PRO MUSICA

Carmen Neamțu,
eseistă

Robert Daniel Rădoiaş *Născut la Ploieşti, dirijorul Robert Daniel Rădoiaş a absolvit în anul 1995 Liceul de Artă din oraşul natal, la specialitatea interpretare instrumentală – vioară. *După anii de studiu la Universitatea „Transilvania” din Braşov (1995-2000), urmează cursurile de masterat în Stilistică dirijorală, avându-i ca profesori pe Nicolae D. Bica (dirijat coral), Ludovic Bács (dirijat orchestră) şi Dan Buciu (cursuri teoretice). În iunie 2011 şi-a susţinut teza de doctorat, intitulată „Sergiu Celibidache – un fenomen muzical al sec. al XX-lea. O privire monografică”, sub coordonarea profesorului Dan Dediu-Sandu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. *A participat la cursurile de dirijat organizate de Bayerische Musikakademie Marktobersdorf (Germania) sub îndrumarea profesorului Volker Hämpfling de la Robert-Schumann-Hochschule din Düsseldorf (2003) şi la cel de al treilea Concurs Internaţional pentru Tineri Dirijori de Cor de la Viena (Austria), concurs organizat de Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien (2004). *Rădoiaș a fost lector la cursul de dirijat coral din cadrul specializării Pedagogie muzicală la Universitatea Emanuel din Oradea (2002-2009), la Facultatea de muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov (2000-2001, 2005-2006). *Din anul 2016 este lector al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, la disciplinele dirijat coral, ansambluri vocale și studiul partiturilor dirijorale. *Ca dirijor al corului mixt de cameră al Universităţii Emanuel din Oradea, în 2005 a concertat în Rusia, unde a prezentat alături de Orchestra Academică a Filarmonicii din St. Petersburg oratoriul „Matthäus Passion” de Johann Sebastian Bach. La conducerea aceleiaşi formaţii corale a câştigat în 2004 premiul II la Youth & Music Festival – Viena. *Din anul 2007 este dirijorul Corului academic al Filarmonicii de Stat din Arad. *La ediţia din 2011 a Festivalului Internaţional George Enescu a realizat, alături de ansamblul coral, prima audiţie a Simfoniei Hölderlin de Peter Ruzicka şi a Simfoniei nr. 5 de George Enescu. *În decembrie 2011, de Ziua Naţională a României, Rădoiaş a dirijat corul academic cu ocazia unui concert organizat de Consulatul general al României la Strasbourg. *În 2012, anul aniversării centenarului naşterii lui Sergiu Celibidache, îi apare cartea „Sergiu Celibidache – un fenomen muzical al secolului al XX-lea. O privire monografică”, editura Muzicală, București.

Un cor nu respiră fără dirijor

Carmen Neamțu în dialog cu
Robert Daniel Rădoiaș, dirijorul corului Filarmonicii arădene

Poți să cânți foarte bine și după ureche, fără partitură? Ce face, de fapt, diferența dintre un muzicant și un muzician? Dintre un fotbalist și un cântăreț de cor? La 71 de ani de la înființarea corului academic al filarmonicii arădene, stăm de vorbă cu dirijorul Robert Daniel Rădoiaș. Să cânți tare, repede, fals e coșmarul oricărui corist.

– Domnule Rădoiaș, sunteți dirijorul corului Filarmonicii din Arad din anul 2007. Cum funcționează un cor de asemenea nivel, se cântă pe mai multe voci? Eu îmi amintesc că eram vocea a treia în corul de la Liceul „Moise Nicoară”.

