LECTURI PARALELE

Vasile Dan
poet, eseist, redactor-şef al revistei Arca

Un aer ușor magic[1]

Un poet surprinzător, discret, cu o sensibilitate filtrată intelectual este Emilian Iachimovski. Nu i-am întîlnit pînă mai ieri numele în revistele noastre literare – doar în cîteva, cele credibile. Prima, în România literară (nr. 40/ 2025).

Un aer ușor magic, cu ținte spre sensibilitatea deopotrivă a rostirii alese și aluzive, niciodată directe, crude, și mesajul similimetafizic, unește poemele sale:

„8. Răzbate din hainele mele/ un miros de hârtie stătută,/ de cărți nedeschise ca și cum/ aș fi o carte uitată// Stau lângă Sfânta Algebra,/ lângă Cuviasa Aritmetica/ și lângă Mucenița Botanica// Învăț vraja și mitologia marilor magazine// La crâșmă beau cu Frații Grimm/ și cu Afrodita zeița. Uneori,/ teritoriile de vânătoare ale mahalalei,/ se confundă cu domeniile de visare/ ale Poeților...” (p. 13).

Alteori poetul, prestidigitator nu al cuvintelor, ci al stărilor subtile trăite, plonjează în miezul realului pe care însă îl reinventează după exigențele sensibilității lui oculte:

„Libertatea îi îndepărtează pe oameni// Când a murit Brumaru a fost ca și cum/ un senior și-a uitat șifonierul deschis și/ noi toți i-am mirosit amintirile// Frica e Mica Moarte/ Poezia, o efemeră eternitate” (p. 19).

Poemele lui Emilian Iachimovski sînt jocuri ermetice ale unei sensibilități fisurate:

„Trebuie să plâng ce am de plâns/ sunt abur al visului nașterii fără țipăt” (p. 18).

Alteori sensibilitatea e întoarsă pe dos ostentativ cu impudoare și curaj:

„Mă zvârcoleam în semne de punctuație/ mergeam pe strada care pătează/ și stele coapte cădeau în noroi// Timpul mirosea a mort// Strada era deflorată de huligani și manele// Un șobolan imens putrezea la rigolă/ și bezna grasă ungea zidurile// eram un ambalaj prietenos cu natura” (p. 25).

Ritmul liric este unul sacadat, bătut simetric, chiar dacă lovește în rană:

„Tăcerea se făcuse atât de mare/ că nu mai aveai loc în ea”(p. 21).

Poemele sunt scrise sub imperativul absolut al resorbției memoriei afective primare:

„Văd casa care tăinuie umbre și sunete din copilărie/ Pereți de sugativă în care stau imprimate/ fapte și trăiri// Plec trăgând ușa după mine/ ca pe ultima fărâmă de viață/ după ce mi s-a spus povestea băiatului/ născut în cutia poștală// Văd frunza galbenă urcând în spirală/ până sus, până-n sfârșitul pomului// Aud un greier și mă eliberez de libertate// În libertate nu am nicio speranță!” (p. 53).

Emilian Iachimovski este un poet introvertit, cu intensitate lirică pe care o descoperi însă numai cu cel mai important simț interior: cel empatic.

[1] Emilian Iachimovski, Eu sunt aproapele tău, Editura Oscar Print, București, 2023