LECTURI PARALELE

Constantin Butunoi

O carte şi doi autori*

Printre alte apariţii editoriale ale anului 2015, volumul Cultura (a)română din Serbia în context european, ocupă un loc aparte prin caracterul ei special: acela de a aduce în atenţie fenomenele culturale ale românilor din Serbia şi ale aromânilor din sudul ei. Cartea are două părţi, una care se referă la cultura şi literatura română din Voivodina şi cea de a doua, care se referă la cultura aromânilor din sudul Serbiei.

Autoarea primei părţi este dr. Virginia Popović, conferenţiar universitar la Departamentul de Limbă şi Literatură Română al Facultăţii de Filozofie din Novi Sad, semnatara mai multor monografii şi articole publicate în revistele ştiinţifice din Serbia şi România. Partea a doua aparţine tinerei asistente universitare, de la aceeaşi facultate, Ivana Janjić, care în bibliografia sa are multe realizări în domeniul lingvisticii, antropologiei şi istoriei literare.

Partea întâi conţine informaţii, comentarii şi aprecieri referitoare la cultura, la dezvoltarea literaturii şi a publicisticii în limba română în partea Banatului istoric care, începând cu anul 1918, a intrat în componenţa statului iugoslav şi care azi se găseşte în Republica Serbia. Este scos în evidenţă rolul marilor personalităţi ale secolului al XIX, intelectualii de marcă, Paul Iorgovici, Constantin Diaconoci Loga şi Nicolae Tincu Velea şi sunt redate realizările în domeniul publicisticii, importanţa săptămânalului „Libertatea” şi a revistei „Lumina” pentru cultura şi literatura în limba română din Voivodina.

Se fac ample referiri la poezia română: „Deşi o literatură tânără, (…) are deja un statut bine conturat. Sentimentul apartenenţei la un alt spaţiu lingvistic, precum şi conexiunea cu literatura română au creat, pentru scriitorii români din Serbia, un cert statut identitar”, afirmă autoare. Cultura europeană a reprezentat un catalizator pentru racordarea la structurile stilistice moderne şi postmoderne. Sunt trecute în revistă diversele etape ale evoluţiei poeziei, „festivistă” sau „reflexivă”, cu principalii reprezentanţi: Mihai Avramescu, Radu Flora, Petru Cârdu, Ioan Flora, Pavel Gătăianţu, Ioan Baba etc. Dintre poetese sunt amintite: Florica Ştefan, Felicia Florin Munteanu şi Măriora Baba.

Sunt surprinse principalele momente în evoluţia romanului, prozei româneşti din Voivodina, întâi pe linie tradiţionalistă, după cum urmează: apariţia romanelor lui Miu Mărgineanu ( O zi însemnată, Fata cu ochii miraţi şi Ulmii de la răspântie), în care se descrie viaţa interbelică; al doilea moment este considerat apariţia romanelor neotradiţionaliste ale lui Florin Ursulescu şi Miodrag Miloş. În Peisaj cu nuci şi Sfârşit de vară, aparţinând primului prozator, sunt atacate probleme ale lumii rurale, iar cel de al doilea scriitor amintit surprinde fapte istorice, dar şi situaţia politico-socială din acea vreme, fiind considerat iniţiatorul romanului „ciclu” în literatura de expresie românească din Voivodina. Romanele, Încercare de a zbura, Calea scorpionilor şi Vânt de răsărit, sunt considerate, de către unii istorici literari, drept „cele mai reuşite construcţii epice”.

Începutul modernizării limbajului bănăţean şi intenţia modernizării romanului în literatura de limba română din Voivodina este un alt moment important marcat de apariţiile editoriale semnate de: Traian Doban, Radu Florea, Costa Toader şi Slavco Almăjan. Apare acum romanul intelectualului strămutat în mediu urban, limbajul este eliberat de regionalisme şi se apelează frecvent la cuvinte străine.

Partea a doua a volumului, intitulată Cultura aromânilor din sudul Serbiei, aduce în atenţia cititorului, date inedite şi deosebit de interesante referitoare la cultura, tradiţia şi folclorul populaţiei de origine aromână din sudul Serbiei.

„Comunitatea aromână din Serbia este o minoritate care (...) dispare încet” spune autoarea, situaţia ei actuală şi perspectivele deznaţionalizării sunt îngrijorătoare. Drama a început odată cu distrugerea oraşului Moscopole (1769) de către turci, când peste 200.000 de aromâni s-au refugiat în Balcani şi în întreaga Europă.

Originea şi etnogeneza aromânilor este adesea punctul de plecare a unor polemici istorice şi lingvistice. În Serbia aromânii sunt cunoscuţi sub denumirea de „ţinţari”, în literatura de specialitate, vlahi şi români. Este cert că dialectul aromân este unul al limbii române.

Sunt şi alte lucruri demne de semnalat dar, ne oprim aici, nu înainte de a cita pe dr. Mircea Măran: „autoarele au reuşit să realizeze o carte valoroasă, plăcută şi deosebit de interesantă, contribuind astfel, cu argumente ştiinţifice, la completarea imaginii despre cultura şi spiritualitatea românilor şi a aromânilor din Serbia.”, la care subscriem.

* Virginia Popović, Ivana Janjić, Cultura (a)română din Serbia în context european, Editura „Gutenberg Univers”, Arad, 2015.