LECTURI PARALELE

Luiza Caraivan
conferențiar universitar la Universitatea de Vest din Timișoara

Noi perspective asupra centrului și marginilor sale

Abordând o temă extrem de dezbătută încă din anii 2000, cea a redefinirii periferiilor prin reconsiderarea centrului, volumul[1] coordonat de Petrea Lindenbauer, Florin Oprescu și Vincze Ferenc reunește studii semnate de E.S. Emil Hurezeanu, Jacques Le Rider, Nagy Levente, Raluca Bercea, Alexandru Mardale, Benedikt Hjartarson, Mădălina Diaconu, Cristina-Ancuţa Coșa, Patrick Oberstolz Fancsali Róbert, Emanuel Cebzan și, bineînțeles, editorii acestui volum.

În introducerea-argument (care stă sub motto-ul „Omnes viae Romam ducunt”)  semnată de Florin Oprescu sunt prezentate principalele concepte care stau la baza regândirii poziției centrului față de margini și viceversa, pornind de la Edward Shils, pentru care centrul nu este doar o simplă localizare spațială, ci, mai ales, un set de simboluri ușor de recunoscut. Bill Ashcroft și Gareth Griffiths sunt și ei incluși în această scurtă trecere în revistă a reașezării imperiilor față de colonii, a centrului față de margini, căci colonialismul are drept obiectiv mutarea periferiei în sfera de influență a centrului, din motive politice și economice. Nu este uitat nici Edward Said, care a subliniat faptul că Estul periferic și neajunsurile sale sunt doar o proiecție a Vestului „civilizat” care construiește o imagine negativă a Celuilalt și a tot ceea ce este mai dificil de înțeles.

Volumul se deschide cu studiul „Viziunea copacilor fără pădure”, o analiză realizată de E.S. Emil Hurezeanu, care ne invită într-o scurtă călătorie în micro-istorie, pentru a înțelege cum ia naștere Istoria. Prin metafora folosită în titlu cititorii sunt îndemnați a privi constructul istoric ca pe o țesătură de micro-istorii personale, care contribuie decisiv la redactarea Istoriei unei țări, unei națiuni, unui continent sau a întregii lumi. În acest sens, câteva episoade descrise în detaliu de către Emil Hurezeanu, readuc în atenția cititorului momente din preajma Primului Război Mondial, în spațiul Europei Centrale. Pe lângă ordinele generalilor, atent consemnate în arhive și descrise pe scurt în manualele de istorie, sunt considerate acum la fel de importante corespondența și jurnalele participanților în acest război, fie ei români, unguri, austrieci, croați, cehi, sași, slovaci, etc. Destinele micro-istorice, traumele individuale și punctul de vedere diferit asupra aceluiași eveniment relatat atât de generali cât și de soldați sau familiile acestora, sunt relevante pentru binomul centru-periferie. Emil Hurezeanu ne poartă prin viața arhiducelui Franz Ferdinand de Austria și a contesei Sophie Chotek de Chotkow, prin contribuțiile ministrului român Alexandru Vaida-Voevod, politicianului Iuliu Maniu și juristului Aurel C. Popovici la arhitectura imperiului în prag de secol XX și prin detalii memorabile din viața locotenentului Hans Schwarz (autor al biografiei Versunkene Welt, publicată în 2003) și a generalului sibian Hermann Kövess von Kövesshaza. Emil Hurezeanu conclude că „mulţimea nu știe nimic, dar înţelege totul. Microistoria nu judecă, ci dă viaţă” (32), punctând astfel faptul că orice periferie poate deveni centru, printr-o simplă schimbare de perspectivă.

Cel de-al doilea studiu al volumul este scris de reputatul profesor Jacques Le Rider, specialist în transformările din Mitteleuropa, care aduce în discuție multiplele puncte de vedere asupra „centralității” europene. Studiul „Europa Centrală: un loc de memorie unde se decide viitorul Europei” se concentrează pe contemporaneitatea acestui concept, în contextul războiului din Ucraina, și a încercărilor de des-compunere și fărâmițare a Uniunii Europene. Jacques Le Rider scoate în evidență rolul crucial al Mitteleuropei în stabilitatea acestei uniuni fragile, dar și al frontierelor (inclusiv cele religioase), care au devenit „locuri de memorie manipulate de propaganda neo-naționalistă” și care au capacitatea de a redeveni locuri unde au loc schimburi de cultură și civilizație. Privind Mitteleuropa din perspectiva lui Milan Kundera, ca pe un loc în care se păstrează memoria catastrofelor umanitare ce au definit secolului XX, Jacques Le Rider subliniază faptul că acest spațiu, unde tensiunile sunt încă întreținute de diverși factori, va marca și secolul XXI. Astfel, memoria Europei Centrale este definită de istoria „micilor națiuni” care se văd expuse în fața pericolului mortal: „Marile romane central-europene, ale lui Hermann Broch, Robert Musil, Jaroslav Hašek și Franz Kafka sunt meditații asupra sfârșitului posibil al umanității europene” (37). Jacques Le Rider  își încheie studiul cu întrebări care încă își caută răspunsul printre cititori: pot fi oare sentimentele europene înăbușite de naționalism, globalizare sau strategii militare, poate contribui populismul neo-naționalist și xenofob la consolidarea unei culturi politice sau este același populism dovada decăderii conștiinței istorice?

