RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar

George Coşbuc (1866 – 1918)

George Coşbuc a devenit scriitor tribunist încă din perioada sibiană, când, adus de Ioan Slavici, în 1887, a intrat în redacţia Tribunei, pentru ca în 1889 să semneze ca redactor responsabil în locul lui Setimiu Albini. La 23 de ani tânărul Coşbuc devenise mândria literară a Tribunei, prin publicarea îndeosebi a baladei Nunta Zamfirei. Anii 1884–1889, când colaborează la Tribuna din Sibiu, au fost, cum singur mărturiseşte, anii cei mai rodnici ai vieţii sale. Deşi în 1889 trece Carpaţii, pe pământul românesc liber, la invitaţia lui Titu Maiorescu, care fusese mişcat de Nunta Zamfirei şi care arăta cu acel prilej că „s-a putut forma un asemenea poet în Transilvania este dovada cea mai sigură despre treansmiterea şi reînvierea mişcării literare în cealaltă parte a românismului”, Coşbuc n-a încetat legăturile cu Ardealul. Din 1897 el devine un colaborator statornic al Tribunei poporului din Arad.

Prima colaborare cu care îşi începe activitatea de scriitor tribunist din perioada arădeană este poezia Oştirile lui Alah. Poetul era cunoscut la acea dată, fiind autorul a două volume de poezii: Balade şi idile (1893) şi Fire de tort (1896), în afară de prima sa plachetă de versuri, Pe pământul turcului şi de broşurile Blăstem de mamă şi Fata craiului din cetini, apărute în 1885, la Sibiu. Poezia din ziarul arădean a făcut parte din primul volum, Balade şi idile, ediţia a II-a, din 1897.

G. Coşbuc a închinat mai multe poezii Războiului pentru Independenţă de la 1877. În Tribuna arădeană au fost publicate: În şanţuri, Murind, Coloana de atac, O scrisoare de la Muselim Selo, Povestea căprarului etc. Redactorii Tribunei au urmărit prin publicarea acestora să trezească conştiinţa maselor populare pentru mobilizarea lor la lupta împotriva înrobirii sociale şi naţionale, luptă care se desfăşura conform idealului şi programului tribuniştilor, afirmat clar de Ioan Slavici: „Restabilirea unităţii naţionale în viaţa culturală a poporului românesc, şi, de aceea, cea mai de căpetenie parte a Tribunei era corespondenţe primite din deosebite părţi ale ţării, căci prin aceste corespondenţe se-nnodau legăturile între cei de atâta timp despărţiţi”.

Lirica peisagistă şi idila se constituie, din punct de vedere al originalităţii, ca piese de rezistenţă ale operei poetice coşbuciene. Faptul zilei este considerat, dealtminteri, unul dintre cele mai frumoase pasteluri din lirica noastră. Poezia a fost publicată pentru prima dată în Literatură şi artă română (nr. 3/ 1900), apoi a fost reprodusă în Tribuna poporului (nr. 44/ 1900), iar Noapte de vară a apărut în Tribuna poporului (nr. 85/ 1903), fiind reprodusă după Lumea ilustrată (nr.7/ 1892).

George Coşbuc a scris şi numeroase pagini destinate celor mici, pentru care a simţit o mare afecţiune. În general, atmosfera în aceste versuri e una de entuziasm general. În jocurile lor e antrenată şi natura, aşa cum se observă din poezia Chindia, publicată pentru prima dată în „Tribuna poporului”, nr. 52/ 1900: „Şi mereu se-ncinge jocul,/ Până pe-nserat// Şi e plin de râset locul,/ Plin de cântec deal şi vale…” Tot pentru prima dată vede lumina tiparului în acest ziar şi poezia Nunta în codru, în nr. 53/ 1900.

