea Lactee și de unde aspiră să atingă luna din scoica pictorului.

Totul e învăluit în alb: cerul, stelele, luna, râul, sălciile, piatra, noaptea, chiar și zgomotul e alb. Andrea H. Hedeș preferă albul care subsumează toate culorile și le aureolează. Albul este și culoarea prezentă în riturile de trecere: moarte și renaștere, tema acestei cărții. Poemul Trecerea închipuie drumul propriei inițieri, unde Someșul devine un posibil Styx: „ții ochii strâns închiși/ și nu știi / [...] e apa sau sângele”(laitmotivul poemului) și „nu știi cât de lat/ nu știi cât de adânc/ nu știi cât de repede/ este/ în întuneric/ Someșul”. (p. 19).

Poeta privește din scoica pictorului, asemenea lui Kandinsky, cum albul „acționează asupra sufletului nostru precum liniștea absolută [...]. Această liniște nu e moartă, ea abundă de posibilități vii [...] este „un nimic de dinaintea oricărei nașteri, a oricărui început”. Iar dincolo de ecranul laptop-ului e „Doar cerul/ de un alb orbitor/ și timpul/ și liniștea/ și sarea pământului/ dinspre mărțișor/ spre echinox”.

Evident, albul devine culoarea inițierii, a revelației, a stării de grație, a transfigurării care uluiește ființa contemplativă. În poemul Zborul „și Someșul e alb, curge...răsunând alb/ în vântul fără culoare/...”. (p. 8). Percepțiile extrasenzoriale abundă în carte. Astfel, Mugurii „încep să se spargă/ fac un zgomot/ pe care doar tu/ îl auzi”, în timp ce orașul își continuă existența între pacea primăverii, claxoane și înjurături.

Seducția transfigurează/ condensează „misterul petrecerii” dintr-o lume în alta, o altă țară, un alt anotimp, o nouă naștere. Starea de meditație întețește/sporește contemplația, necunoscutul: „să mai stai/ să te duci”? Și totul curge cu Someșul, pe ape, „închipuind/ o seară/ de primăvară” (p. 35) fluidă la Echinox, când „viața e egală cu moartea”.

Povestea unui parcurs e văzută ca urme pe zăpadă, efemere ca „zăpada lui april/ albul april”, în timp ce „pașii tăi curg/ Someșul curge alături”. Viața curge ca un râu nestăvilit, acel râu din inima ta,  amintind de cartea lui Paulo Coelho, Fii ca râul care curge (2023). Procesul de reflectare lucidă se accentuează în percepții noi: „nu mai e mult/ ești de mult/ pe drumul acesta/ zăpada nouă/ e încă albă/ poporul de sus/ poporul nevăzut/ ca pe o poveste/ drumul tău/ îl va putea citi”. (p. 39)

Iar Dimineața trezește speranța într-o continuitate firească: „mergi mai departe/ plimbarea ta între două lumi/ cu pași mărunți/ cu grijă/ să nu luneci/ să nu te abați/ să nu cazi/ în vreo capcană...”. Cu grijă „să-ți amintești/ cine ești?”(Melancolia, p. 45)

În poemul care încheie acest ciclu, Fluiditate, reflecțiile ating stări profunde de introspecție, o meditație densă asupra aspirațiilor de elevare spirituală și de încununare a acestor eforturi.

„O mie de moduri de a muri
 și tu mergi mai departe (...)
cu apele curgătoare
cu apele scăzute
ale Someșului (...)
acest aprilie
parfumul amețitor
al morții
al nostalgiei...
și o lumină
care vine de dincolo (...)
timpul tău
încă n-a venit
ai trecut toate testele
primești cununa de lauri...”.

Fără îndoială, cartea Andreei H. Hedeș trezește un efect la lectură revigorant, reconfortant, iar pentru creatoare semnifică o relansare lirică cu această textură poetică satinată.

^[1] Andrea H. Hedeș, Martie curge, aprilie visează. Acuarele/ Flowing March, Dreaming April. Aquarelles, Ed. NEUMA, 2025; traducere în limba engleză, ilustrații și ilustrația copertei: Andrea H. Hedeș.