logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

ARTE VIZUALE

 

Aurel Chiriac

 

O anti-retorică a realităţii

 

logoOri de câte ori vorbeşte despre pictura sa, Sever Săsărman subliniază faptul că pentru el acesta reprezintă o permanentă forţare a dimensiunilor plastice pentru ca ele să răspundă unor structuri arhetipale interioa­re, într-o anti-retorică a realităţii aş spune: nimic din ceea ce vine dinspre exterior către pictor nu este aşa cum pare, ci se acomodează, se pliază unei arhitecturi sufleteşti pe care artistul o urmăreşte în permanenţă. O arhitectură lăuntrică acumulată în timp, şi nu doar în plan individual. Sever Săsărman, cu o virtuozitate plastică de admirat, încearcă lucrare de lucrare să redefinească mai cu seamă marea interio­ritate a lumii, să aducă la suprafaţă metabolismul secret al unei arhetipalităţi când terapeutice, când participative.

Ceea ce aproape frapează la Sever Săsărman este refuzul constant al contemporaneităţii, abstragerea dintr-o forma mentis preluată aproape ritualic la acest început de secol de majoritatea dintre noi. „Forţez culorile, natura materiei pentru a-mi putea exprima sufletul”, mărturisea la un moment dat pictorul. Câţi dintre artiştii de azi mai au curajul de a vorbi, într-o lume blocată într- un nou soi de rudimentaritate, despre suflet? Fără volute în limbaj, pentru a încerca să evite un termen considerat desuet dacă nu deja de mult timp îngropat pentru geografia spaţiilor plastice, Sever Săsărman pictează la fel, fără volute stilistice care să-i ascundă sentimentele, emoţiile, reacţiile. În această încercare de reîntemeiere a unei mitologii a sentimentului stă probabil forţa lucrărilor lui Sever Săsărman.

Plasat când în continuarea expresionismului abstract, când în sfera expresionismului liric, Sever Săsărman are câte ceva din amândouă dar nimic definitiv din nici una dintre aceste forme ale expresionismului până la urmă „de interpretare”. De fapt, el nu poate fi aşezat – şi nici nu-i place asta – definitiv în cadrul niciunui curent artistic. E o personalitate mult prea puternică iar lucrările lui au o libertate necanonică, o cadenţă individuală mult prea accentuată, o nonşalanţă faţă de mode şi structuri plastice gata formate pentru a-l putea gândi „ca la manual”. Culoarea, cum ziceam, îşi forţează limitele şi sparge în acelaşi timp, anulează graniţele. Solară uneori, întunecată şi abisală în alte dăţi, când delicată, când tumultoasă, contemplativă ori agresivă, meditativă sau nedumerită, arta lui Sever Săsărman este definită înainte de toate de culoare, de jocul calculat al acesteia, de puterea ei de a se autocontesta sau de forţa acesteia de a se autodefini. Culoarea are pentru Sever Săsărman multifuncţionalitatea liniei la alţi pictori. Iar atemporalitatea sufletului stă şi în atemporalitatea culorilor pe care le foloseşte.

Marcată de tonicitatea pe care ţi-o dau întâlnirea, dialogul cu propriul suflet, de exaltarea ori tristeţea relaţiei directe cu arhetipalitatea lumii, pictura lui Sever Săsărman are prin fiecare lucrare expusă tentaţia de a se lăsa absorbită de plăcerea benefic-egoistă de a nu semăna cu pictura nici unui alt confrate, de a nu putea fi aşezată într-o listă de nume înrudite. E, indubitabil, un singuratic în lumea turgescentă a artei plastice contemporane.