– În 12 septembrie 2007 a fost prima mea repetiție ca dirijor al Corului Academic, neștiind la acea vreme că vor urma atâția ani, atâ­tea provocări și împliniri spirituale și profesionale, la pupitrul uneia dintre cele mai titrate formații corale profesioniste. Diferența majoră dintre un astfel de ansamblu și cel amintit de dumneavoastră este gradul de dificultate repertorială asociat direct cu rezultatul calitativ al producțiilor artistice. O altă particularitate ar fi pregătirea teoretică și vocală a membrilor săi, toți având studii medii și superioare de specialitate. Acest istoric al pregătirii profesionale ne permite să abordăm și partituri complexe ca sintaxă muzicală ori limbaj melodic, metric și ritmic de secol XX și XXI. De la cele 4 voci, obișnuite în orice partitură corală, putem ajunge la 8, 12, 16 voci, la coruri duble sau triple.

– Care e numărul minim/ maxim de persoane într-un cor?

– Ansamblurile corale diferă foarte mult din punct de vedere numeric, de la cele camerale, 25-40 de coriști, la corurile mari, ce pot fi alcătuite din peste 100 de persoane.

– Câți membri are acum corul arădean?

– În prezent, în cadrul Corului Academic sunt angajați, cu contracte permanente sau determinate, 40 de artiști lirici, dintr-un total de numai 43 de posturi, care include și dirijorul corului.

– Un cor are voci-vedetă sau e important sunetul de ansamblu?

– Este de preferat să nu fie voci-vedetă. În ansamblurile de amatori se pot regăsi astfel de voci mai cultivate, ce se consideră superioare ca pregătire muzicală, acest fapt stând la baza unei atitudini necolegiale, nesănătoase, ce poate afecta relațiile interumane, extrem de importante în orice fel de muncă în echipă.

– La Arad există asemenea voci „mai cultivate”, cum le numiți, sau toți membrii corului au pregătire muzicală similară?

– Bineînțeles că toți au voci mai cultivate, calitative, educate în tehnica și arta sunetului vocal. Pregătirea muzicală poate fi similară, dar fiecare voce, fiecare artist liric este o individualitate. Calitatea, volumul vocii și inteligența muzicală decid nivelul interpretativ și particularizează fiecare ansamblu profesionist. Artiștii lirici, membrii ai formaților corale din cadrul filarmonicilor sau operelor, au la bază o pregătire solidă a tuturor elementelor de limbaj muzical, precum: solfegiul, armonia, contrapunctul, formele, stilistica și istoria muzicii. Aceste cunoștințe, aptitudini și deprinderi fac diferența dintre o voce bună, frumoasă, naturală, nativă și un artist vocal, dintre un muzicant și un muzician.

– Spuneți-mi cum se alege repertoriul corului arădean?

– Repertoriul unui ansamblu profesionist se conturează pe două paliere. Primul, are în vedere o strategie, să-i spunem de culturalizare, ce include muzica românească și universală, lucrări apreciate de public, dar și altele, la fel de valoroase, pe care avem datoria să le promovăm. Al doilea, ține cont de calendarul evenimentelor sociale naționale și internaționale, precum Dragobete, Ziua femeii, Carnaval etc. Programul acestora este preferatul publicului ce nu este familiarizat cu repertoriul clasic al unei instituții de cultură.

– Sunt piese mai greu și altele mai ușor de abordat?

– Orice lucrare corală își are gradul ei de dificultate, ce poate fi reprezentat de textul literar, muzical, gen, stil, sintaxă muzicală, număr de voci.

– Care ar fi acelea și în ce constă complexitatea lor?

– Spre exemplu, din creația religioasă a lui Serghei Rahmaninov, Vecerniile, op. 37, fiind considerate cea mai mare realizare muzicală a Bisericii Ortodoxe Rusești, se remarcă prin cântul responsorial şi antifonic, scriitura polifonică într-un limbaj armonic modal, Rahmaninov folosind principiul orchestrației corale. O altă provocare dirijoral-interpretativă, în afară de aprofundarea modalismului, o constituie folosirea exclusivă a prosodiei pentru definirea ritmului, în locul metricii binare şi ternare.

– O întrebare care poate vă va surprinde: dumneavoastră aveți voce? Sau dirijorul de cor nu e obligatoriu să fie și un foarte bun interpret?