Petrea Lindenbauer ne conduce într-o călătorie prin secolul XIX, abordând istoria „colonială” a Transilvaniei din anul 1838, folosind articole publicate în ziarul Gazeta de Transilvania din anul 1838.  Studiul „Două dinamici ale poziționării central-periferice din perspectiva Gazetei de Transilvania (anul 1838)” este esențial pentru a înțelege modul în care românii din această regiune se raportau la centrele de putere ale vremii. Rolul decisiv pe care l-a avut George Bariţiu în modelarea scenei culturale românești din Transilvania („un public redus și elitist” în acea perioadă p.49) este evident în analiza Petreei Lindenbauer, autoarea subliniind cât de fragilă este granița dintre centru și periferie. Este punctat faptul că Gazeta de Transilvania prezintă atât teme legate de centru („formulele de reverență și o reprezentare discursivă redundantă a puterii de stat”), probabil cerute de curtea de la Viena, cât și subiecte culese de la periferie - atât știri din coloniile imperiilor cât și  comentarii pe marginea evenimentelor de la periferie. Faptul că jurnaliștii și redactorii Gazetei atrag atenția cititorilor asupra diverselor  modele de administrație și  guvernare (imperiu/ regat versus colonie) este indiciul că periferiile intră în atenția centrelor, nu doar din punct de vedere economic și politic, ci și cultural, „ca un subiect de sine stătător” (60), devenind un posibil reper după care centrul ar putea să se orienteze.

În studiul „Imaginea Europei Centrale în romanul lui Bram Stoker (Dracula)”, Nagy Levente citește romanul gotic al lui Bram Stoker dintr-o nouă perspectivă, evitând perspectiva psihanalitică utilizată atât de des de către criticii literari.  Nagy Levente readuce în discuție faptul că Stoker este scriitor irlandez și că Dracula  a fost scris într-un context socio-politic caracterizat de declinul influenței Imperiului britanic. El leagă scriitura lui Stoker de „chestiunea orientală” și prăbușirea Imperiului Otoman, care a dus la intrarea în scenă a națiunilor creștin-ortodoxe și, aflate sub influența Rusiei. Dracula, personajul este văzut de Nagy Levente ca fiind „sinteza tuturor controverselor politice ale vremii” (68). 

Raluca Bercea propune cititorilor „Perspectiva unui jurist asupra dinamicii dintre centru și periferie”, concentrându-se pe provocările juridice pe care le întâlnesc statele Uniunii Europene atunci când sunt nevoite să își adapteze legislația națională la cea europeană. Raluca Bercea argumentează că binomul centru-periferie și structura piramidală a dreptului național tind să fie anulate, ceea ce  poate conduce la „edificarea [...] unui drept mai bun” (93).

Alexandru Mardale privește „Dinspre centru spre periferia culturală” făcând „câteva observații despre limba română vorbită în Franța” și prezintă modul în care este predată limba română în această țară. Observația pe care autorul o face este că există o tendință de simplificare lingvistică, ceea ce este valabil pentru procesul de învățare a oricărei limbi într-un  spațiu cultural diferit.

Benedikt Hjartarson pornește „Pe urmele avangardei periferice”, urmărind „Esperanto și calea transnațională a esteticii avangardei”. Studiul abordează tema limbii esperanto în contextul avangardelor istorice, menționând scrierile lui Þórðarson și analizând rolul avut de limba construită de Ludwik L. Zamenhof în 1887.  Deși limba a fost folosită la începutul secolului al XX-lea, artiștii care au participat la activitățile de publicare ale esperantismului au preferat să folosească limbile naționale.

