LECTURI PARALELE

Liviu Franga
eseist, traducător

Lecția de înot sau lecția de poezie^[1]

Un cuvânt de însoțire

Surpriza

Când am primit pe mail textul românesc al ultimului volum apărut al lui Peter Sragher, am crezut, citind numai titlul, că prietenul meu, poetul și traducătorul-șef al tuturor traducătorilor scriitori din țara noastră, s-a pus pe șotii.

Mă gândeam că va fi vrut să-și pună cititorii la încercare, precum odinioară Alexandru Odobescu, autorul faimosului și unicului Pseudo-kynegeticόs. Destinatarul, cititorii și prietenii săi l-au vrut un tratat despre arta vânătorii. Autorul le-a dat, în schimb, o admirabilă proză eseistică despre virtuțile mirabile ale literaturii și artei, deghizat în fals tratat pe tema vânătorii.

Cu Peter Sragher mi-am închipuit, citind doar titlul, că lucrurile stau cam la fel, dar cumva invers. Noi, prietenii și admiratorii lui, i-am cerut, unii și alții, de ceva vreme, și am așteptat câtăva vreme, un (nou) volum de poeme. Maestrul, însă, s-a apucat să scrie și să ne ofere, ca Odobescu la vremea lui, tot un fel de tratat – căci ce este altceva o lecție? –, dar despre... înot.

Când colo, luând apoi poemele unul câte unul, am văzut și am citit cu totul altceva între coperți...

Lecția de înot

Lecția de înot a poetului începe dimineața. Aruncând întunericul [nopții] în neființă, purificându-și, spre a ajunge la esențe, ființa văzută (îmi spăl ochii/ pielea/ trupul/ cu lumină), făuritorul poeziei se îndreaptă înspre apa primordială (poemul îmi spăl dimineața).

Gesturile întâlnirii cu, intrării și cufundării în adâncurile apei (precum în cercurile ,,jocului secund” al implicitului, dar parțialului și îndepărtatului model barbian) coboară treptele unui scenariu nu doar ritualic, ci și originar. Să le urmărim – nu întâmplător, în chiar ultimul poem, cel care dă titlul și sensul întregii plachete: poemul lecția de înot.

Primul gest este cel al imersiunii, al scufundării, asemenea unui anticipat botez al adâncurilor: mă arunc în valuri. Hieratic, brațele despică apele, moi și line: tai apa catifelată/ cu braţele. Apele, pe măsura înaintării, se dau la o parte, precum Marea Roșie în fața poporului ales al lui Dumnezeu și din voința Celui care l-a ales să-i poarte credința în lume: dau apa la o parte din/ calea mea/ ca și cum aș fi/ dumnezeu. Brațele taie lichidul amorf într-un gest continuu, mecanic, automat, supraomenesc (tai val după val), de menținere disperată la suprafață, pe linia dintre cupola cerului și hăul apelor: alunec alunec alunec. Este ultimul gest înaintea metamorfozei, finale și ireversibile: gestul heracliteic al curgerii absolute (panta rhei, ,,totul curge”).

Gestul curgerii, dar nu al înghițirii de către neantul definitiv al apelor ante– sau post-diluviene. Împreună cu poetul, participăm, ca martori, la ultimul gest, cel de dinaintea ultimei trepte a devenirii. Poetul își schimbă identitatea, își pierde lent făptura umană, dobândește o identitate nouă: nu mai am nume/ nu mai am chip/ nu mai sunt nimic. Apa trece prin el, mâinile devin harnice înotătoare subacvatice laterale pe lângă corp, respirația se rărește, salturile periodice la suprafață ating mulți metri peste luciul/ apei, până și dinţii mei s-au/ subţiat și-s tăioși/ precum briciul.

Dar, mai presus de toate, în acest anti-climax al transformărilor descinzând parcă din cele 15 cărți ale Metamorfozelor latino-romanului Ovidius, semnul disoluției irecuperabile și ireversibile a esenței ființei umane îl dă pierderea iremediabilă a cuvântului: nu mai pot scoate niciun/ cuvânt/ doar sunetele sunete ascuțite/ le lansez spre depărtări/ pe sub apă/ cum o facem noi/ delfinii. Este finalul metamorfozei și al poemului și al întregului volum.

Lecția de poezie

Poetul este noua ființă din adâncuri, din propriile lui adâncuri, cele ale sale. Poetul este omul acela care, coborând în propriile adâncuri, se regăsește pe sine în alteritate, într-o altă ființă, nouă. Care nu mai poate fi înțeles de către ceilalți, dacă ceilalți nu coboară în propriile poetului adâncuri. Altminteri, ceilalți, cei de lângă el, nu aud decât sunete ascuțite. Ultrasunete, cum le spune fizica modernă.

Poemul care închide volumul este, fără îndoială, o extraordinară ars poetica. O alegorie a Poetului și a creației lui, necomunicabilă dacă nu îi cunoști limbajul, dacă nu intri în el, dacă nu te scufunzi în poezie, în cuvântul și cuvintele ei, ca într-o apă primordială. Ca în lichidul acela, matern, din care ne naștem cu toții. Poezia urmează un regressus ad uterum, o reîntoarcere în pântecul matern. Unde vorbirea se transformă, cum magistral nota Nichita odinioară, în necuvinte.

Veți descoperi în aparent firava plachetă și alte arte poetice. Căci Peter Sragher nu este nici monocord, nici monolingv. În poezia lui nu există o singură artă poetică: vă invit să descoperiți, de pildă, în chiar acest volum, lecția de zbor. Zborul este, pentru poetul nostru, un al doilea gest primordial, un salt spre infinit, spre zenit, pe când înotul – un salt spre nadir (ca să facem aluzie, din nou, la celebrul poem barbian al Jocului secund).

Pe de altă parte, ca traducător, ca auto-traducător sau ca poet compunând direct în alte limbi, precum în germană și în engleză, Peter Sragher își re-scrie, de fiecare dată, poemul, regândindu-l și retrăindu-l, fie din limba maternă în limba străină, fie din limba străină în limba maternă. Volumul acesta este o lecție de poezie și din acest punct de vedere.

Traducerea în arabă – un unicat și, cred că nu mă înșel, o premieră în peisajul editorial de la noi – deschide poezia română de azi înspre cu totul alte orizonturi mental-culturale decât europenele și internațional-universalele limbi engleză, germană, franceză, italiană sau neogreacă. Puțini poeți români contemporani s-au mai bucurat de o astfel de deschidere spre fascinantul univers literar arab. Târgul internațional de carte de la Cairo, unde ajunge și lecția de înot (și, adaug și subliniez, de poezie) a lui Peter Sragher, va marca, sunt convins, un pas important și semnificativ spre internaționalizarea masivă a poeziei române contemporane. Pentru autorul nostru nu este nicidecum primul pas: în 2019 i-a apărut, la Beijing, la Editura China Renmin University Press, ediția bilingvă, engleză și chineză, you are the dragon. Lecția de înot o completează și o continuă în modul cel mai fericit.

^[1] Peter Sragher, Lecția de înot, Editura Ars Longa, Iași, 2025