– Atât timp cât anatomia și fiziologia aparatului vocal funcționează normal, cu toții avem voce. Cu siguranță însă, dvs. vă referiți la aptitudini vocale mai deosebite. Perfecționarea acestor abilități sunt mereu o prioritate, un scop pentru mine, întrucât dirijorul de cor este obligatoriu să cunoască foarte bine aparatul și tehnica vocală, el fiind cel care propune soluții tehnic-interpretative, pe care le și demonstrează. Cu toate acestea, să așteptăm ca dirijorul să fie totodată și un foarte bun interpret este un ideal, în niciun caz un scop în sine, o necesitate.

– Dacă ar fi să faceți parte din cor, ce voce ați fi?

– Tenor. Îmi face deosebită plăcere să cânt.

– Pot să vă întreb și să-mi răspundeți, cu sinceritate, care sunt, la ora actuală, marile atuuri ale corului și ale filarmonicii din Arad?

– În primul rând aș menționa vastitatea și complexitatea repertorială. Suntem un ansamblu coral cu o tradiție de peste 70 de ani, de aici rezultând cele două caracteristici menționate anterior. Aș mai putea adăuga inteligența și sensibilitatea muzicală, dorința de perfecționare și interesul pentru repertorii noi. În opinia mea, aceleași caracteristici aparțin deopotrivă și membrilor orchestrei simfonice.

– Și minusurile?

– Minusurile există, fac parte din însăși condiția umană, de aici și dorința de autodepășire. Vă pot spune cu sinceritate că ne străduim în atingerea potențialului maxim pentru orice eveniment muzical. Uneori, din motive independente de noi sau de voința noastră mai apar și imperfecțiunile.

– Ce înțelegeți prin „imperfecțiuni” la acest nivel. Cred că e important să înțelegem.

– Imperfecțiunile pot fi de natură tehnică, stilistică sau artistică. Atacul și încheierea sunetului imprecis, articulația deficitară a textului, dezechilibrul intensității vocilor, frazarea neunitară, neomogenitatea culorii sunetului. Iar exemplele pot continua. Rezolvarea acestor imperfecțiuni sunt prioritare în repetiții, ținând de măiestria dirijorului și de voința ansamblului.

– Iertați-mi constatarea de acum. Sonorizarea de la Filarmonica din Arad e o problemă mai puțin plăcută. Dacă mai cântă și corul, sunetul amplificat e foarte tare, corul acoperă orchestra, orchestra acoperă soliștii... Puteți să-mi spuneți de ce e nevoie de amplificare, de microfoane într-o sală ca cea a filarmonicii? Această problemă nu e deranjantă pentru artiști?

– În repertoriile clasice, pe scena Filarmonicii de Stat din Arad nu există și nu este nevoie de sonorizare. Sunt programe ce necesită sonorizare, deoarece instrumentelor din orchestră sau vocilor li se alătură cele ale unui band de muzică pop-rock, ele fiind la rândul lor amplificate. Și, ca un efect de domino, pentru păstrarea echilibrului intensității tuturor vocilor, apelăm la amplificarea generalizată a sunetului. Problemele apar atunci când există/ nu există aparatură performantă de captare și redare, există/ nu există personal calificat în ingineria sunetului, specializare existentă în oferta de studiu a conservatoarelor.

– Dar e adevărat că în momentul în care cânți tare se acoperă imperfecțiunile corului în ansamblul lui?

– Expresia tare, repede și fals este doar o anecdotă. În realitate nu există.

– Deci nu e niciun pic de adevăr în expresia „cântă tare ca să acoperi dicția proastă”?

– Cântatul este o vorbire exagerată, muzica servește textul. Cele două afirmații sunt edificatoare în privința importanței transmiterii mesajului literar. Vocalele reprezintă sunetul, în timp ce consoanele, unele, sunt zgomote. Acest binom, vocale-consoane, definește arta cântului coral sau solistic. Intensitatea mare sau redusă nu eludează necesitatea unui text articulat.

– După dvs., ce presupune expresia „(nu) se aude bine” pe care o folosiți în repetiții?

