POEZIE

Eugenia Groșan
poetă

Masca de carnaval

Am lăsat la vedere
masca mea
pusă anume
pentru
carnaval.
Dar mi-ai văzut ochii –
ce era să fac,
trebuia să văd
pe unde calc.

Acum
mă rog
să nu mă răneşti
şi să nu-ncerci
să-mi pipăi
vulnerabilităţile.

Nu cred.
Te-am văzut odată
cum sorbeai poezia.


Mă dezbracă din priviri

Mă dezbracă din priviri
femeia aceasta
ca să mă ghicească
sub haine.
O simt desenând
în oglindă
figuri geometrice
şi mai ales linii
cu ochii ei mari.

E totuşi
foarte discretă,
face asta cu măsură.

Dacă n-aş vrea,
n-aş lăsa-o
să se plimbe pe mine
ca pe bulevard.

Dar n-am nimic
de ascuns.

Ceea ce caută ea,
cu insistenţă
n-o să găsească.

Zâmbesc.


Oprește-mă cu o sintagmă

Nu lăsa cuvintele să-mi zboare de pe buze,
aidoma unor fluturi albi, neastâmpărați,
de colecție,
încurajați de strălucirea zilei.
Oprește-mă cu o sintagmă
construită la fel, totdeauna,
din suficiente două cuvinte,
atunci când simți
că sunt gata de-a rosti
cuvinte pe care n-ai dreptul să le-auzi.
Fii îndreptarul meu de bună-purtare,
cenzura asumată de bunăvoie.
Ascultă-mă numai în taină
când toate depărtările tac
și țipătul meu sună prelung
ca-ntr-un tablou de Munch,
dureros ca al unei cucuvele
cu pântecele zdrobit
de geamul prin care
n-a putut pătrunde.