GLOSE

Romulus Bucur
poet, eseist, traducător

tabel cronologic. însuflețit

De la primele pagini, te întrebi, cît se poate de serios, ce este această carte[1]? Pe copertă scrie clar eseu, dar aceasta e doar o etichetă.

Vechile cărți din «Biblioteca pentru toți» aveau, după prefață, un tabel cronologic în care evenimentele relevante ale biografiei autorului erau contextualizate, prin încadrarea între evenimente semnificative ale istoriei naționale și internaționale petrecute aproximativ în același timp.

Istoria, chiar dacă văzută/ prezentată anecdotic, ca o poveste, e însoțită, pe marginea paginii, de o încadrare temporală. Prima, întîmplare, boala și moartea lui Tycho Brahe, 1601; următoarea, cartea lui William Gilbert despre magnetism, se întoarce în 1600. Ultima însemnare, din 2024. Deci: istorie culturală, intrînd aici și evenimente cruciale din istoria științei, și din cea intelectuală și artistică. Istorie mare, războiul de treizeci de ani (1618-1648). Și, tot timpul, participarea, emoțională și intelectuală (sau invers) a autorului, un nou motiv să ne întoarcem la întrebarea din primul paragraf: furtună, o metaforă a unei epoci agitate, însă fertile. Barocă – încadrarea culturală principală a acesteia. Poem – atitudinea elegiacă, melancolică, inevitabil participativă, a minții care înregistrează și transmite ceea ce vede.

În Postfață, autorul chiar își explică opțiunile, literare și intelectuale:

„E clar că se pot construi romane scurte, care să aspire spre o mare cuprindere; totul e cum le construiești, ce ritm au, cum converg spre final, cărei idei literare servesc. Dar mai e ceva: sunt idei literare care țin mai degrabă de poem decât de roman (am învățat cu toții asta de la Jorge Luis Borges). Există poezie în construcțiile epice, și rezultatul unei încercări narative poate foarte bine să fie poem. Dacă aș fi întrebat ce este Furtuna barocă, aș zice că e un poem în formă de roman, sau mai degrabă felul cum eu cred că vor fi scrise romanele viitorului, concentrat și la subiect. Este mai degrabă poem sau mai degrabă roman? Cred că acțiunea asupra ritmului romanului poate da naștere unui poem”.

Putem culege, la tot pasul, fragmente frumoase, fragmente inteligente, fragmente emoționante, neuitînd totuși, nicio clipă, că e vorba de fragmente, adică de părți ale unui întreg structurat arhitectonic:

„Opusul strălucirii nu este opacitatea, ci mediocritatea, iar domnia ei precedă dezastrul. Individul opac poate atinge momente de strălucire în felul lui, dintre acelea care de obicei generează savuros umor involuntar, în schimb, mediocrul nu poate produce nimic ce ar merita amintit. El fie tace, fie emite aserțiuni care trec pe lângă noi ca un fluid de sunete fără altă consecință, chiar dacă poemul vieții sale se desfășura pe atunci când astrologia domina lumea, chiar dacă era rigă sau împărat. dar cum e să fii singurul din Europa, sau ce să mai, singurul din lume care decriptează o taină? Cum se simte asta?”

Și, cu aceeași melancolie, cu același ton clasic (deși tema este veacul baroc, vremea contra-Reformei), cu îmbinarea plăcutului cu utilul, cu intertextualitatea aproape indispensabilă epocii noastre:

„Strălucirea trece granița dincolo de modelele stabilite, poartă un domeniu dincolo de limitările deja existente. Dar cum am putea s-o zugrăvim cel mai bine? Putem încerca o serie de definiții succesive, fiecare dintre ele însoțite de exemple. Spectacolul unui muritor vorbind despre obiecte abstracte e suficient pentru a da întreaga măsură a maximului de strălucire la care un boț de humă poate nădăjdui, după cum ideea de poem, un text alcătuit de versuri, poate fi extinsă și la aceea de text alcătuit din imagini, dar nu stampe dintre cele cu care ne încântă pictorii, ci exfolieri ale timpului, succesiuni de tragedii și botezuri, războaie și zidiri, dezintegrări și atașări, treceri ale lumii și întoarceri ale lumii, ca o alăturare de hidre pe fațada unei catedrale acceptabilă tuturor drept, imagine reflectată a lumii”.

O carte de învățătură și pentru răgaz de meditație. Care, dacă nu există, trebuie creat, pentru că „Vezi cum se sting veacurile unul întru celălalt, cum adevărurile de altădată nu opresc tragediile ce au să urmeze?”

O carte care pune întrebări grave, serioase și lasă loc speranței că acestea își vor găsi răspunsuri, care vor pune alte întrebări. Nu mai citez, lăsînd în schimb un îndemn la lectură.

^[1] Bogdan Suceavă, Furtuna barocă. Poemul unei epoci, Iași, Polirom, 2024.