logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

NR. nr. 7-8-9 (304-305-306) \ 2015

 

451 FAHRENHEIT

 

index

Despre reglementarea legală care a făcut să curgă rîuri de cerneală (şi de pixeli) s-a pronunţat o mulţime de lume, cu argumente sau cu vehemenţă. Cităm din textul lui Liviu Ornea, 217/ 2015 – o lege inutilă («Observator cultural», nr. 785/ 14.08.2015): „Ca să aplici această lege, trebuie, printre altele, să rezolvi complicata problemă a separării biografiei de operă – artistică, ştiinţifică. Cine se va încumeta s-o facă?... mai departe

 

logoO instituţie vie

Sînt aici, între prieteni vechi şi adevăraţi, la aniversarea uneia dintre cele mai venerabile şi respectate instituţii ale culturii române scrise din toată istoria ei. La revista „Familia”.Face anul acesta un veac şi jumătate. Cu alte cuvinte 150 de ani de cînd îl avem pe Eminescu. Plus ceva pe deasupra. Atunci cînd Iosif Vulcan, fie-i numele de veşnică amintire în cultura română, a înfiinţat în 1865 „Familia” la Pesta, mutată definitiv ulterior (în 1880) la Oradea Mare, el făcea un act întemeietor: lansa, pur şi simplu, graiul românesc scris într-o gazetă de gust popular, apoi pe cel literar, în toată Transilvania. Pînă la el românii citeau gazete mai ales în germană sau maghiară.... mai departe

 

CRONICA LITERARĂ

 

logoGheorghe Mocuţa

Un povestaş bănăţean: Viorel Marineasa

„Un mozaic al bănăţenismului”
Nu ştim de unde îşi trage Viorel Marineasa, cu atâta sârg, seva povestirilor sale bănăţene de pe Valea Mureşului şi din Lipova copilăriei (unde a locuit între cinci şi cincisprezece ani), cert e că sursele sale de informaţie se pierd în negura timpului. Nu şi resursele, bine dozate, cu permanenta alternanţă între arhaic şi cotidian.... mai departe

 

 

logoPetru M. Haş

Legende metropolitane

Linda Maria are un C.V. care i-ar tenta pe mulţi, îndeosebi pe multe, tentat cum e omul de toate cele.

Ceilalţi, cei tentaţi de nimic, nu intră în conversaţie, deoarece nimicul e pentru cei foarte puţini. C.V. bogat, stufos, paradoxal, ca flora amazoniană, tropicală, ecuatorială etc. În comparaţie cu un asemenea C.V., Rimbaud, de n-ar fi fost Rimbaud, s-ar smeri în calitate de insignifiant. Calitate pe care i-o refuzăm. Linda Maria & Baros este un poet de gen feminin CONSACRAT din start. ... mai departe

 

logoRomulus Bucur

După zbor

O carte* în primul rînd frumoasă ca obiect. Începînd cu coperta: o fetiţă sărind coarda, cu părul în toate părţile, astfel încît să-i acopere faţa, surprinsă în aer, şi, pe sol, un cerc marcînd locul unde, inevitabil, va ateriza. O expresie tacită a ideii că Frumuseţea, cu majusculă sau fără, poate salva cîte ceva, poate fi măcar o consolare. Şi, ca o ilustrare textuală a imaginii... mai departe

 

 

ACCENT LIRIC

 

logoVasile Dan

Un lunedist ex-centric – Romulus Bucur

Îmi încalc (şi încă pentru a doua oară!) promisiunea de a nu comenta noi înşine, în „Arca” ,la noi acasă, cărţile noastre, ale celor din redacţie. Mi-am dat seama, cu timpul, că e un moft prostesc pe care oricum nimeni nu-l va băga în seamă. Cu atît mai mult, să-l şi aprecieze. Pe de altă parte cred că o carte bună trebuie comentată indiferent de împrejurarea sau împrejurările apariţiei ei... mai departe

 

 

DIALOG

 

logo„Ce ne mai rămâne din libertatea de expresie pe care ne mândrim că am cucerit-o la sfârşitul secolului XVIII?”

interviu realizat de Ciprian Vălcan cu Jacques Le Rider

Jacques Le Rider. Năcut în 1954. Profesor al Universităţii „Paris VIII” în Saint-Denis şi director de studii la „École pratique des hautes études”. Membru corespondent străin al Academiei Austriece de Ştiinţe din 2015...mai departe

 

 

ESEU

 