– Expresia la care faceți referire este mult prea generală, ca atare, eu nu o folosesc și nu este uzuală în mediul profesionist. Un foarte bine sau bravo înseamnă o dicție bună, o frazare, dinamică și omogenitate coroborate cu problematica partiturii muzicale.

– Vocea coristului se întreține?

– Bineînțeles că da. Asemenea unui sportiv de performanță ori a unui instrumentist, vocea are nevoie de antrenament continuu, altfel ar fi imposibilă chiar și simpla citire a unei muzici complexe. Vocea are nevoie nu doar de întreținere, ci și de dezvoltare.

– Cum se face „întreținerea” și „dezvoltarea” vocii în cazul corului pe care îl conduceți?

– Fiecare repetiție începe cu exerciții de încălzire a vocii. În funcție de complexitatea partiturilor abordate, acestea urmăresc mai multe obiective: respirația, articulația, virtuozitatea, pronunția, ritmica, acordajul. Întreținerea și dezvoltarea tehnicii vocale este dată și de diversitatea repertorială, ce trebuie să cuprindă toate genurile și stilurile muzicii corale. Dezvoltarea vocii se face prin știința alegerii repertoriului, iar întreținerea vocală servește drept fundament dezvoltării acesteia. Altfel spus, întreținerea se face prin dezvoltare și dezvoltarea prin/ datorită întreținerii.

– Până la ce vârstă se poate cânta la nivel profesionist? Există o limită?

– Cu tehnică, inteligență muzicală și sănătatea aparatului vocal se poate cânta până la vârsta de aproximativ 60-65 ani. Vocile grave, alto și bas, fiind mai puțin dependente de vârsta biologică.

– Am văzut că unii tenori se retrag din cântat în dirijat, cazul lui Placido Domingo e cel mai cunoscut. Sau Hosé Cura, și dirijor și compozitor.

– Dirijatul ca formă de exprimare artistică atrage tot mai mulți muzicieni, alături de cei numiți de dvs. i-aș adăuga și pe celebrul pianist Daniel Barenboim sau Leonard Bernstein, una dintre cele mai complexe personalități artistice a secolului trecut. Având o experiență scenică importantă, acești muzicieni sunt credibili și respectați în noua ipostază, cea dirijorală. În cazul unora dintre ei, mi-e greu să cred că ar fi avut aceeași recunoaștere internațională, dacă și-ar fi început astfel cariera.

– Documentându-mă pentru interviul cu dvs. am aflat că există o boală a cântărețului, disfonie hiperfuncțională. Printr-o tehnică vocală deficitară se dezvoltă o afecțiune ce se numește, în limbaj comun, strângere a gâtului. Un medic mi-a explicat că laringele obosește și pot apărea noduli vocali, vocea degradându-se. Timbrul vocii e cel care se degradează și apare acel gâjâit, cum îi spunem în termeni populari. Cum rezolvați aceste necazuri, dar și problemele de dicție ale corului arădean?

– Problemele de care aminteați sunt reale, pot duce la afecțiuni permanente cu consecințe cât se poate de grave asupra sănătății vocale. Aș dori să menționez că exercițiile de cultură vocală, vocalizele cum le numesc cântăreții, previn astfel de probleme, dar, independent de tehnică, exerciții de încălzire/ foniatrice, oboseala vocală poate să apară. De aceea, efortul trebuie dozat și raportat la particularitățile individuale ale coristului ori solistului vocal. Ne este cunoscut faptul că vocea cântată presupune un efort mai redus asupra corzilor vocale, decât vocea vorbită. Așadar, tehnica, inteligența, rațiunea ne poate ține departe de medicul foniatru.

– Un dirijor de cor cum exersează acasă? Cântați la un instrument pentru a cunoaște partitura, cântați cu vocea, cum procedați?

