PROZĂ
Lia Alb
Paşi pierduţi
(fragmente)
I.
Pas pierdut – Avocat bătrân: Habar nu am dacă am chef, sau, mai bine zis, dacă îmi pot învinge lenea...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Păi, din două leni putem face o partidă de...
Pas pierdut – Avocat bătrân: De... nici vorbă... Mi-au fost cam simpatici clienţii cu articolul 200.
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Vechiul articol, prăfuitul...
Pas pierdut – Avocat bătrân:... în multe privinţe excela în pătrunderea sensului legii...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: În orice caz, nu am de gând să-mi încarc memoria şi aşa destul de obosită, cu texte fără aplicabilitate imediată. Dacă mă mâncă sub limbă, pot apăsa pe buton şi pac... aflu din calculator...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Păi, dragule, asta-i pro blema ta... Nu poţi pătrunde dincolo de textul legii printr-o simplă apăsare pe o clapetă... Se cere... câte nu se cer... Mai întâi şi întâi, o bibliotecă în spate...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Bla, bla, bla... Nu de asta m-am paraşutat în biroul ăsta prăfuit...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Nu te opreşte nimeni... poţi închide uşa pe dinafară fără regrete... Pofteşte...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Nu mă poţi alunga ca pe o curvă plătită... Ai de păstrat o înţelegere... M-am prins eu de ce te-ai oferit să-mi fii maestru... E vorba de bătrânu'... De o vorbă a voastră înainte de...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Cât despre pactul meu cu al tău tată, nu doresc să detailez... Este o convenţie secretă, obligaţii şi drepturi reciproce – nu au termen de prescripţie... Tu faci parte din obligaţiile asumate. Fără condiţii şi termene... Atât... Doar atât...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Băga-mi-aş... În ce m-am vârât... Ştii mai bine decât mine că am nevoie de stagiu... Avocat stagiar...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Asta-i cam aşa, tinere... Nu aduci cu răposatul... Ilustrisim avocat... Şi culant... Dădea bacşiş pe măsura câştigului... Nu-i ca acu'... Când se zgârcesc mânjii şi pentru ce-ai făcut, d'apoi pentru ce puteai face...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Mai bine ţi-ai reţine frazele în buzunarul vestonului, să se amestece cu banii strânşi după o zi de mişmaşuri...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Dumneavoastră vă trec cu vederea orice...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Aţi învârtit voi, ăştia, depăşiţii, tot felul de şperţuri... dosare ascunse, acte de procedură, şi mai ştiu eu câte...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Noi am făcut justiţie aici de peste patruzeci de ani...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Lozinci, bătrâne... Cât despre rezultate, să văd... Nu-i necesar... Chiar n-am nevoie de o lupă să le caut hibele...
Pas pierdut – Judecător prăfuit: Tinere, depăşeşti limita stării de necesitate... Nici provocarea nu se lipeşte de vorbele tale...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Să trăiţi... Vă aduc o cafea... Din aceea cu aromă de vanilie... Orice... Ca întotdeauna, una la dispoziţie...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Aruncă periuţa la gunoi, bătrâne... Am depăşit amândoi dosarele de pensie şi mai avem vreo şase luni până...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Norocul meu că dumneata nu poţi pleca... N-o ştergi de pe-aici până nu-mi termin eu stagiatura... Eşti legat de contractul imprescriptibil...
Pas pierdut – Judecător prăfuit: Nu fi atât de sigur, prietene... Excepţiile maestrului în anularea oricărui contract au devenit legendă... Motive de nulitate absolută... de o strălucire printre literele legii ce lăsau adversarul lipit de banca apărării cu gura căscată...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Câte n-am auzit eu prin arhive despre pledoariile maestrului! Cuţite, nu altceva, nene... Cuţite ascuţite...
Pas pierdut – Procuror plin: Chiar reuşeam să le ascut şi eu pe ale mele...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Uneori, frate... Câte băga în buzunar cât ai zice peşte.
Pas pierdut – Procuror plin: Pe mine s-a mai întâmplat să mă pună la colţ... N-aş nega în faţa dumitale, cunoşti buzunarul justiţiei mai bine ca oricare dintre noi...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Buzunare găurite câte un pic şi pentru subsemnatul... Ştii dumneata vorba... dacă nu curge, picură...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Pentru alţii erau sparte, nu rupte ici-colo... Înţelegi, dumneata... sparte, rupte... Un cerşetor cu buzunare sparte mişuna prin barourile înălţimilor...