Laura Erber

„Poezia este un silenţiofon”: unele aspecte ale cuvântului la Gherasim Luca

Î n direcţia contrară exaltării moderne a fantomei mutismului – ispita orfică care planează asupra literaturii, conform lui Roland Barthes –, vocea poetului Gherasim Luca (Bucureşti, 1913 – Paris, 1994) se afirmă prin ritm, respiraţie si tăcere. Începând cu anii 60, practica textuală a lui Luca a căutat mijloace pentru a înscrie vocea în poem, aducând în discuţie forma fixă a cuvântului tipărit. ....mai departe

 

 

ARTE VIZUALE

 

Onisim Colta

Diana Serghiuţă – „Melancolia”

După expoziţiile personale Viziuni ale reveriei de la Galeria „Calina” din Timişoara (2011), apoi Inconştientul în direct de la Galeria Machina din Rieti, Italia (2013), Diana Serghiuţă a mai organizat o expoziţie remarcabilă la Muzeul de Artă din Arad în perioada 22 mai – 22 iunie 2015. Aceasta din urmă cuprindea un ciclu de lucrări mari, medii şi mici, fiind situată de autoare sub semnul „Melancoliei”....mai departe

 

 

PRO MUSICA

 

Johannes Waldmann

„Tenacitate” şi „sacrificiu”

Prezentarea cărţii proaspăt apărute e un prilej de a-l felicita pe autorul ei cu ocazia împlinirii a optzeci de primăveri! Sfântul Aloysius, coţcarul, cel mai iubit patron spiritual al iconografiei populare bavareze, este reprezentat drept un bărbat înalt, uscăţiv, cu barba albă fluturând în vântul cosmic. Are, desigur, o trompetă, cu care suflă „Aleluia”. Una piccolo, strălucitoare, ca şi aceea Bach-Stradivarius cumpărată de prietenul Erich Bergel în 1979 la New York şi adusă de acolo, mii de kilometri, dăruită primului trompetist Gheorghe Muşat de la Filarmonica din Cluj-Napoca......mai departe

 

logoCălin Chendea

Omul-dronă

Trupa britanică Muse este cunoscută şi datorită faptului că a interpretat melodia oficială a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, intitulată Survival. Consumatorii de rock alternativ (termen apărut în anii '80 pentru a încadra formaţiile al căror stil nu se regăsea atunci în vreun gen de rock) apreciază, cu siguranţă, cele zece albume Muse apărute din 1999 încoace....mai departe

 

 

POEZIE

 

Grigore Chiper ...mai departe

Ivan Miroslav Ambruš...mai departe

Luminiţa Dascălu...mai departe

Monica Rodica Iacob ...mai departe

Kocsis Francisko ...mai departe

Lazăr Magu ...mai departe

Adriana Weimer ...mai departe

 

 

PROZĂ

 

Andrei Mocuţa

Mă opresc aici

Mă trezesc ameţit. Am obiceiul să organizez un chef monstru înainte de începerea anului şcolar. Nu sunt alcoolic, trag foarte rar câte o beţie, dar şi atunci când o fac, se lasă cu urmări neprevăzute. Veţi crede că sunt un licean cu hormonii în pioneze ce ţine cu tot dinadinsul să ardă etapele adolescenţei. De fapt, sunt profesor. Nu mi-e ruşine s-o spun, însă la drept vorbind sunt mai degrabă un adolescent întârziat...mai departe

 

Alexandru Moraru

Pilitura de zăpadă

La mică distanţă, un tuciuriu scund şi crăcănat cojea seminţe de dovleac. Scuipa învelişul la intervale regulate, apoi, pe neaşteptate, scoase din buzunar o chiflă şi muşcă zdravăn din ea. Roabă se apropie de el şi-l fixă insistent...mai departe

 

Eugen Pădurean

Salomeia

Salomeia pe care bunică-sa cu ochi umeziţi de iubire o striga Solomie, sosea din îndepărtata Bucovină, în primele zile ale vacanţelor de vară. Nu ştiu cum se făcea dar de fiecare dată când ne întâlneam, colbul uliţei îl înmuia o ploaie repezită de vară, cu bulbuci apoi un soare vesel se privea din bălţile călduţe din drum. ...mai departe

 

Amelie Caracas

Povestea şalului azuriu

De dimineaţă se adunase tot satul, cu poliţia în frunte şi venise şi televiziunea. Ce se întâmplase acolo, constituia o ştire foarte bună pentru o emisiune informativă a unei televiziune particulare, ce-şi dorea să facă reiting. Prezentatoarea, o tânără drăguţă şi blondă, corespondenta respectivului post de televiziune, anunţă privind fix spre camera tv ...mai departe