– Am studiat 15 ani vioara, câțiva ani pianul. Pentru un dirijor cel mai important în citirea unei partituri este auzul melodico-armonic interior, citirea mentală a unei partituri muzicale. Este asemănător cu citirea unui text literar. Îl putem citi în gând sau cu voce tare. Bineînțeles că, reprezentarea acordică cu ajutorul unui instrument cu clape este de ajutor, ea ne încuviințează imaginea sonoră mentală.

– Spuneați că „citiți” partitura precum cineva parcurge un text literar. Dacă păstrăm această paralelă, aș dori să-mi spuneți care sunt partiturile pe care le-ați considera plictisitoare și altele care, din contră, le găsiți mereu surprinzătoare?

– Atunci când alcătuiesc un repertoriu citesc multe partituri. Complexitatea scriiturii, melodia, ritmica, armonia sunt câteva atribute ale lucrărilor ce vor face parte din programul de concert. Cele care nu întrunesc aceste calități pot fi numite plictisitoare sau mai puțin inspirate. De preferat ar fi să nu dau exemple. În schimb, opusurile corale sau vocal-simfonice ale lui Bach, Mozart, Brahms, Verdi, Bruckner sunt o perpetuă sursă de emoție, spiritualitate și împlinire profesională, reușind să mă surprindă de fiecare dată.

– O curiozitate din public: credeți că dirijorul de cor e un cântăreț ratat? Cum îl vedeți dvs.?

– În măsura în care un regizor este un actor, dansator, cântăreț ratat, atunci curiozitatea dvs. ar primi un răspuns afirmativ. Dirijorul ultimelor secole este interpret, instrumentul fiind chiar ansamblul pe care îl conduce. Pornind de la întrebarea dvs. aș merge mai departe, spunând că artistul liric nu este un solist vocal ratat, cum nici instrumentistul nu este un solist ghinionist. Sunt specializări, provocări și împliniri profesionale diferite.

– Lăsați-mă să duc întrebarea un pic mai departe: un cor poate funcționa și fără dirijor?

– Depinde de complexitatea partiturii și de numărul interpreților. Totuși, o interpretare unitară, coerentă, ce urmărește descoperirea adevărului muzical, se înfăptuiește sub conducerea muzicală a unui dirijor.

– O greșeală a dirijorului poate opri un spectacol?

– În cazul unui dirijor bun, da. Aceasta denotă încrederea, siguranța oferită de gestica și mimica dirijorului. Dar, chiar și un dirijor foarte bun poate avea momente albe ce pot influența negativ întregul ansamblu. Sunt din păcate și cazuri nefericite când interpreții se simt nesiguri privind dirijorul, preferând în schimb să urmărească concert maestrul.

– Cunoașteți cazuri de acest fel?

– Internetul ne oferă și exemple negative, de care prefer să mă țin departe. Prin documentarea audio/ video caut înregistrări semnate de cei mai buni dirijori, aflați la pupitrele celor mai prestigioase coruri și orchestre. Nu am timp și interes pentru producții artistice modeste sau cu întâmplări nefericite.

– Ce vreți să spuneți prin „momente albe” în cazul dirijorului?

– O ezitare, lipsa concentrării chiar și pentru o fracțiune de secundă, distragerea atenției, secvențierea memoriei, toate pot constitui așa numitele momente albe.

– Cum ați defini eșecul în profesia dvs.?

– Aș defini eșecul prin imposibilitatea de a transmite co-interpreților frazarea, agogica, stilul și caracterul unic al fiecărei lucrări pe care o pregătim spre audiție publicului arădean.

– Și un spectacol reușit?

– Partitura muzicală reprezintă testamentul compozitorului. Sergiu Celibidache obișnuia să spună: în muzică nu există alternativă, deci nici interpretare. Descoperirea și transmiterea sensului pur, nealterat al acestui testament, reprezintă împlinirea spirituală a dirijorului împreună cu ansamblul său.

– Explicați-mi un pic această frază din Celibidache. Cum adică „în muzică nu există alternativă, deci nici interpretare”. Nu tocmai interpretarea imprimată de un dirijor sau altul face diferența?