Pas pierdut – Procuror plin: Ultraj, maestre... Ultraj... Mă pot sesiza din oficiu...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Deşi ţi-au încărunţit tâmplele pe aici, prin săli, tot năvalnic în judecată ai rămas... Era vorba despre un cerşetor ce-şi căuta dreptatea cu pantalonii rupţi la spate şi buzunarele sparte... Ce elemente constitutive ale vreunei infracţiuni pot sta la baza sesizării din oficiu...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Păi, ăla cu buzunarele sparte ce bântuie prin birourile magistraţilor nici nu pute a vagabond... Ăla are Mercedes ultimul tip... Cel puţin 60.000 de euro... bineînţeles... Lăsat cu şofer în parcarea primăriei – şi costum Versace albastru închis...
Pas pierdut – Judecător prăfuit: Tinere, te avânţi... Ai grijă că dulăul stă la pândă şi în cazul dumitale nu sună a fabulă...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Mi se rupe... Ce, are martori?...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Şi noi ce suntem?... Am auzit fiecare vorbuliţă...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Voi faceţi parte din sistem şi vă ţineţi gura mai abitir ca Mercedesul de 60.000 de euro... Bineînţeles...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Ţi-aş fi îndatorat dacă ai duce mapa asta cu dosar la cabinet... Mai apoi treci prin baie de-ţi suflă nasul...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Vrea să zică să-ţi ştergi mucii...
Pas pierdut – Procuror plin: Pot s-o consider o glumă bună... Una de-a tribunalului... Şi dacă e să fiu sincer, maestre, spun cu mâna pe inimă că nu mi-a făcut plăcere să anchetezi colegi... în ale dreptului, se-înţelege... avocaţi...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Judecători...
Pas pierdut – Judecător prăfuit: procurori, câteodată... mai rar, ce-i drept...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Da' pe ăla cu Mercedesul... La ăla câte dosare i-aţi închis la comandă?... Plin de nupuri...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Parcă era vorba că-mi duci mapa la birou... Dosarele...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Că altfel îţi pierd citaţiile... Din dosarul cu partajul pentru care mă tot baţi la cap.
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Tocmai dumneata? Ne intersectăm şi acu'... Eu majorez onorariul la fiecare termen şi să cotizeze unde trebuie cu regularitatea ceasului din hol... Hai sictir, că m-am săturat... Conversaţia asta-i de căcat... Sunteţi nişte ramoliţi, mai puţin dumneata... Care te dai apărătorul legii... Al asupriţilor... Voi, ăştialalţi...
Pas pierdut – Judecător prăfuit: Mă obligi să-mi încarc memoria cu figura ta spălăcită... Să-mi aduc aminte, să te ţiu până la sfârşitul dezbaterilor, să-şi rozi unghiile în banca avocaţilor până la ultima cauză, când te arde să bei o cafea în colţ...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Păi... Dacă-i vorba numai de atât...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Vorbe de faţadă... În rest, să te aştepţi la soluţii încâlcite de nu te mai descurci cu partajul, sau divorţul ăla complicat ce s-a nimerit în completul dumisale...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Mai ai de ros coatele, că tălpile, ce să mai zic... Pe aici, prin săli, prin arhive, pe coridoare...
Pas pierdut – Procuror plin: Scuze, maestre, înălţimea voastră... Sunt ocupat peste măsură cu dosarul retrocedărilor... Mă scuzaţi...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Retrocedaţi dreptatea...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Se joacă, pur şi simplu, cu vorbele. Tărtăcuţe chele...
(...)
Într-o bună dimineaţă, la 8 şi un minut, după deschiderea arhivei, atunci a început povestea dosarului Mănăstirii A.
Pas pierdut – Avocat bătrân: Dosarul nr. 6750/2010 – cu termen pe 7 martie...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Ăla? Burduşitul în 5 volume? Cum de v-aţi procopsit?
Pas pierdut – Avocat bătrân: Dumneata fă-ţi datoria şi caută în raftul de sus, acolo sunt termenele de 7 martie...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: E nevoie să dăm indicaţii precise? – Sau aveţi nevoie de ajutor?
Pas pierdut – Grefier lunecător: Că doar n-o fi pe gratis. Şi eu mă canonesc dafitelea să car hârtiile de sus?
Pas pierdut – Avocat bătrân: O cauză pro bono.
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Nu-ţi pică nimic, bătrâne...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Mănăstirea A. reclamant contra părţilor B. Augustin, B. Aurora, B. Melania şi B. Petru. Păi, dacă-i vorba de-o mănăstire, mă înduplec şi eu. Cum de-a ajuns la dumneavoastră dosarul?