 

 

RESTITUIRI

 

Lucian-Vasile Szabo

Sever Bocu – provocări istorice (X)

Democraţie, execuţii şi totalitarism
Există o relaţie a lui Sever Bocu cu legionarii, una cu unele date confuze. Ceea ce observăm la importantul om politic şi editor bănăţean este însă o relaţie sinuoasă cu legionarii. Îi va respecta ca reprezentanţi ai administraţiei şi va conlucra cu ei, însă nu se va înscrie în partid. Ba chiar îşi va exprima unele rezerve. Dintr-un număr din octombrie 1940 al cotidianului Vestul aflăm că principalele instituţii ale statului român sunt un întreg, un concept totalitar ce va fi dezvoltat ulterior şi de comunişti. Sunt redate cuvintele lui Horia Sima: „Astăzi, Dinastia şi Statul, Generalul Antonescu, poporul român şi Mişcarea Legionară alcătuiesc o forţă unitară şi un bloc indestructibil”...mai departe

 

logoGheorghe Mocuţa

Poezia lui Dorel Sibii

Scriitorul Dorel Sibii s-a făcut cunoscut în lumea literară cu proză şi teatru pentru copii, specii pentru care avea o predispoziţie nativă prin firea sa veselă, de visător şi bun povestitor. Cu greu îţi puteai închipui că neobositul şi tonicul povestaş, cu gesticulaţia sa uşor afectată şi cu mimica sigură a unui actor este de fapt un profesor de sport. Şi totuşi poezia rămâne pentru acest personaj neastâmpărat, unul din organele vitale care îi furnizează materia primă a fanteziei şi sensibilităţii dacă ne gândim că a debutat cu un volum de proză ritmată şi rimată. Ea a fost remarcată de Laurenţiu Ulici drept o proză care „atrage prin naturaleţe, haz şi acurateţe stilistică”. ...mai departe

 

Gheorghe Mocuţa

Ivan Miroslav Ambruš – 65

S-a născut la Nădlac în data de 24 iunie 1950. Studii: Şcoala primară, gimnaziul şi liceul în oraşul natal; Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de chi mie, specialitatea fizică-chimie. Activitatea: profesor de chimie la Grupul şcolar „Jozef Gregor Tajovský” din Nădlac, judeţul Arad. Debut în presă cu poezii în limba slovacă în revista „Matičné čítanie”. Colaborări în presă: în România: „Orizont”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Tomis”, „Arca”, „Poesis”, „Poezia”...mai departe

 

Iulian Negrilă

Ion Şiugariu (1914-1945)

A fost primul băiat din cei şase ai familiei de mineri – aurari, Ion şi Floarea Şugar. S-a născut în Băiţa (Maramureş). Aceasta explică poeziile Minerii mei, Băiţa, Satul natal.Şcoala primară o urmează la Băiţa şi Valea Borcuţului. Un coleg de şcoală îşi amintea de el astfel...mai departe

 

 

LECTURI PARALELE

 

logoRadu Ciobanu

Fără titlu

Nu pot concepe ceva, fie articol, fie carte, fără a-i stabili întâi titlul. E ca aşteptarea undei verzi care îngăduie rapidului să plece. De data asta am aşteptat-o zadarnic şi de vină e inenarabilul Topîrceanu. Apariţia la „Humanitas”, într-o excelentă ediţie din duioasa colecţie Vintage, a memoriilor sale de război m-a ispitit la un mai îndelungat popas în lumea acestei opere, ultima şi – surprinzător! – cea mai puţin cercetată. Recent („Observator cultural”, nr. 778), şi dl Ovidiu Pecican îşi exprima mirarea faţă de uşurinţa cu care critica literară a trecut peste aceste pagini „scrise cu nerv şi cu deplină claritate, care dobândesc alura marii proze”....mai departe

 

Lucian-Vasile Szabo

Sabin Evuţianu în viziunea lui Dumitru Tomoni

Sabin Evuţianu este una dintre personalităţile culturale ale începutului de secol, cu o bogată activitate în Banat şi sudul Ardealului, în perimetrul format din marile centre Arad, Caransebeş şi Timişoara, cu extinderi înspre Oradea, Brad, Braşov şi Budapesta. Meritele pe tărâm publicistic, jurnalistic, cultural şi educaţional sunt evidenţiate de Dumitru Tomoni, dascăl, istoric şi om de cultură bănăţean....mai departe