– Adevărul muzical nu este interpretabil. Nu pot exista două sau mai multe puncte de vedere asupra frazării, tempoului, dinamicii care să fie bazate pe același testament muzical. Dacă frazarea coerentă, firească merge într-un anumit sens și punct dinamic, aceasta nu poate fi deturnată din cauza unui punct de vedere personal, arbitrar, interpretativ. Imaginați-vă schimbarea, interpretarea cursului unui râu! Acesta are o formă, un parcurs natural particularizat și determinat de un anumit relief. Asemănător, ne raportăm la orice creație muzicală. Există un singur punct culminant, o singură frazare, o unică imagine sonoră autentică. Abaterea de la aceasta denotă neștiință, teribilism, amatorism. Diferența la care făceați referire este determinată de tensiunea și fenomenologia muzicală aplicată fiecărui sunet ce poate deveni muzică.

– Dintr-un interviu[1] pe care l-am realizat cu dirijorii Cristian George Neagu și Herman Szabolcs am înțeles că dirijorul impune un mod de abordare pentru partitură. Am convenit că există dirijori isterici, dictatori, manipulatori, frecangii, tirani. Dvs. unde v-ați încadra?

-Temperamentul fiecărui dirijor este diferit și influențează direct activitatea și capacitatea de a relaționa cu membrii ansamblurilor muzicale. Activitatea muzicală sub presiunea timpului și a dificultății repertoriale, a numărului limitat de interpreți poate duce uneori la comportamente ca cele amintite de dvs. Omul din spatele comportamentului este ceea ce contează, iar dacă mai apar și exagerări, ele sunt doar accidentale, nicidecum un mod de lucru, de a fi. O caracterizare a mea ar putea fi dată de membrii ansamblului, alături de care lucrez zilnic de aproape 17 ani. Îmi doresc să fiu perceput ca un dirijor echilibrat, conștiincios, ce urmărește punerea în valoare a partiturii prin implicarea nemijlocită a fiecărui artist liric.

– De ce sunt puține femei-dirijor în România? Le poți număra pe degetele de la o mână... la Iași, Timișoara, București... Aveți o explicație?

– Procentual, probabil că sunt mai multe femei-dirijor de cor, decât de orchestră. Conducerea ansamblurilor corale de amatori este deținută în egală măsură, atât de către femei, cât și de către bărbați. Nu am o statistică în acest sens, este doar percepția mea. Diferența o fac ansamblurile profesioniste, iar remarca dvs. este pe deplin justificată. O posibilă explicație ar putea fi numărul redus al instituțiilor de spectacole și concerte din România, coroborată cu o realitate, oglindă a momentului. Se poate ca în anii următori acest raport să fie mai echilibrat.

– Credeți că poți să cânți foarte bine și după ureche, fără să știi să citești o partitură?

– În corurile de amatori se pot întâlni astfel de situații, nu este de condamnat, ci, dimpotrivă. Există totuși o limitare impusă de gradul de dificultate al partiturii. Astfel că, doar o voce frumoasă nu mai este de ajuns. Într-un cor profesionist, de filarmonică, analfabetismul muzical nu este o variabilă, toți membrii săi având studii superioare de specialitate.

– Cineva amator își poate da seama că emisia vocii lui e incorectă?

– Nu este obligatoriu, dar nici exclus. Intuitiv își poate da seama, dar rezolvarea problemelor de tehnică vocală este atribuția profesorului de canto sau a dirijorului de cor.

– Dumneavoastră ce înțelegeți prin expresia X are ureche muzicală.

– Urechea muzicală este responsabilă de percepția, diferențierea diferitelor timbre muzicale. Dacă aud timbrul unui instrument, îl recunosc, dacă îl cunosc în prealabil. Știu cum sună o vioară, o trompetă, un pian etc. De asemenea, recunosc timbrul vocal al familiei, prietenilor etc. Confuzia acestora este de neimaginat, fapt datorat urechii muzicale.

– Dar prin o bijuterie de spectacol?