Studiul „Centre și periferii. Dimensiuni istorice și permutări contemporane” semnat de Mădălina Diaconu aduce în discuție interdependența dintre centru și periferie, pornind chiar de la etimologia cuvintelor. Autoarea argumentează faptul că dacă periferia dispare, același lucru se întâmplă și cu centrul, „cele două poziții rămân relaționate: rămas „orfan” de periferie, centrul își pierde automat calitatea respectivă, după cum și periferia își pierde ipso facto statutul marginal prin autonomizare față de centrul inițial” (143). Studiul se concentrează și pe pluricentrism, descentrări și reconfigurări ale centripetismului.

În studiul „O regiune periferică centrală. Reprezentări documentare ale Banatului în romanul grafic”, Vincze Ferenc face o incursiune în Banatul literar, propunând cititorilor câteva romane clasice și romane grafice care să atragă atenția asupra centralității unei regiuni, considerată marginală de-a lungul istoriei. Romane scrise de Herta Müller, Radu Pavel Gheo, Cătălin Dorian Florescu, Andrea Tompa sau Esther Kinsky sunt analizate alături de romane grafice realizate de Annemarie Otten, Petra Dobruská și Ileana Surducan. Vincze Ferenc pune accentul pe multiculturalitatea și interculturalitatea care caracterizează Banatul, luând drept exemplu comunitatea cehă reprezentată în romane grafice, concluzionând că logica colonială a reprezentărilor Banatului dezvăluie diversitatea acestei regiuni.

Studiul semnat de Florin Oprescu, „Transilvania. O colonie marginală imaginată”, analizează modul în care enciclopediile sau istoriile literare devin instrumente coloniale. Pornind de la evenimente petrecute în Transilvania la final de secol XVII, Florin Oprescu oferă o privire de ansamblu asupra a trei perioade din istoria colonială modernă a Transilvaniei marcate de „succesiunea măsurilor de germanizare, maghiarizare sau de românizare” (184). O reprezentare cât mai apropiată de realitatea fiecărei perioade poate fi obținută doar printr-o confruntare a discursurilor centrale cu discursurile culturale periferice, așa încât înțelegerea Transilvaniei ca ținut de frontieră poate fi realizată sub forma unui discurs enciclopedic, care să pună accentul pe cauzele destrămării imperiului. Florin Oprescu recurge la instrumente precum Kronprinzenwerk. Die österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild – Az Osztrák-Magyar Monarchia írásban és képben și Deutsch-Österreichische Literaturgeschichte. Ein Handbuch zur Geschichte der deutschen Dichtung in Österreich-Ungarn (dovezi ale politicii regimului dualist, apărute între 1886-1902, respectiv 1899-1937). În plus, studiul se concentrează și pe istoriile literare ale lui Wilhelm Rudow (1892) și Georg Alexici (1906) pentru a sublinia omogenizarea culturală specific colonială, pentru a contura imaginea periferiei fie ca pe o „extensie imaginată a unor centre hegemonice” (17), fie ca pe un spațiu multicultural. 

În secțiunea doctoranzilor, volumul include lucrările unor cercetători la început de drum, ale căror studii se concentrează pe atât pe regiuni din România, cât și pe aspecte literare și culturale românești. Cristina-Ancuţa Coșa semnează studiul „Transilvania în epoca Școlii Ardelene. De la periferie la centru cultural” și examinează preocupările „Școlii Ardelene” și curentul iluminist introdus de reprezentanții mișcării din imperiul Austro-Ungar în provincia transilvăneană aflată la periferie. Patrick Oberstolz ne oferă o nouă perspectivă asupra reprezentării Daciei, Valahiei și Moldovei în „Navigând identitățile: Vederi pan-slavice timpurii asupra Daciei, Valahiei și Moldovei”. Fancsali Róbert realizează o analiză relaţională a mai multor texte în studiul „Un concept al periferiei. Realismul magic în literatura română contemporană”, pornind de la  realismul magic în literatura română contemporană. Gelu-Emanuel Cebzan tratează problematica majoră a „huliganismului” în studiul „Huliganul lui Norman Manea: periferie sau centru?” pornind de la exemplul contextualizat al romanului semnat de Norman Manea, Întoarcerea huliganului (2003).

Volumul Periferii și centre culturale este atât un instrument util pentru cercetătorii care doresc să aprofundeze tema centrului și a numeroaselor sale margini, cât și o lectură recomandată cititorilor care doresc să aprofundeze problematica periferiei în cultura română.

[1] Periferii și centre culturale / ed.: Petrea Lindenbauer, Florin Oprescu, Vincze Ferenc. Editura Universităţii de Vest din Timișoara, 2025. ISBN 978-630-327-176-7