 

logoFelix Nicolau

La Aiud, deţinuţii politici schingiuiţi se înghesuie la ştrand şi la piaţă?*

Una dintre cele mai insolite figuri poetice – nu doar de poeţi – este Florin Dan Prodan. Suceveanul este deja recunoscut ca globe-trotter, ca pasionat de India şi de spiritualităţile aferente, dar şi ca scriitor cu stil original (tradiţional şi liber) de viaţă. Unul dintre foarte puţinii poeţi ajunşi la maturitate ...mai departe

 

logoRomulus Bucur

Anatomia & fiziologia scrisului

Putem vedea, încă de la prima pagină a cărţii*, coerenţa între dedicaţie, un pic extravagantă, un pic provocatoare – Ei, Literaturii – şi ton, stabilit fără ezitare – confuzia voită de regnuri, combinată cu amalgamul genurilor (prozemul), cu ezitarea interpretării între alegorie şi ironie, cu un pic de naivitate, reală sau jucată, nu contează: „Aici totul e greu./ Totul a avut timp/ Suficient să crească/ Să ajungă/ Tare/ Destul de uşor/ Pentru a urca în raiul poeţilor.// Abia acolo,/ Pârguit, prozemul/ Va apuca în glezne/ Arta de a se rostogoli/ Perfect// Pe foile acestea proaspete/ Ca o iarbă de primăvară”. ...mai departe

 

Gabriela Chiciudean

Reîntoarcerea la zero

În Notace deschide volumul Pornind de la zero, Cassian Maria Spiridon ne vorbeşte despre nevoia reîntoarcereii – întoarcere la punctul de plecare, revenire la starea iniţială. O ferindu-ne cîteva explicaţii referitoare la vechimea versurilor ce au fost prinse în volumul său de debut, poetul ne spune că poemele sale au fost prezentate la concursul de debut în poezie al Editurii Junimea din Iaşi în 1979, că volumul s-a aflat printre cele cinci volume cîştigătoare, doar că cenzura l-a „jumulit” pînă ce a rămas cu doar 18 pagini, printre care se numărau pagina de gardă şi cuprinsul....mai departe

 

logoPetru M. Haş

Ce mai faci, nordule?

O iubesc pe Lucia Cuciureanu din solidaritate de breaslă, ea a trudit în calitate de profesoară, urmând în felul său pilda respectabilului său tată. Am văzut-o prima dată pe vreme de ploaie, îmbrăcată în negru, şi era cu adevărat frumoasă. Nici nu-mi trecea prin cap că va deveni eseistă. Asta a stricat totul, a şters frumuseţea. Vorba lui Camil Petrescu: acuma toţi românii sunt eseişti, după ce boier Alecsandri spusese că „Românul e născut poet?”.....mai departe

 

Gheorghe Mocuţa

Un sacerdot: Tucu Moroşanu

Seninătatea traiului patriarhal şi abrazivitatea solitudinii
Cred că cea mai potrivită ipostază a poetului Tucu Moroşanu din volumul Lapidat de cuvinte (2013) e aceea de „sacerdot rebel”, maturizat prin vreme şi ajuns la o vârstă lirică a seninătăţii. Un sacerdot cu o gesticulaţie molcomă, li­niştită, un om al plaiului care adună energiile şi le stă­pâneşte...mai departe

 

logoIulian Chivu

Reverberaţii pe undele vremii, cu Domnica Pop

După ispita redefinirii ontice a lucrurilor, urmată de o firească aşezare a lor în tiparele axiologice ale individuaţiei, cu care Domnica Pop ne punea în contact în haiku-urile sale, dar mai ales în Frica (2012) şi mai apoi în lirica Podului de hârtie (2013), cu noul său volum de versuri intitulat Drumul de unde (Editura „Trinom”, Arad, 2015)....mai departe

 

logoHoria Ungureanu

Pawel Huelle sau arta povestirii

Prozatorul polonez Pawel Huelle s-a născut în data de 10 septembrie 1957, la Gdansk, oraş care va deveni mai apoi „eroul” multora dintre scrierile sale. După absolvirea facultăţii de filozofie, devine profesor şi predă cursuri nu numai în stricta sa specialitate, ci şi de literatură şi istorie. O vreme a lucrat în serviciul de presă al Sindicatului Solidaritatea, iar între anii 1994-1999 a fost director al Televiziunii Publice din Polonia. A debu tat editorial la vârsta de 30 de ani, cu volumul WeiserDawidek....mai departe