Pas pierdut – Avocat bătrân: Desigur, dosarul. Mi-a telefonat o bună amică din Neamţ să pledez, că, vezi bine, s-a strămutat cauza pe bănuiala legitimă şi dumneaei nu se poate deplasa.
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Şi ne-am procopsit noi să apărăm averile Domnului....
Pas pierdut – Grefier lunecător: Nu vorbi cu păcat, tinere. Plata o primim cu toţii acolo, Sus.
Pas pierdut – Avocat bătrân: Vorbă lungă şi mai multă sărăcie. Cum nu noi am întocmit documentele primare, va trebui tu, drăguţule, să faci oglinda dosarului.
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Adică acţiunea, cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, reconvenţionarea... Ţin-te, drace...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Contra cost le trag eu la xerox... Contra cost.
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Parcă spuneai că te plăteşte Cel de Sus...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Îmi puneţi răbdarea la încercare... Oglinda dosarului însemnează lectura filă cu filă şi mai apoi să notezi unde le e locul, sau unde ar trebui să stea în ordinea procedurală. – Ce, ai uitat lecţia de început – cererea de chemare în judecată cu numele reclamantului, numele pârâtului şi petitul, adică – ia spune, tinere, cum se traduce petitul?
Pas pierdut – Grefier lunecător: Adică, ce pretenţii au reclamanţii...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Nu sufla, că nu-l ajuţi...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: N-am nevoie de ajutorul ramolitului.
Pas pierdut – Grefier lunecător: Parcă ziceai că ţi-ar prinde bine tehnologia modernă. Că pe vremuri stagiarii copiau fişe cu....... cereri de chemare în judecată, notau fila din dosar, mai copiau şi declaraţiile de martori, de se închidea arhiva peste ei...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Alte vremuri, alte obiceiuri... Literele scrise dau înţeles cuvântului.
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Mă zăpăciţi. Ba să copiez acţiunea, ba să dau la xerox, ba să notez fila...
Pas pierdut – Avocat bătrân: Filă cu filă, act după act – acţiunea cu datele primare ca fila 1 – întâmpinarea la fila a 2-a... Chiar îmi pierd răbdarea cu dumneata...
Pas pierdut – Judecător prăfuit: Respecte, maestre. Dosarul a urmat calea bună. Mă bucur. C-au fost măicuţele în audienţă, că se rătăcise un volum din aiureala asta.
Pas pierdut – Grefier lunecător: Ce-i de mirare cu atât hârţogărie purtată de la Neamţ până la noi. Câte mâini s-au ostenit să-l lege, să-l numeroteze, să...
Pas pierdut – Judecător prăfuit: În fine... S-o lăsăm pe altă dată cu osteneala. Maestre! Sper să-l depuneţi în mâna stagiarului... Oglinda dosarului, tinere...
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Şi dumneavoastră o ţineţi de oglindă. Că mă apucă plictisul înainte de a începe...
Pas pierdut – Judecător prăfuit: Cu plictisul n-ai ce căuta pe aici, drăguţă. Pacienţă...
Pas pierdut – Grefier lunecător: Lăsaţi-l în seama mea... Încuviinţaţi, maestre, să-l dau pe brazdă?
Pas pierdut – Tânăr avocat sictirit: Cu atâţia înţelepţi pe cap, mi se aprind creierii, ce mama mă-sii...
(...)
* * *
După un drum de peste zece ore, Maicile îşi păstrau echilibrul, senine şi proaspete, deşi una trecuse bine de 50 de ani, înarmate, la rândul lor, cu teancuri de documente ce le umflau genţile din piele neagră, roase pe la colţuri, mai ales cu două suluri cartonate, în care se rotunjeau planurile Vetrei mănăstireşti de pe la 1900.
Madam I., smerită, le-a poftit în cabinetul maestrului, care, stingherit parcă, s-a împotmolit o clipită, neştiind cum să se adreseze femeilor în negru, ca unor feţe bisericeşti ori ca unor simpli clienţi ca atâţia alţii, care erau trataţi aproape milităreşte pe scaunele tapisate din faţa biroului înţesat, încovoiat de hârţoagele pregătite de tânărul ce se fâţâia caraghios în spatele secretarei.
Tânăra şoferiţă – care s-a dovedit ulterior a fi şi avocatul mănăstirii, că terminase facultatea la zi într-o cetate de elită, a băut cu înghiţituri repezi paharul oferit cu drag de bătrâna secretară ce se retrăsese în antişambră cu urechile ciulite să le audă istoria – a început să turuie avântat, să se înfierbânte pe măsură ce simţea că nu-şi convinge auditoriul.