Alături de poezii G. Coşbuc a colaborat la Tribuna poporului şi cu lucrări în proză. Astfel, câteva întâmplări din Războiul de Independenţă au fost reunite sub titlul Povestea unei coroane de oţel şi au apărut pentru prima dată, pe fragmente, în publicaţia arădeană, începând cu numărul 109/ 1899. Paginile acestea de proză cu o destinaţie precisă, cum afirmă însuşi autorul lor, „anume pentru ţărănime”, prezintă „restatornicia domniei româneşti şi războiul pentru neatârnare”.

Inspirându-se din creaţia populară, Coşbuc a scris legendele Murăşul şi Oltul şi Albina şi păianjenul, reproduse după „Foaia ilustrată”, în Tribuna poporului, nr.117/ 1897, precum şi câteva zicători explicate: Marea cu sarea, A-şi face capul calendar, Şi-a pierdut sărita, A lua lumea în cap, din Vorba ăluia, reproduse şi ele în Tribuna poporului, după Epoca şi Albina, iar ultima, după Vatra.

Pe lângă paginile de „Medicină poporală”, „Leacuri poporale”, apărute pentru prima dată în Tribuna poporului, Coşbuc s-a preocupat de creaţia populară şi în Absurditatea unei explicaţiuni, reprodusă în Tribuna poporului, după Familia nr. 14/ 1899.

Caracter modest şi blând, fără ambiţii deşarte, măsurat în toate, uneori domol, alteori iute şi sfios ca un copil, Coşbuc a fost sărbătorit la 31 mai 1897 de către prieteni şi admiratori, cu ocazia premierii sale de către Academia Română. Banchetul a avut loc la fostul hotel Bristol şi au luat parte: I. L. Caragiale, V.A. Urechia, Barbu Ştefănescu Delavrancea, dr. Ghiţă Pop şi alţii. Cuvântul de deschidere a fost rostit de V. A. Urechia, care a subliniat dragostea poetului pentru neam şi limbă. Remarcabil a fost toastul lui Delavrancea, acesta evidenţiind faptul că „sărbătorim triumful absolut meritat al unui talent consacrat. Coşbuc va rămâne mare, indiferent de premiu, de elogii, căci el este născut bun, blând, civilizat şi filosof dispreţuitor al complicaţiilor superficiale ale vieţii, străin de luptele meschine, care au zdrobit marele suflet al lui Eminescu… Nici o admiraţie din partea mea lui Coşbuc nicicând nu-i va lipsi. Închin pentru cel mai ilustru român care ţine azi condeiul”.

Alexandru Vlahuţă care n-a putut veni la acel eveniment, i-a expediat următoarea scrisoare:

„Iubite poete, îmi pare rău că nu pot veni şi eu la banchetul pe care ţi-l dau o mică parte din mulţii admiratori ai frumosului tău talent. Dar tu consideră-mă că sunt acolo şi beau un pahar în sănătatea sfintei şi fericitei tale mame, la care tocmai această sărbătoare mă face să mă gândesc cu un sentiment de evlavie şi de recunoştinţă şi cu cea mai dulce melancolie a minunatelor versuri pe care dorul ei ţi le-a inspirat. Să-i dea Dumnezeu putere de viaţă lungă, ca să-şi vadă băiatul, – pe Gheorghe al ei, – aşa de norocit, cum numai inima unei mame ştie să dorească copilului ei –, să-l vadă şi mai slăvit şi mai sus, acolo unde e chemat şi trebuie să ajungă cel mai ales şi mai bine înzestrat fiu al poporului nostru, cel mai distins şi mai sănătos poet al românilor. O frăţească strângere de mână, Al. Vlahuţă”. Scrisoarea este datată: 31 mai 1897.

Fiind un om al epocii sale, Coşbuc a continuat, în poezie, drumul început de Ioan Slavici, în proză. Dealtfel, la Tribuna din Sibiu, ei au devenit principalii promotori ai mişcării literare tribuniste. Răspunzând tuturor gusturilor şi preferinţelor cititorilor, indiferent de aderenţa lui la vreun curent sau şcoală literară, G. Coşbuc s-a impus ireversibil ca un poet important al literaturii noastre.