 

logoLucia Cuciureanu

Când marea lentilă te ia prin surprindere

E un moment interesant atunci când un poet îşi demască propria selecţie de texte. Un fel de treieriş în arşiţă, unde, mai întâi şi mai întâi, sunt culeşi macii din lan. Avertizaţi minimal (pe una dintre manşetele cărţii) despre ce şi cum, descoperim schiţa lomografică a unui drum diafan, la început uşor adolescentin, mai apoi profund, aproape matern („e dragoste, dragoste”). Nu ştiu ce legătură ar putea fi între această antologie şi lansarea volumului Poezia – operă poetică finalizată şi imposibil de reluat. Una intimă, probabil, cunoscătorii pot interpreta mai uşor, eu am, însă, avantajul de a-l fi auzit pe Mircea Cărtărescu la Arad vorbind despre hotărârea sa....mai departe

 

logoConstantin Butunoi

Duet poetic

Un interesant duet poetic întâlnim în volumul plăcuţa Ouija, Editura „Brumar”, Timişoara, 2015, autori: Liviu Ofileanu şi Ioan Barb, ambii membri ai U.S.R., filiala Sibiu. Apropiaţi ca stil, în linie post-modernistă, ei scriu o poezie cu adresă directă, mai puţin emoţională, alcătuită din secvenţe de viaţă ce par confesiuni, ordonate ca într-un jurnal: „cum scriu vorbele astea subliniind cu roşu/ am impresia că stau iar în chirie/ pe strada dumbrăvii nr. 36 din sibiu. ...mai departe

 

logoEugen Dorcescu

„Viaţa între zero şi unu”

În toamna anului trecut, doamna Nina Ceranu a publicat un nou roman (dedicat, într-un nobil şi cald elan de camaraderie, Olimpiei Berca), cu un titlu enigmatic şi incitant: Viaţa între zero şi unu. Ce vrea să ne spună acest titlu original, frapant, provocator? Din câte cred, şi cum probează textul, el dă definiţia ontologică a temei, a arhitemei: viaţa între absenţă şi prezenţă infimă, viaţa nedesăvârşită...mai departe

 

logoOctavian Mihalcea

Fiinţări „la limită”

Debutul cărţii lui Gheorghe Bacalbaşa, Domiciliu obligatoriu, este caracterizat de o marcantă prezenţă a fenomenului morţii care, împreună cu restul desfăşurărilor realiste, accentuează impactul pe care naraţiunea îl are asupra cititorilor. Axat asupra spaţiului medical, autorul caută să decripteze nebănuitele mistere profilate pe fondul acestor fascinante incursiuni, de multe ori vindecătoare, în trupul uman – intervenţiile chirurgicale. În roman sunt descrise cu minuţiozitate profundele trăiri pe care le are chirurgul cu ocazia unei operaţii: „Puţini ar fi putut bănui că la fiecare intervenţie, Horia Preda, campionul cazurilor imposibile, era cuprins de trac....mai departe

 

logoEugen Evu

Simple roze la poezia Paulinei Popa

În vertijurile vitregiei istorice, acum precipitate cum vedem, actul poetic se repliază cumva neo-catharsic, dacă vreţi psalmo-testamentar, mai ales în paradigma feminismului, aşa cum îl conceptualizează filosofia neoliberală, (Mihaela Miroiu, Revista de filosofie ş.a.). În arealul socio-cultural hunedorean....mai departe

 

logoEugen Evu

Simple roze despre Nicolae Szekely sau semiotica magna a fiindului... psihologist

Cu acest catren dintr-un corolar numit Rugăciuni, Nicolae Szekely debuta în „Caietele Lucian Blaga”, Hunedoara, Kilometrul Zero, 1997,– publicaţie salutată de Laurenţiu Ulici, – alături de „promoţia” acelui moment, între care Robert Petrescu, Ovidiu Băjan, Liviu Ofileanu, Felicia Kovacs, Lăcrimioarea Ursa, Dan Pleşa, Ildiko Malea, Ioan Barboni, Zoltan Szalkay– junior, Ileana Dîncu, Petru Poiană, Ana Maria Bugnar ş.a.....mai departe