Era mai-mai să se răstoarne paharul peste hârtiile amestecate, să provoace dezordine peste puterile de suportabilitate ale bătrânului avocat, care simţea că i se încreţeşte pielea ca o armonică în faţa unor clienţi dificili şi greu de pus la ordine tocmai prin aşezarea mănăstirii în postura de reclamant.
Dovedind o răbdare ce nu-i stătea în fire, care iscase nedumerirea secretarei şi ifosele tânărului ce se învârtea ca un titirez pe scaunul mobil din faţa calendarului, a găsit în cele din urmă de cuviinţă să taie brusc avântul avocatului în haine monahale.
„Şi de ce, mă rog frumos, ţineţi voi cu tot dinadinsul să revendicaţi amărâtele astea de 49 de hectare din vatră?”
Încurcată o clipită, ca în faţa unei instanţe dificile, tânăra nu-şi găsea replica şi mai-mai să o doboare oboseala drumului şi emoţia cuvântului. A scos-o din încurcătura gândului vârstnica, care rar, apăsat, privindu-l pe bătrân în ochi: „E vatra mănăstirii, domnule avocat. E vorba de vatra strămoşească ce atestă continuitatea... a credinţei, a rugilor noastre, şi nu numai. E casa Domnului nostru, care se cere apărată în faţa judecăţii oamenilor.”
Se aşternuse o tăcere grea, lipicioasă, nesesizată de cel ce se învârtea, dădea rotocoale cu scaunul din faţa calendarului.
„Ce mai tura-vura! Aveţi toate motivele din lume să vă revendicaţi proprietăţile cu sacul ăsta de probe în spate. Ca un amărât de stagiar, că v-aţi prins, măicuţelor, eu sunt mâna a doua pe-aici, aş pune o întrebare de bun simţ. Ei, pârâţii, ce mama dracului susţin, că n-am prea priceput din actele dosarului...”
Avocata, fără a băga în seamă zâmbetul ironic, că maestrul mustăcea în spatele ţigării aprinse, aşteptând, curios mai mult la reacţia maicii avocat decât la puterea argumentelor:
„Cred că aţi studiat parcursul de la fila a 4-a a dosarului, unde am argumentat în detaliu reaua credinţă a pârâţilor. Îmi permiteţi să-l citesc.
(...)
Pas pierdut – Avocat bătrân: Am târât dezbaterile peste orice aşteptări, încercând să atrag bunăvoinţa completului de judecată printr-o acceptare laşă uneori, conştient fiind că atât adversarii, cât şi înalta înţelepciune ce trona pe podiumul decizional, pornesc pe de lături ignorând tocmai esenţa cauzei, se pierd în amănunte fără nicio relevanţă, m-am lăsat antrenat în polemici caraghioase fără a lăsa impresia că duc probaţiunea tocmai spre deznodământul favorabil mănăstirii…
Dacă mânzului nu-i sunt dator cu nicio explicaţie, nu pot spune acelaşi lucru despre înţeleapta mea secretară, care se înduioşa de drumurile fără sfârşit, golgotha călugăriţelor care, stoic, se aşezau pe calea celor câteva sute de kilometri pentru a asista la fiecare termen de judecată… Chiar dacă le-am dat mai de multe ori de înţeles că nu-i necesară prezenţa în cazul amânărilor fără discuţii, monahiile veneau, ţinându-se de ascultarea datorată Maicii Stareţe, care dorea reprezentarea totală a mănăstirii, de parcă haina monahală poate aduce neapărat o sentinţă favorabilă…
Intuind că se întâmplă ceva peste normalitatea unei apărări obiective, că mă implicasem cu toată dragostea de care mai sunt capabil la dezlegarea pricinii, Madam secretara simţea parcă aripa unei posibile înfrângeri, ce-ar fi ucis şi umbra de aparenţă că râsul sau măcar zâmbetul va înflori din nou în sumbrul meu cabinet.
Pas pierdut – Avocat tânăr: Ce mai tura-vura, maestre, ne apropiem de sfârşit, că mi s-a acrit de cauza asta, de parc-aş mânca numai prune verzi la fiecare termen. Că mi se împleticeşte limba în gură şi mă fac de râs… Ce naiba… Au ajuns trepăduşii fără de procese să facă mişto de mine… Pregătim fondul … şi gata… Că de bani nu mai vorbesc, ne-am îmbogăţit după cauza asta de nu mai încăpem pe uşa cabinetului de umflaţi ce suntem. Buzunarele, care va să zică… Adică, lovelele… Mă încurc, de parcă n-am fi ştiut de la bun început că lucrăm ca blegotanii. Se lipeşte mintea cu prenadez şi-i pericol să rămână aşa… Nasol!