– Nu este o expresie uzuală sau cel puțin, eu nu o folosesc. Dar, se poate lesne înțelege că mesajul muzical sau cel literar-muzical a fost desăvârșit printr-o interpretare autentică.

– Care e, după dumneavoastră, cea mai frumoasă muzică de cor?

– Răspunsul este cât se poate de simplu și de real: programul următorului concert. Având un repertoriu atât de diversificat, inclusiv operă, operetă, musical, nu-mi permit să abordez programele preferențial, ci, fără să-mi propun, impun, găsesc în fiecare opus muzical factorul melodic, ritmic, mesajul transmis prin text, ce rezonează cu personalitatea mea artistică. De fapt, este datoria noastră, a mea și a ansamblului, de a prezenta publicului un produs artistic în care credem și ne-am transpus voința și sensibilitatea muzicală.

– Și cea mai dificilă?

– Pentru un ansamblu profesionist nu există diferențe majore ale gradului de dificultate, deoarece el poate îmbrăca diferite forme: omogenitatea, frazarea, dicția, ritmica, melodia, textul, stilul, caracterul etc. Orice piesă, aparent simplă muzical, compensează prin elemente stilistice și artistice menite să desăvârșească actul interpretativ.

– Cea mai frumoasă voce feminină a momentului?

– Fără nicio ezitare răspunsul este: Anna Netrebko, un fenomen al timpului nostru ce desăvârșește arta sunetului vocal prin fiecare rol interpretat.

– Faceți-mă să înțeleg un pic mai mult. Dincolo de faptul că este foarte frumoasă, ce are această soprană așa de unic vocal?

– Într-adevăr, în arta scenică aspectul fizic contează. Dar nu pentru frumusețea exterioară am nominalizat-o. Calitatea și forța de expresie vocală, sensibilitatea și inteligența muzicală, prezența scenică, diversitatea rolurilor interpretate în teatre lirice renumite, acestea mi-au atras atenția.

– Și o voce de bărbat?

– Aș menționa doi artiști apreciați la nivel internațional: tenorul german Jonas Kaufmann, cunoscut pentru o versatilitate repertorială impresionantă și baritonul american Thomas Hampson, pe care l-aș caracteriza ca fiind genial în cele peste 80 de roluri jucate pe cele mai importante scene lirice ale lumii.

– Vorbiți de baritonul Thomas Hampson ca fiind „genial”. În ce constă această genialitate a lui, care îl scoate din mulțimea de cântăreți cu voce?

– Răspunsul este simplu! Imaginați-vă că Luciano Pavarotti ar fi bariton. Dar nu este. Dumnezeu dându-i acest har lui Thomas Hampson.

– Pot să vă întreb de ce nu abordați, la Arad, și repertoriul pur a cappella. Doar cor, fără orchestra simfonică, fără instrumente? E mai dificil?

– Specificul nostru este abordarea repertoriului vocal-simfonic, în care deseori sunt inserate momente în care partitura corală nu este însoțită de acompaniamentul orchestrei. Repertoriul pur a cappella, așa cum îl numiți dumneavoastră, se regăsește în programele noastre de Crăciun și Paște, de Ziua Culturii Naționale sau în prelucrări corale ale unor melodii de inspirație folclorică. Am dat numai câteva exemple, cele mai elocvente. Așadar, abordăm partituri cu sau fără acompaniament instrumental pe parcursul stagiunilor, având o strategie în acest sens. Programele a cappella sunt necesare unui ansamblu coral filarmonic, absența orchestrei sau a pianului acompaniator consolidează omogenitatea, tehnica de cânt, muzicalitatea membrilor săi. Cunoscând avantajele amintite, avem nevoie și de astfel de inspecții tehnice periodice. Repertoriul clasicilor muzicii corale românești, dar și muzica corală europeană, de la cea preclasică la cea post modernă, contemporană, și-a câștigat dreptul, prin obligația noastră și dorința publicului, de a fi prezentată de un ansamblu profesionist. În definitiv, sunt genuri muzicale diferite, cel coral și cel vocal-simfonic, fiecare având problemele sale specifice de abordare tehnică și interpretativă.

