POEZIE

Traian Ștef
poet

Semne

Nu e o mare scofală să pleci
Singur sau cu stolul
Problema e a locului unde
Și dacă mai simte cineva prezența ta acolo
Dacă te vede te aude îți vorbește în cuvinte

Mai e o problemă
A întoarcerii
Nu cred că te poți întoarce singur
Și forma stolului nu e niciodată aceeași
La întoarcere

Și lumea aceea chiar dacă nu e de dincolo
Ci o prelungire a lumii noastre
Are noi înțelesuri
Numai cei ce se nasc acum îi știu alfabetul
Și corpul de literă

Așa că stai liniștit
Semnele nu sunt pentru tine
Tu rămâi ce-ai fost
Un om care așteaptă
Și își mai face de lucru


Un spor de lumină 

Te lovești de pleoapele
Care cad
Și un spor de lumină
Se înalță

Mai departe
Nu e
Decât căutare
De explicații


Visul știe

Acolo în vis
Le știu pe toate
Fără să pun la socoteală
Rațiunea întrebătoare
Totul funcționează
Asemeni ceasului neîntors
Cu bateria
Pe care nu eu trebuie s-o schimb
Vreodată

Stau în fața unei porți cu cifru
Nu iese nimeni să mă strecor înăuntru
Nici nu vreau să intru
E bine aici
Cu spatele la perete
Privind în jur
Și dacă aș vrea
Mi-aș putea aduce aminte
Cifrele
Sau aș putea încerca să potrivesc acei dinți
Ai roților dințate

În vis
Am un moment de cădere
Pe o pajiște
Și cei din jur nu înțeleg
Revărsarea de cuvinte
Prin iarba cu verdele împrospătat de ploaie
Cum ai trece o mână prin păr


Cuvântul mijlocitor

Interfața are pielea foarte subțire
Sub care trăiesc butoane
Care declanșează imagini
Cu lucrurile știute
Comunicând prin legi nebănuite
Dar nu întâmplătoare

Ele sunt de găsit într-o ezitare
Și le putem schimba noi înșine
Dacă știm toate cuvintele
Mijlocitoare