Pas pierdut – Avocat bătrân: Ai dreptate de data asta… Pregătim pledoaria, punem perla în scenă cu tot dichisul…
Pas pierdut – Avocat tânăr: Mai ales punerea în scenă, că doar nu mă îndatoraţi să trag clopotele de final… Pardon, maiestate…
Pas pierdut – Avocat bătrân: Dacă doreşti să fii regizorul ultimului termen, îţi dau libertate deplină… Îţi atrag atenţia că maicile nu sunt uşor de manevrat… Se cere oareşcare delicateţe de care nu sunt convins că eşti capabil…
Pas pierdut – Avocat tânăr: Mulţumesc, maestre… Ce să spun, mulţumesc din tot sufletul pentru totala lipsă de încredere… De fapt, stai, blegotanule… Adică eu, nu dumneavoastră, sunt blegotanul, deşi v-aş putea aduce aminte că stagiarul e copia maestrului şi dacă dă chix ca regizor e şi vina profesorului…
Ce mai tura-vura… Măicuţele să se prezinte în ţoalele lor negre, să stea ca sfintele în spatele dumneavoastră, să mai citească din cărticelele cu rugăciuni, c-am băgat de seamă la fiecare termen că boscorodesc în spatele meu gata-gata să mă facă să zic şi eu „Doamne, ajută-ne pe noi, păcătoşii” – în loc de „Onorată instanţă, solicit audierea martorului sub sancţiunea amenzii”… Pun pariu că vor impresiona instanţa, că oameni suntem, cu bune şi cu rele, păcătoşi de diferite grade – sfinţi în niciun caz nu s-au rătăcit pe coridoarele Tribunalului sau în sălile de judecată.
(...)
* * *
În timpul pledoariei, Maicile, ca două lumânări albe, ardeau în rugăciune pe banca din spatele bătrânului avocat, atrăgând privirile justiţiabililor ce-şi dădeau coate cu ochii duşmănoşi spre banca adversarilor, unde întreaga familie a constructorilor de week-end, eleganţi, în costume croite pe moda anilor ‘80, spânzuraţi de cravate violet, arţăgoşi, se îmboldeau, chicoteau ironic spre arderea femeilor în haine negre. A fost necesar să le atragă atenţia una dintre judecătoare, să le amintească împrejurarea că stau într-o sală de judecata, unde solemnitatea presupune respect nu numai faţă de instanţă, ci şi faţă de adversar.
Cuvintele maestrului se aşezau greu peste filele dosarului, într-o logică perfectă, urmând regulile oratoriei spectaculare – starea de fapt – folosinţa ca proprietar de peste 400 de ani a vetrei mănăstireşti –, dublată de documente istorice de netăgăduit. Neobrăzarea unor îmbogăţiţi ce-şi permit să creadă că dreptul de proprietate se dobândeşte fără titlu valabil prin simplă cumpărare de la un neproprietar a unui teren, ei ştiind prea bine că acesta este parte din vatra unui aşezământ monahal, în ciuda evidenţei documentelor, şi-au construit o mică vilişoară, că doar li se cuvine să se înfrupte din pomul Raiului fără să ridice ochii spre înălţimea brazilor şi turlele mănăstirii…
Ce să mai vorbim de bogăţia practicii judiciare în materie, de căscau ochii şi îşi dădeau coate unii dintre confraţii avocaţi, unii chiar şi-au scos la repezeală carnetele şi pixurile să noteze argumentele şi deciziile unor instanţe pe tema cumpărării titlurilor…
Cât despre vorbele avocaţilor adverşi, care simţeau acele privirilor din sală şi, totuşi, nu s-au abţinut să îngroaşe „pofta de înavuţire a unei mănăstiri, care pretinde fără drept o palmă de teren unde oamenii de bine şi-au ridicat o căsuţă…”
Preţ de-o clipită, când umflau aşa-zisa poftă de înavuţire, Maicile şi-au ridicat privirea pe deasupra cărţilor de rugăciuni ce tremurau în mâinile cu degete prelungi, şoptind uşor: „Doamne, iartă-i, că nu ştiu ce spun…”
Cazul cu nr. 7 pe lista dosarelor a durat peste limita răbdării celor ce-şi aşteptau rândul de mai bine de trei ceasuri şi după replicile de sfârşit şi contra-replicile maestrului, una dintre călugăriţe, nu tânăra avântată, care, spre surprinderea avocaţilor, n-a dorit să rostească ultimul cuvânt, ci vârstnica, cea cu ochii arzând în flacăra lumânării de Paşti, a şoptit de s-au cutremurat ferestrele sălii nr. 13 de la etajul doi:
„ONORATĂ INSTANŢĂ – dreptul nostru asupra VETREI MĂNĂSTIRII E SFÂNT, nu ni se îngăduie să-l pierdem… cum nu este îngăduit să-l încalce niciun călugăr şi niciun mirean… Suntem datoare să cerem dreptatea omenească şi domniile voastre sunteţi datori s-o îndepliniţi după legile şi codurile înaltei ştiinţe a dreptului.”