– Privindu-vă corul, cum îl vedeți? Vă ajut un pic: sunteți optimist, ambițios, precaut, nervos, îngrijorat, resemnat că mai mult nu se poate?

– În anul 2024, corul Academic a aniversat 70 de ani de activitate concertistică, de la instituționalizarea sa, din anul 1954. Concertele vocal-simfonice la filarmonica arădeană au debutat, de fapt, din anul 1948, sunt afișe, programe muzicale care atestă acest parcurs istoric. Indiferent de anul de la care ne-am raporta activitatea, Filarmonica de Stat din Arad reprezintă un reper, un pilon al vieții culturale din România. Am un profund respect și recunoștință pentru toți cei care au susținut flacăra vie a muzicii culte din orașul nostru, artiști și public meloman. Prezentul ne obligă să onorăm istoria, de aceea privesc cu responsabilitate și optimism spre viitor. Optimismul meu este direct proporțional cu o organigramă decentă, ce ar presupune același număr de posturi în cor și orchestră, ca înainte de 2010, anul tăierii masive a tuturor posturilor găsite vacante.

– Deci, să înțeleg că ați fi „optimist” dacă s-ar îmbunătăți organigrama corului. Dacă ar crește numărul membrilor corului din Arad. Comparativ cu Timișoara sau Oradea, de exemplu, corul arădean e mai puțin numeros? Ar mai fi nevoie de artiști pentru un sunet cât mai bun? Vă rog să ne explicați. Poate ne citesc decidenții politici și înțeleg și ei de ce ar mai fi nevoie pentru această zonă a culturii arădene.

– Corul Filarmonicii din Timișoara numără peste 60 de persoane, cel din Oradea, în jur de 50. Până în 2010, organigrama formației corale arădene avea 55 de posturi, acum are 43.

– Diferența e mare.

– Da, diferența este foarte mare și afectează programele muzicale cele mai atractive pentru publicul meloman. Ludvig van Beethoven – Simfonia a IX-a, Carl Orff – Carmina Burana, Giuseppe Verdi – Messa da Requiem sunt doar câteva dintre opusurile muzicale ce nu pot fi puse în scenă fără un număr minim de 15 colaboratori. Unitatea gândirii muzicale, nuanțele și omogenitatea vocală rezultă din repetițiile în formație completă, necesită timp, cunoaștere, integrare și interes artistic comun. În cel mai bun caz, două-trei repetiții, cu titulari și colaboratori, nu pot asigura produsul artistic așteptat și meritat al artiștilor lirici ai filarmonicii arădene. Asemeni formației corale, și orchestra simfonică este dependentă de un număr semnificativ de instrumentiști colaboratori, ce trebuie cooptați săptămânal pentru o decentă repartizare numerică a vocilor înscrise în partitura dirijorală. Permiteți-mi o paralelă cu lumea sportului, într-o situație ipotetică. Avem echipă foarte valoroasă de fotbal, formată din numai 7 jucători, în loc de 11. Foarte buni, dar numai 7. Ceilalți 4, mereu alții, sunt împrumutați pentru meciurile mai importante. Antrenamentele în formație completă fiind sporadice, rezultatele sunt pe măsură. Nici în sport și nici în artă nu este loc de compromis.

– O curiozitate de final de discuție. Ce dirijor/ compozitor ați vrea să se uite peste umărul dumneavoastră când dirijați și să vă facă observații pe partitură?

– Aș putea enumera mai mulți: Cristian Neagu, Sabin Pautza, Ludovic Bács, Petru Sbârcea, Sergiu Celibidache.

[1] Carmen Neamțu, „Zâmbetul apare de la sine dacă ai descoperit sensul ascuns al muzicii”, Revista Arca, Nr.4/2023, p.61-82. https://ccja.ro/wp-content/uploads/2023/11/Arca_4_2023.pdf,