EDITORIAL
Vasile Dan
poet, eseist, redactor-şef al revistei Arca
Viața de scriitor...
…de scriitor nu a celui de „dinainte”. Cînd știm cum și de ce era cum era. Trăia în subterană. Scria așijderea, pe ascuns și publica greu, greu de tot, texte literare nu o dată încifrate. „Ermetice”, cu „șopîrle”, pseudo-parabolice. Scria trăgînd, adicătelea, cu ochiul la cititor. Care se profesionalizase și el, la rîndul lui, în limbajul ascuns. Despre autorii, „scriitorii” înregimentați politic pe față sau pe tăinute, de atunci, nu mai vorbesc. S-a vorbit destul.
Dar astăzi? Cum trăiește astăzi un scriitor? Din ce? Din scris? Nici pomeneală! Cel mai adesea își cumpără, implicit, la înțelegere cu editorul, de regulă un afacerist fără scrupule și un analfabet funcțional, ridicolul tiraj al cărților sale. Pe care el le-a plătit din propriul buzunar, adică. Tiraj familial. Apoi își oferă cărțile la cîte o lansare de carte, un fel de petrecere, „noi între noi”, la terasă.
Dacă autorul este un nume agreat, cu o cît de cît notorietate locală, cîteva exemplare din opera lui vor ajunge la biblioteca orășenească, municipală sau chiar județeană. Unele edituri mai cu ștaif, mai cu acte în regulă, anume cele care oferă ISBN, vor colecta și cîte un titlu sau două pentru Biblioteca Națională.
Dar să ne întoarcem la cele mai dificile probleme. Din ce trăiește, totuși, un scriitor român de astăzi? Unul de o valoare neîndoielnică, nu doar un simplu autor. Unul dintre cei validați de Uniunea Scriitorilor din România. Plus alții, îndeobște tineri, unii talente reale, care însă, fie din teribilism, fie din aroganță de sine excesivă, nu vor să intre în Uniunea Scriitorilor. Așadar, cine îi oferă scriitorului banul necesar pentru viața cea de toate zilele? Spre a trăi și a scrie? Vorbim, deocamdată, doar de două surse: sărace și nesigure. Mai întîi de sporul de cincizeci la sută la pensia cîștigată de scriitor în alt domeniu profesional. Un spor aprobat prin Lege de Parlament. Numai că acest spor este de vreo cinci ani de zile înghețat. Adică e raportat la valoarea acelei pensii vechi. Între timp aceasta, pensia, s-a recalculat potrivit unei legi noi. E, din fericire, mai mare. Uneori chiar dublă. La ea însă nu s-a adăugat și creșterea sporului de cincizeci la sută cuvenit. Ceea ce este nedrept nu doar după lege, ci și după bunul simț.
O sursă variabilă, mai mult simbolică, dacă nu chiar amăgitoare sînt „premiile literare” anuale acordate fie de Uniunea Scriitorilor (prin atragerea de sponsorizări, USR nu este o instituție bugetată a statului), sau cele oferite de autorități locale. Ultimele sînt nu o dată simple diplome colorat înrămate. Și premiile Filialelor USR (nota bene!, filialele sînt structuri statutare scriitoricești regionale, nu județene, 15 la număr; la filiala din Arad a USR, de exemplu, au aderat, de bunăvoie, scriitori din județele Arad, Bihor, Hunedoara, cîțiva din Timiș și București, doi din străinătate). Cele mai importante premii ale literaturii române de atăzi sînt: „Premiul Național Mihai Eminescu, Opera Omnia, pentru Poezie”, acordat anual, la 15 Ianuarie, de municipiul Botoșani; „Premiul Opera Omnia Tudor Arghezi”, acordat anual de municipiul Tg.-Jiu; „Premiul Național Lucian Blaga, Opera Omnia”, acordat de municipiul Alba Iulia, și „Premiul Național de Proză, Opera Omnia” acordat de municipiul Bacău.
Filiala din Arad a USR acordă premiile sale an de an în luna decembrie pentru: „Cartea anului”, semnată de un membru al filialei, sau, dacă e cazul, încă unul de debut editorial sau Opera Omnia pentru autori cu operă, unii aflați la senectute.
Pînă acum trei ani Filiala din Arad a Uniunii Scriitorilor a beneficiat de sprijinul financiar, ce-i drept modest, al Consiliului Județean Arad. Probabil, s-a apreciat și condiția onorantă, niciodată atinsă în trecut, de acum a Aradului: de centru viu al literaturii române din vestul țării. De trei ani însă am pierdut acest sprijin. În 2025 încercăm, desigur, să găsim sponsorizare în zona privată, fiindcă nu renunțăm la a elogia o formă superioară a culturii scrise: literatura. Aradul merită acest minim și simbolic efort.