Parcă se isprăvise, că cele 7 dosare burduşite de acte şi documente puteau fi trase cu căruciorul spre arhivă, când o judecătoare cu părul cârlionţat şi ochelari fumurii, peste procedura obişnuită, cu o voce piţigăiată: „Şi dumneavoastră, Mănăstirea, n-aţi făcut niciun pas pe spre o paşnică înţelegere cu partea adversă… o ofertă… o mână creştinească, aşa cum susţineţi…?”
Surprinzând importanţa momentului, maestrul a fost o clipită tentat să intervină, să argumenteze cu probele aflate la dosar, uimit oarecum că nu fuseseră analizate, studiate, de femeia-magistrat în prealabil, însă a lăsat în seama Domnului cuvântul călugăriţei: „Onorată instanţă, nu cred că pot tăgădui paşnica noastră ofertă de a le permite vieţuirea cât trăiesc în odăile lor, cu condiţia să respecte, aşa cum şi noi şi toţi ar trebui să respectăm Vatra Domnului, Vatra Mănăstirii, dreptul de netăgăduit de neîncălcat, asupra oricărei palme de pământ, aşa cum l-au lăsat cu zapise domneşti cei dinainte.”
(...)
Şi tot în termenul de pronunţare, într-o miercuri după-amiază, când maestrul îşi făcea de unul singur cumpărături la aprozarul din colţul străzii, unde servea o fostă clientă -, căreia i-a dăruit un tată în urmărirea unui proces de paternitate jegos, puturos, că pârâtul era fost miliţian pe vremuri, care şi-o pictase pe biata femeia în toate culorile depravării, doar-doar o scăpa de pensia de întreţinere datorată copilului născut din relaţia lor ascunsă prin garsoniere închiriate cu ora -, vânzătoarea, peste măsură de respectuoasă, îi cântărea kilogramul de cartofi şi cele două vinete, în timp ce bătrânul avocat se foia în faţa raftului cu piersici de import, nesigur, cum fusese întotdeauna în faţa fructelor şi legumelor prea verzi ori prea coapte.
„Felicitări, maestre… O asemenea bucurie juridică numai dumneavoastră ne puteaţi face… O lecţie ce nici la facultate nu se susţinea prea des…”
Cu mâna ridicată caraghios, mai să scape o piersică pufoasă peste coşul cu cartofi, bătrânul a dat cu ochii de însuşi Magistrul judecător… Înălţimea sa se nimerise nu se ştie cum în acelaşi aprozar amărât, că îşi cumpăra şi dumnealui un kilogram de morcovi şi unul de ceapă roşie.
„Mulţumesc, onorabile… Mulţumesc… Dar despre ce cauză e vorba?”
„Cum adică”, a replicat mieros judele. Despre cauza mănăstirii A. – Nu faceţi pe modestul cu mine, că nu vă prinde…”
Mormăind câte ceva printre piersici şi vinete, i-a sclipit întrebarea logică: „Iertaţi-mi mirarea, domnul preşedinte. De unde ştiţi dumneavoastră de cauza mănăstirii A?… Că doar n-aţi prezidat completul în pretinsa cauză?…”
Stingherit, celălalt, amestecat cu morcovii şi ceapa ce se rostogoleau în coşul de plastic: „Păi… s-a dus vestea… Ce-i de mirare la aşa un tribunal micuţ ca al nostru?… Nu-i vorba de Înalta Curte…
Înşelat între fructele păroase şi ceapa mirositoare, bătrânul n-ar fi dorit să lase vorbele să curgă taman despre mănăstire şi s-a lăsat înfofolit în lauda căzută din cer.
* * *
Pas pierdut – Avocat tânăr: Unde-i condica de pronunţări civile? Crezi că te jignesc cu o sută şi ai dosit-o pe undeva?
