Ioan Răducea despre Cosmin Moldovan(în „Arca”, nr. 4 / 2025)

ALBUM

Ioan Răducea
curatorul expoziției

Lemn, monoprint, rășină și ventilator

În peisajul cultural ieșean, arta lui Cosmin Moldovan (n. 1976, profesor de sculptură la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad) s-a făcut remarcată mai întîi cu prilejul Lunii Sculptorilor Români (LSR), cîteva luni mai tîrziu ea reafirmîndu-se printr-o expoziție, de data aceasta individuală, The Archeology of Sacrifice/Arheologia sacrificiului. Deschisă în perioada 7 august – 1 septembrie 2025, sub egida Ateneului Tătărași, în generosul spațiu al Galeriei Octogon din cadrul Centrului Internațional de Artă Contemporană „Baia Turcească”, noua manifestare expozițională (la a cărei inaugurare au luat cuvîntul, pe lîngă artistul în cauză, Vladlen Babcinețchi și subsemnatul) cuprinde un număr considerabil de sculpturi de salon, ridicate pe piedestale ori (cîteva) suspendate de simeze, precum și, pe un perete, un set de picturi viu colorate – siluetări umane, în compoziții bine echilibrate, care pot fi luate și drept studii pentru operele tridimensionale.

În privința acestora, trebuie spus mai întîi că verifică înclinația artistului pentru lucrul în serii. Aici, două la număr, cea mai scurtă constituită din personaje (predominant) din lemn, pe model clasic, să spunem cel al automatelor expuse, ceas de ceas, la vechi orologii publice ori cel al lui Pinocchio, ca nume al fascinației dedublării în (mecanism) inanimat. Un aer de fatalitate le domină pe toate și damnarea lor, cu trimiteri ideologice, se exprimă prin atașarea de obiecte ready made la structurări coerente, adăugîndu-se și un efect de grotesc, burlesc, caricatură etc. Este de ajuns să amintim de seceră și ciocan, simboluri comuniste, cu conotații malefice – într-una dintre ocurențe, tăișul zimțat al primei unelte cuprinde țeasta, mînerul, prefăcut în menghină cu șurub, pătrunde în tîmplă, coada ciocanului constînd și ea într-un gros șurub care trece prin palmele împreunate a rugăciune.

Mult mai bogată, cealaltă serie accentuează ideea de bricolaj, căci se clamează, desigur și din rațiuni ecologice, o estetică a obiectului recuperat și reconvertit artistic. Ingenioase, pline de fantezie, angajînd (în sens neoexpresionist) și culoarea, compozițiile astfel obținute includ de regulă tensionate reprezentări de personaje – unele alunecînd către himere biomecanice – și de vehicule cu roți ca de jucărie (ludicul constituie un punct de pornire în evoluția artistului). De fapt, se obține astfel nu atît ideea de carnavalesc, de (veselă) procesiune, cît o crudă satiră a căilor urmate de „progresul”, de „mersul înainte” al lumii noastre. Unul în care este cu putință ca omul să meargă în genunchi, împingînd o masivă roabă-dulap, cu capul aplecat către un gros tub de ruj, din care pare gata să guste (cf. Grădina plăcerilor lumești a lui Hieronymus Bosch, cu perechile sale atrase de uriașe căpșuni).

Grotescul se îmbină cu delicatețea, ludicul cu sublimul, drept principale categorii estetice implicate, însă trebuie subliniată și risipa de imaginație prin care s-a întemeiat fiecare entitate sculpturală – motiv de uimită meditație și izvor de noblețe intelectuală deopotrivă. Vîna satirică populară, aceeași care a dat, în arie folclorică, fenomenul Cimitirului Vesel de la Săpînța (cf. Stan Pătraș), se asociază unor rezolvări de personaje în sensul stranietății lui Giorgio de Chirico și, încă mai mult, al sarcasmelor lui George Grosz, cel care, inclusiv prin sugestii biomecanice, acuza starea de lucruri dintr-o ruinată Germanie postbelică…

Combinînd „lemn, monoprint, rășină și ventilator” (notația tehnică a uneia dintre lucrări) și cunoscînd că „fiecare obiect recuperat are o poezie proprie” (aserțiune dintr-un interviu), Cosmin Moldovan fixează termenii unei retorici sculpturale, cu poezia și cu vehemența ei, curgînd pe vechi și admirabile făgașe.

logo