 

logoViorel Tăutan

Tentaţia revenirii

N-am pretins vreodată că aş face parte dintre cei care deţin taina originalităţii detaşante (dacă o fi existând o asemenea taină), deşi este cerinţa prioritară a unora dintre teoreticienii şi criticii de artă în scopul identificării artiştilor prin „propria voce”. Dimpotrivă, sunt adeptul afirmaţiei gidiene, conform căreia de la antici încoace în literatură (beletristică, n.a.) nu s-a mai scris nimic original. Mai mult, cronicarul moldovean Miron Costin. ...mai departe

 

Ionel Bota

Poet la „vânătoarea promisă”. Solemn şi tragic, oracular şi eros în lirica lui Geo Galetaru

O carte în care poezia pare o prelungire a unei geometrii sacre este Bucuria şi singurătatea(Timişoara, Editura „Eubeea”, 2011, 120 p., cu o minunată copertă a lui Flavius Boncea). Geo Galetaru vădeşte şi de astă-dată o capacitate de nuanţare cu multe puncte pozitive, iar stilul, atât de personalizat acum, îl certifică din nou ca poet redutabil, cu destule argumente la purtător, care să-l ridice, firesc, deasupra ştachetei localizante pe care, uneori, încearcă s-o impună comentatorii prea grăbiţi ai textului literar....mai departe

 

Mircea M. Pop

Secvenţe literare germane

A apărut şi „Cenzura transcendentă” în germană
După ce publică traducerea Cunoaşterii luciferice în 2012 şi cea a Oului dogmatic în 2014, ambele la „Lit Verlag” (München, Berlin, Viena), profesorul dr. Rainer Schubert din Austria, fost profesor de filosofie o perioadă şi la Cluj, publică la începutul lunii mai 2015 cel de-al treilea volum, Cenzura transcendentă*, de data aceasta la o altă editură, „Frank & Timme” din Berlin, în cadrul seriei „Forum: Rumänien”, volumul 27, tot cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, realizând astfel traducerea integrală a Trilogiei cunoaşterii acum, cu prilejul aniversării a 120 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga. ...mai departe

 

 

PRE-TEXTE

 

Constantin Dehelean

Din nou despre libertate

Toate „căile” parcurse de Om nu sunt altceva decât dorinţa, veşnic neîmplinită, către libertate. Lumea precreştină este „bântuită” de dorinţa de libertate într-o derută ascendentă. Vor mai trece secole până când sceptrul şi stindardele libertăţii vor flutura printre oameni. Vor mai veni noi confruntări în lumile, şi între lumile, care încep a se forma. Vor mai trece secole până Fiul Omului, Noul Adam, va răscoli letargia şi ipocrizia vietăţilor care, în timp, vor forma Cetatea, aşa cum multe himere vor bântui omenirea în drumul ei către mirajul libertăţii....mai departe

 

 

BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

logoLavinia I. Olariu

Lumea prin ochii lui Baudelaire

După două veri precedente, în compania lui Montaigne (2013), respectiv Proust (2014), reputatul critic literar şi profesor la prestigiosul Collège de France Antoine Compagnon ne propune o vară cu Baudelaire, în ciuda unei evidente contradicţii structurale între poet şi anotimpul evocat. După modelul cărţilor anterioare, O vară cu Baudelaire are la origine o serie de emisiuni difuzate în vara anului 2014 de France Inter...mai departe

 

 

CONTACT

 

George Vulturescu, Mihai Eminescu şi scriitorii sătmăreni (Documente de istorie literară – Studii critice), Editura „Școala Ardeleană”, 2015...mai departe

Elisabeta Bogăţan, Sub zodii, Colecţia Opera Omnia – Poezie contemporană, Editura „Tipo Moldova ”, 2015...mai departe

Paulina Popa, Gravitaţie, Editura „Emia”, 2014 ...mai departe

Daniel Săuca, La centru prin nord-vest, Editura „Școala Ardeleană”, 2015...mai departe

Anca Chiorean, Patru dimensiuni reale în irealitatea imediată, Eseu despre stratigrafia imaginarului blecherian, Editura „Avalon”, 2015...mai departe

Al. Petria, Cele mai frumoase poezii ale anului, antologie, Editura „Adenium”, 2014...mai departe

Silvia Bitere, Gri Kamikaze, Editura „Eurostampa”, 2013...mai departe

Victor Aciocârlănoaiei, Revolta bigotului sau Replici eretice, Editura „ZIP”, 2014...mai departe

Maria Toma, Poeme, Editura „Scrisul Românesc” Fundaţia Editura, 2014...mai departe

 

 

SEMNEAZĂ ÎN NR.7-8-9 (304-305-306), 2015...mai departe