Pas pierdut – Grefier jegos: Ce te fandoseşti ca fata la măritat… N-ai căutat pe portalul instanţei şi mă baţi la cap fără rost… De ce voi, tinerii, nu mai daţi pe la arhivă, de parcă tehnica poate răspunde la…
Pas pierdut – Avocat tânăr: Tocmai că m-am prins şi eu că-i o prosteală… Dedesubturile tot de la matale le aflu… Cu respect vreau să aflu pronunţarea în cazul mănăstirii A…
Pas pierdut – Grefier jegos: Ştiam, vă aşteptam. Sunt peste măsură de bucuros c-ai venit tu, ţâncule… Maestrul se prea aprinsese, dorea câştigul, moral, care va să zică, mai mult decât de obicei… S-a învăţat dumnealui să şi piardă, da' nici chiar aşa…
Pas pierdut – Avocat tânăr: N-a greşit, căca-m-aş în capul lui de calculator… Maşinăria, cum îi zici dumneata, n-a greşit… Speram ca un tâmpit să fie o eroare când am citit, de mi-am holbat ochii să orbesc, nu alta… Cum e posibil? Să-mi sară mucii pe toţi pereţii justiţiei…
Pas pierdut – Avocat bătrân: Mai ponderat, mânzule, că te-am auzit de pe coridor… Proferezi injurii la adresa Doamnei noastre…
Pas pierdut – Avocat tânăr: Care Doamnă? Legată la ochi, futu-i mama ei de idioată… Ce se lasă la mâna cretinilor… Mama lor de tâmpiţi…
Pas pierdut – Grefier jegos: Tâmpiţi pe dracu'… Cumpărători şi vânzători de dreptate… Cu şperţurile mele nu poţi întoarce o soluţie după bunul plac. Cu sutuţele mele nu-ţi poţi construi o vilă de vacanţă pe pământul mănăstirilor…
Pas pierdut – Avocat bătrân: Ce spui dumneata, bătrânul meu tovarăş?
Pas pierdut – Grefier jegos: Mai bine-aş muţi o vreme. Ştiu cât suflet aţi pus, maestre, în dosarul ăsta… Vă vedeam pe amândoi cu maicile pe coridoare şi să mă bată Cel de Sus dacă nu mă rugam aşa cum se roagă ultimul păcătos să dobândiţi ce era de dobândit. Până când mi-a ajuns la ureche tărăşenia şi n-am voit s-o cred, mai speram şi eu ca prostu', picasem în plasa lor ca şi dumneavoastră, să iertaţi, maestre, dar v-au făcut-o, ca la Verdun …
Pas pierdut – Avocat bătrân: De ce-mi amărăşti bătrâneţile… Eu… Nu pot să spun prea multe… Daţi-mi condica…
Pas pierdut – Avocat tânăr: Ce rost mai are s-o citiţi, maestre. Mai bine ne-am lua tălpăşiţa de-aici… La cabinet ne aşteaptă atâta treabă… Madam I. a pregătit materialul în dosarul de vineri… M-am pus şi eu în ordine cu practica… Hai, bătrâne… pardon, maestre, că mă încurc ca tâmpitul…
Pas pierdut – Grefier jegos: Smenozeala a pornit taman de aici… Că ăla mare se zice că e neam cu una de prin Moldova şi bărbatul ăsteia e omu' de încredere al pârâţilor B & company. Au smenozit împreună şi actele de pe la primărie, care-s penale toată ziua… Şi neamul prost a făcut dreptate şi la noi, cu vilişoara, cu mama dracului… că lanţu-i scurt când e vorba de o nedreptate ca asta.
