LECTURI PARALELE

Ionel Costin
prozator

Din nou despre opera lui Ioan Slavici[1]

Ionel Popa, în volumul Un secol cu Ioan Slavici. Semne ale modernității literare, explică în Cuvânt înainte intenția de a scrie un studiu monografic pentru   comemorarea lui Ioan Slavici.

La împlinirea unui secol de la stingerea lui Ioan Slavici, criticul și istoricul Ionel Popa recitește opera lui precum și referințele critice, cu prioritate asupra romanului Mara și a nuvelelor Moara cu noroc și Pădureanca.

Născut la Șiria, localitate așezată la poalele munților Zărand, loc străjuit de dealuri unde... se ridică zidurile părăsite ale Vilagoșului, o cetate veche, de unde ochiul străbate toată câmpia, cât pătrunde raza soarelui, Ioan Slavici rămâne un mare scriitor și un pedagog, un jurnalist, membru corespondent al Academiei Române din anul 1882.

După cum mărturisește în volum Ionel Popa, el se rezumă la niște fragmente critice, care să consemneze unele din rezultatele din opera literară a aceluia de la moartea căruia a trecut un secol.

Astfel, citim despre spațiul literar în Moara cu noroc. Descrierea cu exactitate a locului unde se opresc drumeții, fosta moară care s-a făcut peste timp cârciumă, dealurile, pădurile, satele de prin văi, pe care autorul le surprinde în cadru mohorât, prevestitor de fapte rele, toate într-un fel atenționează cititorul despre întâmplările tragice care au să apară.

Scene de familie, cu discuții aprinse între Ghiță și Ana, cu intervențiile bătrânei, soacra cârciumarului, numărarea banilor, a câștigului din vânzarea la tejghea sunt narate.

Urbanizarea spațiului literar, interferența satului cu orașul, într-un târg transilvan de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea este tocmai zona, locul, sunt reliefate în romanul Mara: ...o mare piață, unde se vinde și se cumpără, unde, cu diferite ocazii motivate, se întâlnesc oameni de diferite categorii sociale.

În monografia Slavici din anul 1977, Magdalena Popescu sugerează că Mara este un roman burghez care surprinde epoca eroică de naștere a noii clase sociale.

Noul noroc, viața de zi cu zi într-o cârciumă aflată la răscruci de drumuri, pentru Ghiță era  într-adevăr o bucurie. Mai ales în zilele de sâmbătă, către seară, când acesta, Ana și bătrâna se puneau să numere banii, câștigul.

Tragicul în opera lui Ioan Slavici, întâmplările care duc la un deznodământ nefericit, sunt, de asemenea, bine sesizate în carte.

Că este o idilă naivă cu final dramatic, în Pădureanca, sau o schimbare rapidă, zguduitoare, dureroasă a lucrurilor în Moara cu noroc, toate personajele lui Slavici, Ghiță, Ana, Lică, Mara, Persida, Națl, Hubăr, Simina, Iorgovan trăiesc tragicul în cele mai multe momente ale prozei autorului.

Realismul, în epica lui Ioan Slavici, nu este doar un realism poporan, căci, în fapt, pentru Slavici realism înseamnă creație în numele unor idealuri.

Personajele lui devin memorabile printr-o trăire interioară complexă, prin polivalența lor socială și morală. Ele îi oferă lui Ioan Slavici, la tot pasul, surprize neașteptate, sunt chiar cu totul imprevizibile.

Cârciumarul Ghiță se așază acolo unde se câștigă rapid mulți bani. Se situează între dreptatea legilor și interesele hoților, pentru a-și realizarea scopul, acela al îmbogățirii prin orice mijloace.

Lică Sămădăul, un om al locului și al timpului, personaj cu fire îndărătnică, hoț, ucigaș, este ocrotit de puternicii zonei, oameni în slujba cărora lucrează. Om cu stare, aspru și neîndurat, Lică este șef peste porcari, cu cele mai multe turme de porci din împrejurimi, din părțile Ineului. Acesta se situează în fruntea unor oameni ai locului, cu obiceiuri rele, de care se folosește pentru satisfacerea intereselor sale.

Ana, soția fostului cizmar, devenit peste noapte cârciumar la Moara cu noroc, este crescută în dăruire față de familie. Suferă pentru îndepărtarea lui Ghiță și se lasă atrasă în mreaja sentimentală a Sămădăului.

Întotdeauna conflictul care declanșează narațiunea își are rădăcina într-un timp anterior prezentului din narațiune, spune Magdalena Popescu.

Conflictul social, moral, erotic, psihologic are la bază, după cum se arată în volum, Sinele, Eul și Supraeul, Inconștientul, individul și opinia publică.

Literatura lui Ioan Slavici propune o meditație profundă despre condiția umană, o imagine a realității, o preocupare continuă de a surprinde momente de răscruce  ale naturii omului.

Întâlnim multe citate, fragmente, din scrierile lui Slavici, tocmai pentru a înțelege analizele asupra stilului său literar, al celui care, pe bună dreptate, este considerat unul dintre părinții nuvelei românești și al romanului, lăudat pentru claritatea și curățenia limbii sale.

În Addenda cărții se arată că opera literară a lui Ioan Slavici merită un studiu de poetică naratologică. Din această perspectivă sunt scrise marea majoritate a paginilor din monografia Magdalenei Popescu.

^[1] Ionel Popa, Un secol cu Ioan Slavici. Semne ale modernității literare, Editura Limes, Florești-Cluj, 2025.