Pas pierdut – Avocat bătrân: Peste puterile mele de înţelegere şi cuprindere… Ăla mare, de-i zici dumneata, m-a felicitat pentru pledoarie în aprozar… Când mă luptam cu ceapa, cu piersicile alea de import…
Pas pierdut – Avocat tânăr: Maestre… Vă rog… ar fi mai bine să mergem, că ne aşteaptă Madam I. … dosarele… M-am pregătit… Mă jur, ce dracu'…
Pas pierdut – Grefier jegos: Maestre… Vă rog… Nu credeam că pot tulbura apele… Socoteam că sunteţi în stare să faceţi faţă după atât amar de ani trecuţi pe coridoarele noastre… Paşii noştri, maestre, sunt puternici… Cum de nu v-aţi prins… Vă peria dinadins…
Pas pierdut – Avocat bătrân: M-a umilit dinadins… Le-a umilit… Maicile, Vatra … Dinadins…
Pas pierdut – Avocat tânăr: Smenozeală ca la carte… Să-l felicite, să-l perie taman el, care trăgea sforile pe la spate şi ştia mai bine ca oricine că pledoaria e un căcat mare… Tupeu, frate…
Pas pierdut – Grefier jegos: Potlogăria-i cu moţ…
Şi a deschis meticulos uşa cabinetului de avocatură înfiinţat de mai bine de 30 de ani, a blocat cu gesturi apăsate broasca învechită, a aprins becurile gălbui, că nu acceptase înălbirea neonului, a luminilor moderne, a aranjat covoraşul de iută maroniu ros pe la margini purtând urmele paşilor sutelor, miilor de justiţiabili ce-i călcaseră pragul, cu zimţii tociţi, s-a lăsat moale pe fotoliul cu mânere din lemn de stejar şi, instinctiv, degetele s-au trezit mângâind capetele de leu încrustate în lemnul maroniu, figuri desfigurate, care cu greu puteau fi descifrate în regalitatea animalului, dând impresia unei maimuţe rânjitoare, ironice…
Aceleaşi degete, care uneori păreau butucănoase, şi-au regăsit eleganţa pledoariilor când fluturau filele dosarelor în faţa judecătorilor într-o gestică de scamator, mâna alungită s-a întins după o ţigară rămasă stingheră în scrumiera arămie ce parcă înlănţuită în magie plutitoare s-a aprins de la sine, lăsând urme fumurii pe deasupra frunţii înalte, lucitoare, cu sudoarea prelinsă în şiruri delicate picurând broboane gălbui peste filele dosarelor împrăştiate de-a lungul biroului…
Când secundele s-au rostogolit în minute, minutele în ore sau chiar zile, nici bătrânul gârbovit, nici dosarele ce parcă prinseseră viaţă, n-au ţinut socoteală. În van suna telefonul din anticamera secretarei, ascuţit ca un pumnal ce nu reuşea să trezească carnea înţepată, mistuită în zbatere fierbinte…
Gârbovitul scosese toată arhiva, toate dosarele, aranjate supărător, meticulos, până la o pedanterie exagerată, enervantă, de bătrâna secretară de-a lungul vremurilor. Le-a împrăştiat, într-o ordine numai de el ştiută, le-a rearanjat mai apoi în alta neştiută, bolborosind cuvinte de neînţeles – mistuit, mă mistuie, mă roade, îi mistuie, mănăstirea, oamenii dosarelor, divorţuri, împărţeli, sistări de comunitate, revendicări, vicii de procedură, recursuri peste termen, apeluri devolutive…
O nouă ordine, o fugă a secundelor, a minutelor, a zilelor…
Ţârâitul telefonului ucigaş, bătăile în uşa cabinetului blocat pe dinăuntru, toate alandala în mistuirea ce-l cuprinsese într-o demenţă lucitoare prin fumul ţigărilor fără de număr stinse pe jumătate printre ceştile de cafea rătăcite printre foile ce parcă prindeau viaţă zburătoare dintre coperţile dosarelor.
Ordinea – care-i ordinea nouă? – sunt obligat să le reaşez în ordinea nouă… Să înţeleg sensul, dedesubtul, ascunzişul.
Şi iar s-au fugărit secundele amestecate cu minutele şi zilele într-o sarabandă fără de sfârşit.
În cele din urmă, glasul răguşit de fumător înrăit a scos sunetul salvator: „Ordinea mistuită de ordinea cauzelor pierdute… N-am ştiut decât să aşez victorii şi-am uitat să le înşir una după alta în colierul maestrului… Ha, ha… Eu maestrul cauzelor uitate…
Le voi rândui în ordinea suferinţelor ascunse între colile scrise, mâzgălite anapoda… Musai să găsesc ordinea cauzelor pierdute – procesul minorului ucis de magistraţi-călăi, cauza revendicatorului milionar rămas în zdrenţe, cauza traficantului de droguri condamnat pentru ceea ce nu săvârşise, cauza moştenitorului, a nepotului deţinutului politic, cauza tatălui înşelat de o mamă yoghină, calomniile ziarelor de scandal, ghinionul accidentului caraghios…
De nu reuşesc să găsesc ordinea, să dobor ordinea pierdută, mă vor mistui foile, dosarele, negurile, hainele, clienţii morţi, închişi, vătămaţi, răniţi…
Lumea din spatele cuvintelor…
Cuvântul mistuitor din spatele slovelor…
Şirul înşiruit.
Şirul dosarelor pierdute…